Psihoterapia ortodoxă nu se referă doar la tratarea tulburărilor psihologice în sensul modern al cuvântului, ci la vindecarea completă a sufletului omenesc de patimi și păcate. În tradiția ortodoxă, sufletul uman este bolnav atunci când este dominat de patimi, iar vindecarea sa începe prin curățirea inimii.
Această curățire nu poate fi realizată prin metode psihologice moderne, ci prin participarea la viața sacramentală a Bisericii, prin rugăciune, post și asceză. Preotul duhovnic joacă un rol crucial în acest proces, oferind îndrumare spirituală și administrând Sfintele Taine, care sunt medicamentele divine pentru suflet.
Sfinții Părinți ai Bisericii descriu o serie de etape în vindecarea sufletului: purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Prima etapă, purificarea, implică lupta activă împotriva patimilor și curățirea inimii de gândurile păcătoase. Aceasta se realizează printr-o disciplină riguroasă a vieții ascetice, inclusiv prin rugăciunea neîncetată, post și priveghere.
A doua etapă, iluminarea, este starea în care mintea (nous) începe să vadă lumina divină și să fie călăuzită de harul lui Dumnezeu. În această etapă, sufletul dobândește pacea interioară și claritatea spirituală, fiind capabil să înțeleagă și să contemple adevărurile dumnezeiești.
În cele din urmă, etapa îndumnezeirii (theosis) reprezintă unirea deplină cu Dumnezeu, când sufletul este transformat prin har și devine părtaș la natura divină. Aceasta este ținta finală a vieții creștine și scopul suprem al terapiei ortodoxe a sufletului.
Astfel, psihoterapia ortodoxă este profund ancorată în viața liturgică și sacramentală a Bisericii, fiind inseparabilă de credința și practica ortodoxă. Este o cale de transformare totală a persoanei, în care sufletul este vindecat și înnoit prin harul lui Dumnezeu, într-o comuniune profundă cu Hristos și cu Trupul Său, Biserica.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998