Starețul Filotei Zervakos din insula Paros, un om sfânt, mi-a spus, plângând, o vedenie pe care o avusese. Trăia o mare frământare, pentru că în societatea grecească se întâmplase ceva, iar el își spunea: „Cum s-a stricat societatea! Gata! S-a dus cu ea!” Dezamăgit, și-a ridicat privirea și… ce să vezi? O nenumărată oștire de sfinți – fără început și fără sfârșit – în frunte cu Maica Domnului, care își înălța mâinile către Hristos și spunea: „Aceștia sunt ai mei. Te rog să-i mântuiești și pe cei care sunt jos!”
Atunci Hristos i-a spus: „Dar păcătuiesc.” Iar Maica Domnului I-a răspuns: „Păcătuiesc. Dar cât există mila Ta și cât exist eu, Maica acestor oameni, nu se poate să-i lași să piară!”
„Bine, Maica Mea, îi voi mântui și pe ei!”
Iar Starețul vedea în chip tainic cum păcătoșii se adaugă, se tot adaugă, și apar noi sfinți.
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Cuvântări mistagogice la sărbători, Ed. Sf. Nectarie, 2016