În clipa când fratele tău este mânios, tu să taci și să te rogi

Cum poţi face faţă unuia care este nervos? Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el.

Continuare …

Pr. Ioanichie Bălan: Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său.
Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”.

Continuare …

Acatistul Maicii Domnului „Portăriţa”

Troparul Sfintei Icoane a Maicii Domnului

Din icoana ta, Născătoare de Dumnezeu Doamnă,  neîncetat a curs mir binecuvântat. Tu ai mângâiat pe cei din exil credincioşi ţie şi ai luminat pe cei necredincioşi cu lumina Fiului tău. De aceea, Stâpână, cu lacrimi ne închinăm ţie: milostiveşte-te spre noi la ceasul judecăţii, ca prin mila ta să nu fim pedepsiţi ca unii ce au nesocotit-o, ci prin rugăciunile tale dă-ne har ca să aducem roade duhovniceşti şi mântuieşte sufletele noastre.

Continuare …

Sfânta Împărtășanie este cea mai mare minune lăsată de Hristos

Prețuiește după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, cea care se vădește în împărtășirea cu Dumnezeieștile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace și înzdrăvenire (însănătoșire) inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtășire, primită după ce ai trăit un timp în neliniște și moarte spirituală.

Continuare …

Părintele Arsenie: Să iubești total…

Dacă nu simți iubire pentru tot, nu iubești deloc. Dacă nu mulțumești omului, nu mulțumești nici lui Dumnezeu. Dacă recunoști pe Dumnezeu în inima ta, Îl recunoști și în semenii tăi și pretutindenea.
De aceea s-a spus să iubești total pe aproapele tău, pentru că aceasta este măsura iubirii tale pentru Dumnezeu Care nu se vede, dar Care este trăit, simțit în porunca Lui: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Continuare …

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog

“Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le faci; faţă de părintele tău, ca să faci tot ce îţi spune potrivit scopului pe care-îl urmăreşte, neadăugând şi netăind nimic; faţă de oameni trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa, ca cele ce tu le urăşti, altuia să nu le faci; iar faţă de lucruri trebuie să te fereşti de trecerea măsurii în tot ce faci: în mâncare, în băutură şi în îmbrăcăminte. Simplu grăind, toate câte le faci ca în faţa lui Dumnezeu, ca să nu fii mustrat în vreo privinţă de conştiinţă.”

Continuare …

Acatistul Sfântului Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei

Troparul Sfântului Ierarh Vlasie, Episcopul Sevastiei, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Vlasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Cunoaşterea lui Hristos şi a universalităţii Sale Divine şi umane e un „mărgăritar de mare preţ” (Mt. 13, 46).

Nu ne măsurăm cu Hristos, dar toţi creştinii trebuie să aspire la plinătatea cunoaşterii Lui. În măsura simţirii de către noi a suferinţelor Sale mântuitoare, slava Sa veşnică va odihni peste noi. Prin El ne facem fii ai Tatălui. Ştim acum că nimeni nu vine la Tatăl decât numai prin El (cf. In. 14, 6).

Continuare …

Sf. Ioan Gură de Aur: A sta de vorbă cu Dumnezeu e mai mult decât a sta de vorbă cu oamenii

Toată lumea ştie că rugăciunea este începutul oricărui bine şi pricina mântuirii şi a vieţii veşnice. Cu toate acestea, socot că trebuie neapărat să vorbesc, după putere, despre rugăciune, pentru ca pe cei ce obişnuiesc să trăiască în rugăciune şi sunt cu luare-aminte la slujba lui Dumnezeu, cuvântul meu să-i facă mai sârguincioşi, iar cei care trăiesc în trândăvie, care-şi lasă sufletul pustiu de rugăciune, să cunoască paguba ce-au avut-o până acum şi să nu se mai lipsească pentru restul vieţii de mântuire.

Continuare …

Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie. Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu sfințenie părticele din moaștele Sfântului Haralambie

Împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se făcea diavolilor şi se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever, păgânul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei vieţuia sfântul episcop Haralambie. El învăţa popoarele cuvântul lui Dumnezeu, povăţuindu-le la calea mântuirii şi le zicea: „Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci şi pe apostoli cu puterea Duhului Sfânt, ca toţi oamenii, prin propovăduirea lor cea sfântă, să se înţelepţească şi să meargă neabătuţi pe calea dreptăţii.

Continuare …

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie

Troparul, glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

Continuare …

Fă chiar acum toate cele ce ai vrea să le faci în ultima zi a vieții tale

Dacă vrei să fii gata în ziua cea mai de pe urmă a ta, cheltuieşte câteva zile cu osârdie şi luare aminte, cugetând întru sine ce ai fi vrut să săvârşeşti în ziua ta cea mai de pe urmă, şi acel lucru sileşte-te să-l faci chiar acum.

Ai fi vrut să-ţi scrii testamentul? Scrie-l acum!

Ai fi vrut să-ţi mărturiseşti duhovnicului tău toate păcatele şi să-ţi faci canonul cuvenit? Fă acestea acum!

Continuare …

Împărtășania, medicamentul cel mai prețios

Creştinii încă n-au înţeles că Sfânta Împărtăşanie este una dintre tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui. Bătrânul Filotei zicea referitor la acest subiect: „Din necredinţă şi lipsă de evlavie, unii nu se împărtăşesc deloc. Alţii, din ignoranţă, lipsă de credinţă şi neglijenţă, prin lipsa de dragoste adevărată şi curată faţă de Dumnezeu, se împărtăşesc o dată sau de două ori pe an. Şi atunci din obişnuinţă, fără frică de Dumnezeu, fără credinţă şi fără dragoste. Este o situaţie tristă şi vrednică de plâns când preotul, deschizând uşile împărăteşti, îi pofteşte pe credincioşi să se împărtăşească şi nimeni nu se apropie!”

Continuare …

Părintele Adrian Făgeţeanu: Pocăinţa începe în momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul

Pocăinţa cum se începe, părinte?
În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul” – a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „Dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu”.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Nichifor

Troparul Sfântului Mucenic Nichifor, glasul al 4-lea:

Mucenicul tău, Doamne, Nichifor, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Continuare …

Arhim. Zaharia Zaharou – Predică la Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului

Am auzit în Evanghelia de astăzi (Mt. 26, 7-13) cum femeia care a adus mirul cel de mult preţ lui Hristos a fost lăudată pentru gestul ei de dragoste. Oamenii, cu mintea lor trupească, au judecat-o ca fiind risipitoare, dar Domnul, Care a văzut în vasul de alabastru toată dragostea pe care această femeie o purta în inima ei, a lăudat-o.

Continuare …