Rugăciunea inimii este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune Scriptura (Marcu 16, 17). Dacă nu poți să o zici în forma dezvoltată, zi cel puțin: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește‑mă!” sau doar „Doamne, miluiește‑mă!”.
Dacă omul nu lucrează (pentru Dumnezeu), caută mereu să se îndreptăţească. „Diavolul m-a pus să păcătuiesc”, sau „Adam e de vină”, „Eva e de vină, nu eu”. Un teolog mi-a spus odată:
Să vă explic ce este rugăciunea? Este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Normal că sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.
Miercuri, 17 septembrie 2025, îl vom cinsti în rugăciune pe Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni.
Suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru că avem această rudenie cu Dumnezeu și Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem și noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Și văzând vrednicia cu care ne-a învrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie să ne îngrijim să nu-L întristăm. Și pentru că am întinat mintea noastra și inima noastră, și trupul nostru cu cuvântul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem haină de nuntă. De aceea trebuie să ne curățim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere în suflet; și peste toate, cu rugăciunea, care curățește și desăvârșește pe om. (Sfântul Iosif Isihastul)
Dumnezeu vrea să credem în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Dumnezeu vrea ca omul să nădăjduiască în El mai mult decât în oricine altcineva sau decât în orice altceva pe lume. Mai mult: Dumnezeu vrea ca omul să se ţină de El şi numai de El, ca omul să fie, prin dragostea ce izvorăşte din aceasta, una cu toată zidirea Lui.
– Părinte, care gând este mai drept: cel în care nu mă simt vrednic de Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau dorinţa inimii de a mă curăţi Hristos de patimi?
Ne întrebăm adesea, câte șanse ne mai dă Dumnezeu ca să trăim cum vrem, după cum ne pare nouă că este bine. Dar ne-am întrebat, oare, câte șanse I-am dat noi Lui? Câte momente I-am oferit ca să ne atingă cu adierea Duhului?
Rabdă, şi rabdă totul – toate necazurile, toate greutăţile nevoinţei, mustrările, ponegrirea, dar mai mult decât orice teme-te de deprimare. Este păcatul cel mai greu.
Omul care iubeşte nu se va simţi niciodată singur. Dragostea îi va încălzi sufletul. El face bine, iubeşte, şi dragostea lui îl leagă de cei pe care îi iubeşte, chiar dacă n-are o familie proprie. Se înţelege, însă, că în familie eşti mai apropiat de cei pe care îi iubeşti, poţi să-ţi manifeşti dragostea faţă de ei zi de zi, aproape ceas de ceas.
– Gheronda, Avva Pamvo spune: “Dacă ai inimă, poţi să te mântuieşti”. Ce înţelege prin “a avea inimă”?
– Poate înţelege multe. Mai întâi, “a avea inimă” este egal cu “a iubi pe Dumnezeu”. În al doilea rând, “a avea inimă” este egal cu “a avea sensibilitate”. În al treilea rând, “a avea inimă” este egal cu “a avea bunătate”.
Este vital pentru noi să înţelegem ce este credinţa, că este o relaţie vie cu Dumnezeul Cel Viu, că este Viaţa pe care ne-o dă El şi nu căutarea magică a unei puteri pe care n-o avem îndestul!
Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi. Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.
Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
„Având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei.” (Evr. 12, 1-2)