În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.
Viaţa lumii acesteia este plină de multe griji şi de suspinuri şi nici unui om nu-i este fără de necaz, ci plină este de înşelăciune şi de toată răutatea.
Nimeni umblând în răutatea păcatului să nu deznădăjduiască, ştiind că pentru boala sufletului leacul sufletesc este pocăinţa. Pentru că prin ea se poate tămădui toată neputinţa şi, chiar stâlpul cel de întărire de ar cădea, poate prin pocăinţă să se îndrepteze.
„Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe dânsul” (Facerea 1, 27).
– Aţi spus că atunci când nu-L mai trăieşti pe Dumnezeu, să crezi că totuşi L-ai simţit odată. Ce faci atunci când nu vrei să crezi?
Cuvinte în cărţi găsim. Dar înţelegem cuvântul acesta, ca să încolţească şi să-i simţim viaţa? Găsim energia acestui cuvânt, ca în clipa când, să zicem, ne mănâncă lăcomia, să găsim îndulcire în cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să simţim: „Păi asta poftea, nu pântecele meu, ci altceva în mine”. Atunci când pântecele s-a umplut şi nu mai are nevoie de mâncare, dacă mai mănânci e lăcomie.
Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi.
„A venit Domnul Hristos. Un Prunc. Ce poate să facă un prunc, cu ce poate să deranjeze un prunc? Şi Irod s-a simţit ameninţat. De ce s-a simţit ameninţat? Ce face Dumnezeul nostru Cel adevărat? Ne zgâlțâie. Nu ne lasă aşezaţi acolo unde noi înşine ne-am pus, crezând că aşa suntem şi aşa ne este bine. Dumnezeu nu ne lasă în confortul în care nouă ne place să stăm, pentru că ştie că acest confort, de cele mai multe ori, un confort lăuntric, un confort mental, o mulţumire a noastră legată de felul cum suntem, cum ne descurcăm, este spre pierzarea noastră şi Dumnezeu vrea mântuirea noastră.” (PS Damaschin Dorneanu)
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.
Precum pomii care des se răsădesc nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, tot aşa, şi pe obiceiurile cele rele şi deprinderile păcatului, mărturisirea cea deasă nu le lasă să prindă rădăcină adâncă în inima celui care des se mărturiseşte sau, mai bine să zic, precum un pom bătrân şi mare nu poate fi tăiat numai cu o singură lovitură, tot aşa, şi pe un vechi obicei sau deprindere a păcatului numai o (singură) durere a inimii – şi aceasta poate nu în chip desăvârşit – ce a arătat cel care se pocăieşte la mărturisire nu poate să o dezrădăcineze şi să o şteargă desăvârşit, măcar deşi s-a iertat păcatul lui prin rugăciunea cea de iertăciune a duhovnicului său.
Multe ca acestea se fac şi astăzi. Fiindcă preoţii nu ştiu pe cei păcătoşi şi nevrednici a se împărtăşi de sfintele Taine, Dumnezeu face aceasta de multe ori, căci îi predă pe aceia Satanei. Când se întâmplă boli, sau curse, sau alte nenorociri de felul acestora, pentru aceasta se întâmplă. Aceasta o şi spune Pavel, zicând: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit”. (I Corinteni 11, 30) „Şi cum se întâmplă aceasta, zici tu, dacă noi ne apropiem de sfintele Taine o singură dată în cursul anului?”
Când cineva face metanii, folosul este dublu, şi pentru sufletul, şi pentru trupul celui care le face. Sufletul se foloseşte pentru că, prin metanii, cere iertarea şi mila Domnului, iar trupul, pentru că, astfel, îşi întăreşte muşchii abdominali şi se fortifică…
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
