Iisus înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”, nume ce poartă în sine vocaţia pentru care a venit în lume. Este un nume care ne mântuieşte, ori de câte ori îl rostim. În tradiţia isihastă, monastică, şi nu numai, sunt foarte mulţi oameni care s-au îndeletnicit cu rugăciunea lui Iisus, cu rostirea permanentă a numelui lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Pentru că numele lui Iisus, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, este cel care ne aduce linişte minţii noastre, ne aduce mântuire.
Ştim cu toţii cât de mult ne bucurăm atunci când rostim numele unei persoane care ne este dragă. Numai rostind numele, deja primeşti bucuria, primeşti ceva din ceea ce are în universul său lăuntric. Dacă acea persoană este departe fizic, numele deja o face prezentă în inima noastră.
Aceste experienţe, la nivelul relaţiilor dintre noi, le putem trăi la o intensitate mult mai profundă, mult mai duhovnicească, atunci când rostim numele lui Iisus. Ar trebui să fie aceeaşi bucurie, aceeaşi stare de linişte şi pace, prin tot ceea ce Hristos ne-a dăruit în această lume.
Oamenii sfinţi, care-L iubeau foarte mult pe Hristos, numai cât rosteau numele lui Iisus, şi se şi declanşa în sufletul lor o stare de pocăinţă, dar şi de bucurie, de lumină.
Rugăciunea lui Iisus, rostirea numelui Său, are puterea de a ne transforma lăuntric. Sunt oameni care se lasă uşor pradă depresiei, neliniştii, une stări de deznădejde. Cel mai bun antidot, cel mai bun medicament în aceste stări, este rostirea numelui lui Iisus. Pentru că rostirea acestui nume ne dă, fiecăruia dintre noi, lumină, pace, bucurie, aşa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui. Oricât ne-am bucura atunci când rostim numele unei persoane dragi, nu ne poate dărui ceea ce Hristos ne dăruieşte.
Fiecare dintre noi purtăm amprenta păcatului. Iar păcatul înseamnă dezbinare, stare de frământare interioară. Hristos n-a cunoscut păcatul. El a asumat firea umană cu toate afectele ei. Toate a luat din ale noastre, în afară de păcat. Prin Rugăciunea lui Iisus se spală mintea, se curăţă inima şi tot sufletul de tot ceea ce poate fi impur. Sfântul Grigorie de Nazians spunea că rugăciunea ar trebui să devină mult mai intensă decât însăşi respiraţia noastră. Adică să te rogi mai mult decât respiri. Este foarte greu, căci noi ne rugăm foarte puţin. (…) Avem şansa să rostim această rugăciune oriunde ne-am afla. Chiar dacă mâinile lucrează, mintea noastră se poate ruga.
PS Ignatie, Episcopul Hușilor, https://episcopiahusilor.ro/