Din partea Sinodului Permanent al Bisericii Greciei
În ziua de marți, 26 august 2014, s-a întrunit în a doua sa ședință pe luna august Sinodul Permanent al Bisericii Greciei sub președinția Preafericitului Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii, Ieronim.
Sinodul Permanent a validat procesul-verbal al ședinței precedente.
La ședința de azi, Sinodul Permanent a continuat discuția despre proiectul de lege antirasist care a fost depus în Parlamentul Elen și a cărui dezbatere a fost amânată provizoriu pentru a se putea îmbunătăți anumite prevederi.
Membrii Sinodului Permanent, deopotrivă Președintele Sinodului, Preafericitul Arhiepiscop al Atenei, precum și Arhiereii sinodali, și-au exprimat la unison părerea, pe baza evaluării scopurilor proiectului de lege, că acesta urmărește ca la nivel legislativ să se depună toate eforturile în vederea protejării liniștii sociale, a tuturor persoanelor, fără deosebire, și a tuturor grupurilor de persoane de pe teritoriul țării noastre, care își definesc identitatea prin rasă, culoare, religie, origine și proveniență etnică.
Biserica Ortodoxă a Greciei, de-a lungul istoriei, a suferit multe din cauza persecuțiilor venite din partea celor de altă credință, dar și din cauza discursurilor pline de ură ale unor formațiuni religioase antiortodoxe care desfășoară o binecunoscută propagandă eretică și care încearcă prin nenumărate metode ilegale să îi smulgă pe creștinii ortodocși din Biserica Mamă, ce propovăduiește de secole până astăzi dragostea, pacea și colaborarea între popoare, fără să deranjeze pe nimeni.
De ani de zile, Biserica Greciei ajută și îngrijește mii de emigranți legali și ilegali, indiferent de credința religioasă și de proveniența etnică, chiar și acum, în toiul crizei economice. În plus, ea învață nu doar toleranța față de ”celălalt”, așa cum se intenționează prin acest proiect de lege, ci – mult mai mult – dragostea faptică față de aproapele.
Va trebui, de asemenea, să subliniem că Sfântul Sinod urmărește cu interes, încă din martie 2011, evoluția întocmirii acestui proiect de lege și a depus la Guvern o scrisoare în care prezintă analitic propuneri de îmbunătățire a formei inițiale a proiectului de lege, care au fost luate în considerare și acceptate în prezentul proiect de lege, propuneri care urmăresc aducerea lui la o formă rezonabilă, ca să nu ajungă, de pildă, să fie sancționată penal însăși libertatea de exprimare publică.
În proiectul de lege aflat în discuție, se stipulează, între altele (Articolul 2) că este pasibilă de sancțiune penală o persoană care în mod intenționat și în public dezaprobă, trivializează sau neagă cu rea intenție gravitatea crimelor, a genocidurilor și a crimelor de război împotriva umanității, care neagă Holocaustul și crimele nazismului, iar comportamentul său se îndreaptă împotriva anumitor grupuri într-un mod care poate conduce la violență sau ură, sau se face responsabilă de amenințări și injurii. În acest punct, Sfântul Sinod, exprimând năzuința comună a poporului elen și având în vedere datoria autorităților de drept de a acorda un respect egal memoriei istorice a victimelor diferitelor genociduri, propune ca în proiectul de lege, după menționarea cumplitului Holocaust, să se adauge, print-o referire explicită și particulară, și genocidurile care au avut loc împotriva grecilor din Pont și împotriva creștinilor din Asia Mică și așteaptă confirmarea în acest sens din partea Ministrului Justiției.
Mobilul propunerii de mai sus, care o face valabilă și dreaptă, este faptul că Parlamentul Elen legiferează în Grecia și pentru toți grecii în mod just și democratic, fără discriminări, iar Biserica își oferă în acest sens concursul pașnic și se roagă pentru îmbunătățirea și succesul acestei inițiative legislative, spre folosul întregului social.
De asemenea, la această ședință Sinodul Permanent a luat decizii cu privire la probleme curente de serviciu.