Video

Valaam, Insula Mântuirii (film documentar)

Mănăstirea Valaam, cu hramul „Schimbarea la Față a Mântuitorului“, este una dintre cele mai mari mănăstiri și centre monahale din Rusia. Locul mănăstirii a fost sfințit prin rugăciunile și propovăduirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat care a ajuns potrivit tradiției până aici cu propovăduirea, profețind despre bogăția duhovnicească care se va arăta în aceste locuri. Întemeiată în secolul al X-lea, Mănăstirea Valaam este o stavropighie ce se află sub directa îndrumare a Patriarhiei de Moscova, și nu de episcopul local.

Continuare …

Mitropolitul Serafim de Pireu despre Sinodul Panortodox din Creta

Vedeţi, atmosfera este tensionată întotdeauna la asemenea dezbateri şi discuţii, şi aşa a fost din totdeauna. Nu trebuie să ne mirăm sau să ne smintim pentru că sunt discuţii contradictorii. Toate sinoadele au trecut prin asemenea frământări interioare şi lucrările Sinoadelor mărturisesc asta. Dar, ceea ce face un Sinod nu este de a lovi în persoane, în oameni, ci este în a încerca să corecteze şi să ţină învăţătura dreaptă a Bisericii, Adevărul revelat să îl păstreze – deci, acesta este scopul unui Sinod. Şi este implicit şi inerent că apar tensiuni, discuţii contradictorii. Şi cred că este important să le audiem şi noi din afară, şi să aşteptăm rezultatul Marelui Sinod din Creta, un Sinod, de altfel, care a fost pregătit de aproape 100 de ani.

Continuare …

Mănăstirea Optina – Documentar

Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă. În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând. Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin.

Continuare …

Documentar despre Sfânta Lumină

Patriarhul Teofil III al Ierusalimului spune: „Ceea ce vă pot spune referitor la ceremonia Sfintei Lumini este că puterea credinţei este cea care provoacă minunea. Este o experienţă cutremurătoare cea pe care o trăieşte cineva în acea clipă. Iar această experienţă este aseme­nea experienţei Tainei Dumnezeieştii Euharistii, în cadrul căreia pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Experienţa Sfintei Lumini nu este uşor de descris sau de explicat în cuvinte omeneşti. În acea clipă conştientizezi micimea şi nimicnicia ta.”

Continuare …

Mitropolitul Bartolomeu Anania – Despre Tinereţe

„Bartolomeu Anania a fost un om foarte disciplinat care a avut tot timpul conştiinţa muncii, rigoarea şi disciplina muncii. A ştiut să-şi depăşească propria condiţie. A trăit cu sentimentul că el, ca om, trebuie să facă ceva în viaţa asta. Povesteşte, la un moment dat, în Memorii, că, în timpul unui raid aerian deasupra capitalei, făcut de aviaţia anglo-americană, era ascuns pe un câmp, în nişte gropi improvizate şi care serveau ca adăpost. A avut atunci o revelaţie, şi-a zis ce penibil poate să moară şi cum se poate încheia viaţa sa fără să facă nimic. Atunci, când avea vreo 14-15 ani şi era elev la seminar, şi-a făgăduit că dacă va scăpa de acolo trebuie să facă ceva cu viaţa sa. Şi a şi făcut. Şi generaţia din care a făcut parte a fost una care a lăsat ceva pentru lumea în care trăim şi dacă noi avem conştiinţa libertăţii o avem şi datorită acestor oameni care au suferit şi s-au format toată viaţa lor în spiritul ei”, afirmă Bogdan Ivanov.

Continuare …

În Ajunul Nașterii Domnului maicile şi-au pus şorţuri şi au început să pregătească masa de sărbătoare

În ajunul Crăciunului gospodarii se pregătesc conform tradiţiei să întâmpine Naşterea Domnului. Şi în lăcaşele sfinte din ţară astăzi a fost o zi specială. Iar călugăriţele de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Suruceni au făcut ultimele pregătiri pentru marea sărbătoare.

Ajunul Crăciunului a început cu liturghia Sfântului Vasile. După oficierea slujbei, maicile şi-au pus şorţurile şi au început să pregătească masa de sărbătoare.

Continuare …

Crăciunul la mănăstirea din Suruceni

Crăciunul este o sărbătoare a sufletului, dar deseori, oamenii de asta, lansându-se în petreceri şi beţii.

La mănăstire, însă, Naşterea Domnului este marcată altfel – în linişte şi rugăciune. Călugarii spun că în această zi Dumnezeu s-a născut pentru fiecare dintre noi, de aceea Crăciunul trebuie sărbătorit mai mult spiritual decât material.

Read More…

Maica Epistemia stareța Manăstirii „Sf. Gheorghe” din Suruceni, invitată „În Profunzime” (Video integral)

7.05.2008 De pastele Blajinilor se da de pomana celor care au nevoie, iar pentru cei trecuti in nefiinta trebuie sa ne rugam.
Asta spune maica stareta a Manastirii „Sf. Gheorghe” din Suruceni, invitata a emisiunii „In Profunzime” de aseara. De aceasta data, Lorena Bogza a parasit studioul si a realizat emisiunea la manastire.

Sursa: www.protv.md

Read More…