Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. […] Se adună două sute de doctori în theologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu-şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: Ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru, şi unul învăţătorul – Hristos.” Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire.[…]
Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţi ani cu acel cuvânt; încercau să-l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multe cuvinte, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte.” (Părintele Sofronie de la Essex)
Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 339
Rugăciunea Părintelui Sofronie Saharov de la Essex, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.
Muzica: corul Athos „Iată Mirele vine”
Duhul Sfânt este Iubire și această Iubire se revarsă în sufletele tuturor sfinților care sunt în cer, și același Duh Sfânt este viu pe pământ în sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu.
(Sf. Siluan Athonitul)
Cine a cunoscut din cercare măreția și greutatea căii creștine, acela se află sfâșiat de două simțăminte: unul – fierbintea dorire ca toți să cunoască pe Adevăratul Dumnezeu și lumina veșnicei vieți; celălalt, frica.
Dacă cumva cel chemat nu va putea purta greutatea încercărilor? Iată de ce unul ca acesta într-o mai mare măsură se îndreptează către Dumnezeu cu rugăciunea pentru mântuirea tuturor și a fieștecăruia, decât către propovăduire.
În compania acelor care vă primesc, aleşii lui Dumnezeu care vă întâmpină şi vă acceptă să-i slujiţi, consideraţi-vă, dincolo de orice, nevrednici şi onoraţi. Atunci viaţa voastră se va schimba. În schimb, dacă veţi judeca pe alţii pentru lucruri neînsemnate şi exterioare, veţi pierde totul.
Tot ceea ce dobândiţi în luptele voastre interioare se reflectă în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gândurile critice cu privire la aproapele!
“Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el însuşi pe Mesia cel aşteptat, el a zis: „Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (Io. 1:27-29)
Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi însuflat de viziunea lui Hristos!”
„Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.
„Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, în fața lui”.
„Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”.
* “Eu nu sunt nici grec, nici rus, eu sunt athonit”.
* “Am purtat sutana, șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, imi plec capul, jos, in fata lui”.
* “Teologia este conținutul rugăciunilor noastre”.
„Pentru mine, viața celorlalți prețuiește mai mult decât propria-mi viață.” Nu vor mai exista între voi neînțelegeri când veți fi înțeles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînțelegeri nu ține de nicio organizație, de niciun anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul.
Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți o inimă de mamă. Având gânduri bune pentru ceilalți, veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întâlni o ființă scumpă.
Felul Stareţului Sofronie de a vedea ascultarea ca fiind de neapărată trebuinţă spre a învăţa viaţa duhovnicească era strâns legat de felul cum privea Sfânta Predanie şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Viaţa Bisericii o înţelegea ca viaţă în Duhul Sfânt, iar Sfânta Predanie ca neîntreruptă lucrare a Duhului Sfânt în Biserică. Predanie, ca vecinică şi neschimbată petrecere a Duhului Sfânt în Biserică, este cel mai adânc temei al fiinţării Ei, drept pentru care Predania cuprinde în sine întreagă viaţa Bisericii, până într-acolo încât şi însăşi Sfânta Scriptură nu este decât unul din chipurile ei. De aci urmează că:
Pentru cei care nu au experienţa rugăciunii e greu de crezut felul în care rugăciunea lărgeşte orizonturile spiritului.
Uneori rugăciunea mistuie inima ca un foc; şi atunci când inima se prăbuşeşte în flacăra arzătoare, pe neaşteptate cade asupra ei roua mângâierii dumnezeieşti. Când ajungem într-atât de conştienţi de fragilitatea noastră, încât mintea deznădăjduieşte, atunci în chip necunoscut se arată o lumină minunată ce vesteşte o viaţă nestricăcioasă.
Ce înseamnă mântuirea? Moartea trupului nostru este oare singura condiţie de a trece în împărăţia lui Hristos? Cum putem dezvolta în noi putinţa de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh?
Un singur lucru trebuieşte: a păstra încordarea rugăciunii şi a pocăinţei. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către împărăţia pentru care ne vom fi pregătit prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos, prin rugăciunea şi chemarea Numelui Său: «Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte pre noi şi lumea Ta».
La început a fost Cuvântul. Fără El nu există nimic din ceea ce este. Noi facem în fiecare zi experienţa dureroasă a unei vieţi mizerabile în trupul nostru. Cu toate acestea, suntem creaţi după chipul lui Hristos, al Celui absolut. Dacă fiinţa a fost creată pentru Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a creat viaţa. El n-a creat moartea. Scopul nostru este viaţa cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea.
Deschideţi inimile voastre pentru ca Sfântul Duh să scrie în ele chipul lui Hristos. Atunci, puţin câte puţin, veţi deveni în stare să purtaţi în voi bucuria şi durerea profundă, moartea şi învierea.
Împãrate Sfinte, Cela ce esti mai înainte de toti vecii Fiul Tatãlui si Cuvântul Lui Cel împreunã fãrã de început si împreunã vesnic, Iisuse Hristoase, Fãcãtorul cerului si al pãmântului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiintã si pre mine întru aceastã viatã m-ai adus, Cela ce bine ai voit a-mi dãrui în scãldãtoarea Botezului harul nasterii celei de Sus în Sfântul Duh si a pune pecetea Darului Acestuia pre mãdularele trupului meu în Sfânta Tainã a Mirungerii, Cela ce ai pus în inima mea dorul de a Te cãuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevãrat – auzi rugãciunea mea.
„Pentru mine, viața celorlalți prețuiește mai mult decât propria-mi viață.” Nu vor mai exista între voi neînțelegeri când veți fi înțeles aceasta. Dezlegarea unei probleme sau a unei neînțelegeri nu ține de nici-o organizație, de nici-un anumit mod de conduită, ci de hotărârea de a suporta totul.
Fiecare dintre noi trebuie să aibă pentru ceilalți o inimă de mamă. Având gânduri bune pentru ceilalți, veți putea vedea în orice persoană pe care o veți întâlni o ființă scumpă.
Părintele Sofronie Saharov ne prezintă cu fermitate care este relația dintre Dumnezeu și om. Aceste lucruri se cade a fi amintite mereu oamenilor, și mai ales creștinilor – fie ei clerici sau mireni. „Dumnezeu nimic nu îi impune cu sila, nici măcar dragostea pentru El ca pentru un Tată” ; „lăsând pe om a se vădi în libertatea sa” ; „unde nu este libertate, acolo nu este nici Persoană; și dimpotrivă, unde nu este Persoană, acolo nici libertate.”
Acesta este felul prin care Dumnezeu își iubește fiii: Pentru libertatea duhovnicească!