La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”
Toate zidurile temniţei tale, o, suflete al meu, constau în teama ta faţă de lume, de dorirea ta faţă de lume şi de gândurile tale despre lume. Toate aceste ziduri tu ţi le-ai construit singur după informaţiile simţurilor provenite de la materialul oferit, material care este cu adevărat mai fragil ca spuma.
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să ne ajute cu nimic? Fără Dumnezeu, doctorul nu poate să vindece rana, nici viteazul să dea ocrotire, nici dascălul să înveţe pe alţii, nici preotul să vestească adevărul. Dacă ne rugăm cu osârdie de mijlocitori, cum să nu ne rugăm Celui nemijlocit, Care ascultă fără receptor, şi vede fără ochelari, şi trimite darurile Sale fără poştaşi, şi află totul fără martori?
Dumnezeu este ultima ţintă a tuturor păcatelor.
Când minţi, minţi înaintea lui Dumnezeu.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită?
Un monah odată a mers la Sfîntul Arsenie şi i-a mărturisit că el la citirea Sfintelor Scripturi niciodată nu simte puterea cuvintelor citite, şi nici o dulceaţă în inimă.
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Cine este mesia? „Mesia” este omul care vede că Dumnezeu este prezent în viaţa lui, în toate cele din jurul lui şi crede în cea din urmă stăpânire a puterii binelui în lume.
Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.
Evanghelia de la Matei IV; 18-23
Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
Trimite un gospodar argatul la oi fără merinde? Trimite un tată la câmp pe fiul său fără plug si fără boi? Trimite un comandant de oşti soldatul în bătălie fără arme? Nu.
Cât mai repede cu putinţă rupe nodurile patimilor, care s-au încurcat prin dorinţe şi emoţii care se combină şi revin din nou. E mai uşor să rupi firele individuale ale dorinţelor şi emoţiilor, decât nodurile patimilor. Oricum, trebuie să le rupi chiar dacă aceasta te va face sângerezi, dacă vrei o nouă copilărie, o nouă tinereţe, mai frumoasă şi mai veşnică decât fosta ta tinereţe. Alungă lumea din tine, inima mea, şi atunci ai să vezi cât de slabă este ea. Şi apoi cercetează-te pe tine şi vei simţi o nemaiauzită putere. Lumea ni se pare puternică doar când o slujim ca robi ai ei.
Cine poate birui, Doamne, dacă nu iei pentru noi biruința? Nici chiar Sfinții Apostoli nu au putut potoli furtuna pe mare fără Tine. Nici chiar Petru nu și-a putut stăpâni frica de iudei, ci de trei ori s-a lepădat de Tine, până ce Tu Însuți Te-ai uitat la el cu putere și l-ai așezat în cămara cea dreaptă.
În mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
Cobor adânc în sufletul meu, spre a vedea cine se naşte într-însul şi cine pleacă din el. Cât de îngrozitor este adâncul sufletului omenesc… O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăzneşte să se cufunde într-însul! Cel ce îndrăzneşte se cufundă prin adâncurile lumii şi iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veşmânt.
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său.
„Lumea este nesărată şi fără gust”, îmi zici, prietene! Repeţi de o sută de ori, că lumea este nesărată şi lipsită de gust şi te revolţi. Te mândreşti de fiecare dată când te numeşti revoluţionar şi ameninţi că vei răsturna lumea. Revoltă-te, prietene, mai întâi împotriva ta, împotriva lipsei de sare din tine şi apoi revoltă-te împotriva lumii.
Îmi zici, prietene, că „oamenii sunt vicleni”, că „sunt adulteri”, că „sunt ucigaşi”. De sute de ori te revolţi împotriva păcatelor altor oameni.