IPS Mitropolit Bartolomeu Anania vorbind despre Reforma necesară în România şi despre Integrarea Europeană.
Cuvânt rostit la hramul Mânăstirii Nicula, 15 august (Adormirea Maicii Domnului) în anul 2000.
Lupta cea creștinească nu trebuie purtată cu predici și certuri, ci cu adevărată și tainică iubire. Când le facem morală altora, ei vor riposta; când, însă, îi iubim, vor fi mișcați și, astfel, îi vom câștiga.
Iubește-i pe toți! Iubirea bătrânului nu cunoștea margini. Ea se revărsa asupra tuturor fiilor lui Dumnezeu, prieteni și dușmani. Îmi spunea: Iubirea noastră pentru prieteni este adesea amestecată cu lucruri străine – interesul, răsplata, slava deșartă, slăbiciunea sentimentală, simpatia pătimașă, – în timp ce iubirea pentru dușmani este curată.
Bartolomeu Anania despre internet, înnoire, singurătate, sfârşitul lumii, manipularea individului, imagine, televizor, comuniune.
Fragment din predica IPS Bartolomeu Anania la Anul Nou în data de 01 ianuarie 2001.
Rugăciunea bisericească să știți ea este mai presus decât rugăciunea dumneavoastră de acasă!
Și aceasta pentru că ea este înălțată de către un întreg sobor de oameni, din care mulți aduc lui Dumnezeu rugăciuni preacurate din inimi smerite, pe care El le primește ca pe o tămâie de bună mireasmă – iar impreună cu rugăciunile acestea sunt primite și rugăciunile dumneavoastră, chiar dacă sunt neputincioase și nimicnice.
I. Evlavios lucru si fara de satiu este petru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduci Iminte necontenit de Dumnezeu; dar indrazil lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, petru ca mintea nu se poate urca pana la masuiaredni-ciei Lui, iar cuvantul, la randul sau, expriiia slab cele pe care mintea le concepe.
Daca, dedftintea noastra este mai prejos de intelegerea maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejossi decat mintea, nu este, oare, neaparata trebuinta de tacere, ca nu cumva prin slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea vorbirii despre Dumnezeu?
Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu. Şi nu e de mirare. Duhul Sfânt atrage la Sine inima oamenilor.
Pe Părintele Ioan l-am văzut în Kronştadt. Slujea Sfânta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu.
• Pomenirea Sfântului Apostol Hermas
Acest sfînt apostol a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El este pomenit în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16 : 14). Hermas era elin de neam, dar a trăit mult timp la Roma. El a fost episcopul cetăţii Filipopolis şi şi-a sfirşit alergarea pămîntească cu mucenicie. El a alcătuit o carte foarte folositoare intitulată „Păstorul”, potrivit descoperirilor făcute lui de către un înger al Domnului. Hermas fusese un om foarte bogat dar, din pricina păcatelor lui şi păcatelor fiilor lui el a ajuns în cea mai neagră sărăcie.
Desigur, între monahi sunt monahi şi monahi, ca şi între oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nici nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea că sunt legende – există astfel de oameni! Dar ei sunt puţini. Cu toate acestea, monahismul există, şi monahismul trebuie iubit în principiu, pentru că Biserica este în marea ei parte alcătuită astăzi din mireni, pierzând tradiţia monahală a Ortodoxiei. Căci, trebuie să o spunem, toate minţile luminate ale Ortodoxiei, toţi marii dascăli şi învăţători ai Bisericii au fost călugări.
Frații mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare dorește să fie mai mare peste alții, să-i robească și să-i stăpânească. Fiecare dorește să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit și mai băgat în seamă decât altul. Fiecare dorește a se socoti mai înțelept decât alții. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii și meșteșuguri.
Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?
Individuală dar şi comunitară, interiorizată, dar şi liturgică, rugăciunea este un act sau eveniment ontologic în care se revelează realitatea specifică a existenţei personale ca dialog divino-uman infinit.
Rugăciunea nu este doar cultivarea a unei anume stări spirituale, nici meditaţie asupra unei idei abstracte, ori dizolvare anonimă într-o energie cosmică sau într-un absolut impersonal;
„Familia este instituţia divino-umană care fundamentează ceea ce este moral, normal şi corect într-o societate şi modernă, şi creştină, şi deschisă, şi umană.
Familia este unitatea fundamentată și biologic, și spiritual a societăţii, este ieșirea din egoul personal și alinierea la mentalitatea socială sănătoasă. Un copil trebuie să aibă și tată, și mamă. Viaţa de familie este grea, călugăria este grea dar cea mai grea dintre toate este mântuirea.”
Sfânta Treime, Tată, Fiule, şi Duhule;
Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia,
Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău, şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.
Oamenii se schimbă, clipă de clipă. Așteptările de la ceilalți sunt cele ce ne istovesc liniștea.
1. Nu fi trândav, nu dormita când citesti si nu te pleca degrab catre somn.
2. Alunga trândavia în rugaciune si ia aminte cu osârdie la cuvintele psalmilor.
3. Sa nu viseze mintea ta la locurile unde sunt ospete si veselie.
4. Lucreaza cu osârdie, pâna la sudoare, ziua si noaptea, ca sa nu îngreunezi pe nimeni.
În creştinism există două concepţii despre Dumnezeu, una ce vine din Biblie şi care aparţine vieţii şi experienţei creştine şi alta ce vine din filosofia greacă. Prima Îl prezintă pe Dumnezeu ca Dumnezeul Cel viu, plin de interes şi grijă pentru umanitate. A doua Îl prezintă pe Dumnezeu ca nemişcat şi de nemişcat.
Ortodoxia Răsăriteană a făcut mari eforturi pentru a combina şi armoniza cele două concepţii. A căutat să concilieze ambele moduri de gândire despre Dumnezeu prin intermediul învăţăturii despre firea şi energiile divine, afirmând că, în vreme ce, prin firea Sa, Dumnezeu rămâne nemişcat, El iese (se manifestă) în exterior prin energiile Sale.
Psalmii reprezintă, alături de imnografie, o componentă însemnată în cultului ortodox. Toate slujbele au în alcătuirea lor Psalmi sau stihuri alese din Psalmi. Fără îndoială, Psalmii sunt o moștenire din cultul Vechiului Testament. Ei reprezentau și atunci conținutul rugăciunii și al laudei pe care poporul lui Israel le aducea lui Dumnezeu.
De la început au fost adoptați în rugăciunea creștină fără mare dificultate, mai ales pentru caracterul lor inspirat dar și pentru faptul că Biserica a regăsit în ei profețiile care s-au împlinit în Iisus Hristos.
Atunci când te rogi te uneşti cu Dumnezeu.
Părintele Mihail Stanciu – Mărturii despre Arhimandritul Sofian (Boghiu)
Fragment din emisiunea „Ziarul Lumina. Actualităţi”. Sursa: www.trinitastv.ro