Sfaturi duhovniceşti

Părintele Sofian (Boghiu) – Orbirea sufletească

De unde vine aceasta orbire sufleteasca?

Ne va parea, poate, neplacut raspunsul, dar acesta este adevarul: orbirea sufleteasca ne vine, fratilor, prin ochii trupului. Ochii sunt cei doi luminatori ai fetei, dar si doua punti prin care pacatul este adus din afara inlauntrul sufletului. Dupa Sfantul Vasile cel Mare „ochii sunt cele doua maini netrupesti intinse inainte, cu care sufletul atingandu-se de departe de acelea pe care nu le poate atinge cu mainile trupului, le cuprinde cu ochii si le aduce la sine”. Daca privirile ochilor sunt nestapanite, ele indeamna sufletul la ganduri urate si la fapte necuviincioase.

Continuare …

Despre încăpățânare

Încăpățânarea este opinia neclintită și de neschimbat a celui îndărătnic. Omul încăpățânat nu ascultă decât de propria sa părere și se luptă din răsputeri pentru a și-o impune, cu toate că este nechibzuită și puerilă; este ignorant și vulgar.

Aristotel spune: „Îndărătnicii sunt cei care nu-și urmează decât propria lor opinie, cei ignoranți și mitocani” (Etica nicomahică).

Continuare …

Oricum ne-ar lăuda sau ne-ar ponegri oamenii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi

Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.

Cum vă mai spuneam, pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii și lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt, ca fii ai Bisericii lui Hristos. Că oricum ne-ar zice și ne-ar ponegri și oricum ne-ar interpreta dușmanii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi.

Continuare …

Epifania sau Botezul Domnului

În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania la Epifania sau Botezul Domnului, rostit la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Continuare …

Adevărata teologie provine din rugăciune

– Mănăstirile se confruntă acum cu problema tinerilor care vor să intre în viaţa monahală. Unii dintre ei au studii, alţii nu. Credeţi că ar fi mai bine ca aceştia din urmă să fie primiţi în mănăstire, apoi trimişi să urmeze o şcoală teologică, sau, dimpotrivă, să poată intra în mănăstire după ce au absolvit-o?

– Sunt aici trei categorii de tineri. Unii vin la mănăstire pentru vocaţia pe care o au şi se înduhovnicesc cu rugăciunea. Alţii sunt apţi pentru nişte studii, o şcoală, iar alţii au înclinaţii spre o meserie, au îndemânare manuală.

Continuare …

Zis-a maica Singlitichia: luptă şi osteneală multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început şi după aceea bucurie negrăită

1. Zis-a maica Singlitichia: luptă şi osteneală multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început şi după aceea bucurie negrăită. Că precum cei ce vor să aţâţe foc, întâi se afumă şi lăcrimează şi aşa dovedesc lucru ce-l caută. Pentru că se zicea: Dumnezeul nostru este foc mistuitor1(Evr. XII, 29.). Aşa trebuie şi noi cu noi: să aţâţăm focul cu lacrimi şi cu osteneli.

2. Zis-a iarăşi: trebuie noi cei ce am ales cinul acesta, să ţinem curăţenia cea desăvârşită.

Continuare …

Sfântul Ioan Gură de Aur – Nimic nu este mai îndrăgit de diavol ca îmbuibarea pântecelui cu multă mâncare şi băutură

Adevărat, ce este mai rău decât un beţiv care umblă împletecindu-se de colo până colo şi devine pentru cei neînţelepţi pricină de hulire a darurilor lui Dumnezeu?

Adevărat, nimic nu este mai îndrăgit de diavol ca îmbuibarea pântecelui cu multă mâncare şi băutură şi, în general, ca desfătările materiale, care-l preschimbă pe om în porc sau în ceva şi mai rău. Căci porcul, măgarul, câinele şi toate animalele necuvântătoare nu mănâncă şi nu beau niciodată mai mult decât au nevoie, iar omul cuvântător, cel cinstit cu chipul lui Dumnezeu, devine necuvântător, depăşind măsura.

Continuare …

Sfântul Nicolae Velimirovici: Știi tu oare, fiule?

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Continuare …

Răul este o boală a sufletului, de unde se îmbolnăvesc toate organele înţelegerii

„Răul este o boală a sufletului”, de unde se îmbolnăvesc toate organele înţelegerii. Răul îşi are percepţiile sale, patimile, iar „patimile sunt bolile sufletului”.

Răul şi patimile nu sunt lucruri fireşti pentru suflet; ele reprezintă accidente supărătoare şi nedorite, un adaos nefiresc al sufletului.

Continuare …

Mitropolitul Antonie de Suroj – Despre recunoștință

In viata sunt momente, clipe, cand in inima se aprinde recunostinta, si daca am avea puterea sa o pastram, treptat, zi cu zi, intamplare cu intamplare, aceasta recunostinta ar putea creste intr-o mare, adanca bucurie duhovniceasca. Insa noi nu putem apara recunostinta si bucuria noastra de raceala vietii, de dureri si de lucruri cu mult mai putin importante decat suferinta: de iritare, suparari si, pana la urma, pur si simplu de uitare.

Astfel, in memoria noastra ramane multa amaraciune si suferinta, iar bucuria paleste si se stinge…

Continuare …

Despre citirea Sfintei Evanghelii și a Sfinţilor Părinţi

Din păcate, vechile împreună-vorbiri părinteşti de Dumnezeu insuflate au ajuns rare; citirea Vieţilor Sfinţilor Părinţi a fost părăsită aproape cu totul, ba chiar şi cu însăşi Sfânta Evanghelie ne îndeletnicim prea puţin, din pricina răcelii noastre faţă de lucrarea mântuirii, şi pentru aceasta vom da răspuns la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.

Deşi maica noastră, Biserica, ne propovăduieşte zi de zi câte o pericopă, ba chiar şi două, din Sfânta Evanghelie, cât de ades nu reuşim să ascultăm acest dulce glas evanghelicesc!

Continuare …

Sfântul Vasile cel Mare: Să nu uiți să mulțumești pentru toate

„Lăsând la o parte supărarea pentru cele ce ne lipsesc, să ne învățăm a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru cele ce avem.”

Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc.

Continuare …

Noblețea supremă a iertării

A ierta este în esenţă un atribut dumnezeiesc (iertarea omenească apărând în consecinţă ca încă o probă a prezenţei suflului divin în făptură).

Singur Hristos poate, ca dintr-o ştersătură de burete, curăţa o întreagă tablă neagră plină de păcate, poate albi pelicula pe care s-au înregistrat toate faptele şi gândurile rele ale unei vieţi omeneşti. Străduindu-ne a ierta şi învăţându-ne a practica şi iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei cărora le-am greşit noi, pe noi înşine după ce ne-am căit cu adevărat), ne apropiem de înţelegerea iertării divine.

Continuare …

Voi să nu jigniţi pe nimeni. Când sunteţi jigniţi, smeriţi-vă şi răbdaţi în linişte

Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.

Oare aşa Se purta Hristos când îl huleau, când îl vorbeau de rău, când îl jigneau?

Continuare …

Despre grăirea în deșert

Grăirea în deșert înseamnă cuvântul de prisos, adică nefolositor și zadarnic.

Cel care grăiește în zadar este un om needucat, cu un comportament necizelat și un caracter deplorabil; este preocupat de lucruri neimportante și mărunte, iar cuvinte­le îi sunt lipsite de înțelepciune; vorbește nepotri­vit și face greșeli, spune vorbe goale și nu-i pasă de [timpul] aproapelui sau când se pune pe vorbă; nu există nici cântar, nici măsură pentru cuvintele sale și nici rigoare în spusele lui; este flecar și guraliv și vorbește necugetat și prostește.

Continuare …

Decât să spunem de șapte ori sau de douăzeci de ori Tatăl Nostru, alunecând peste cuvinte, mai bine să o spunem o dată, însă cu zăbavă…

Câte gânduri frumoase sunt în legătură cu această rugăciune și cu aceste cuvinte: “Tatăl nostru”… ”Un ticălos, un pătimaș spune „Tată” lui Dumnezeu – cum îndrăznește să spună așa ceva?! Dacă un fiu rătăcit nu îndrăznește să spună “tată”, sau tatăl se leapădă de fiul acesta rătăcit, e o despărțire, o prăpastie între tată și fiul care nu trăiește după dorința tatălui; atunci cum lui Dumnezeu îi putem spune „Tată”, noi care trăim o viață străină de Dumnezeu?!

Continuare …