Sfaturi duhovniceşti

Părintele Adrian Făgeţeanu: Pocăinţa începe în momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul

Pocăinţa cum se începe, părinte?
În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul” – a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „Dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu”.

Continuare …

Părintele Serafim Rose: Cele pământești sunt trecătoare!

Deodată, arătând către splendoarea munţilor şi a pădurilor din jurul nostru, spuse: „Vezi toată această frumuseţe?

Şi acei munţi de acolo – au fost aici de atât de mult vreme… şi se pare că vor fi aici pentru totdeauna, nu-i aşa? Dar nu este adevărat. Chiar acei munţi vor trece într-o zi”. Era clar ce voia să spună: de ce să te enervezi de la o problemă trecătoare, de la o maşină împotmolită, care până la urmă va fi urnită, când chiar aceşti munţi impunători se vor duce într-o zi? A fost primul din numeroasele momente când liniştea inimii părintelui Serafim se revărsa şi către mine.

Continuare …

Părintele Paisie Olaru: Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo

Odată l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria:
Părinte Paisie, mă învaluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!
Ascultă, părinte, a raspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă nu trăim necăjiţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.

Continuare …

Părintele Iustin Pârvu: Mântuirea este doar în Biserica Ortodoxă

Părinte, în unele din interviurile cu sfinția voastră, cuprinse în cartea „Semnele vremii, 7 întâlniri cu Părintele Iustin Pârvu”, vi se adresează o întrebare despre posibila mântuire a neortodocşilor. Din răspunsul din acea carte, nu reiese o opinie limpede. Şi pentru a nu se crea tulburare şi sminteală în rândul celor ce vă citesc, vă rugăm să ne precizați părerea sfinției voastre.

Continuare …

Despre menirea omului ca ființă rațională

Dumnezeu, creându-l pe om din propria Lui bunătate, a intenționat să întemeieze pe pământ Împărăția iubirii și a libertății, care trebuia să devină libertate morală prin dreapta întrebuințare a puterilor lui morale, cunoscătoare și voitoare, ca să devină omul chip al lui Dumnezeu. Și cu adevărat așa trebuia să fie omul, fiindcă numai niște ființe libere moral puteau să restaureze pe pământ Împărăția iubirii și a libertății.

Continuare …

Iată cat de mare, cât de adâncă este însemnătatea cuvântului omenesc

Spuneți-mi, oare este ceva luat mai puțin în serios decât cuvântul? Uimitor, șocant, cum de nu pricep oamenii uriașa, colosala însemnătate a cuvântului omenesc.
Capacitatea noastră de a cuvânta ne aseamănă într-o măsură însemnată lui Dumnezeu Însuși. Domnul a zidit prin cuvânt toată lumea, cuvântul lui Dumnezeu are o putere enormă. Știți că prin cuvântul său Prorocul Ilie a înviat morți, prin cuvântul său a oprit ploaia, a închis cerul și a adus prin aceasta foamete, dar a facut și să se pogoare ploaie peste pământ.
În ce constă puterea cuprinsă în cuvânt? Să nu credeți că odată ieșit din gură cuvântul se risipește în văzduh și nu rămâne din el nimic. Nu este așa. Cuvântul trăiește, trăiește secole, mii de ani. Până acum răsună cuvintele pe care le-au rostit marii Proroci ai lui Dumnezeu, care au trăit cu multe veacuri înainte de Nașterea lui Hristos. Marile cuvinte ale lui Moise, marile cuvinte pe care le-au spus cândva Sfinții Apostoli, care au ieșit din gurile nevoitorilor lui Dumnezeu, învățătura Bisericii, traiesc de-a lungul a mii de ani. Iar de vreme ce cuvântul trăiește mii de ani, înseamnă că el este extrem de important. Ieșind din gurile noastre, cuvantul acționează întotdeauna, extrem de profund, asupra oamenilor din jurul nostru, ba chiar și asupra celor aflați departe.
Orice cuvânt bun, înțelept, trăiește în inimile omenești și aduce roade bune pentru mulți ani. Orice cuvânt rău – clevetire, minciună, vorbire de rău – trăiește, de asemenea, foarte mult, prinde rădăcini în mințile, în inimile oamenilor de aproape și de departe, le orientează gândurile și dorințele. Auzind cuvintele noastre rele, aceștia sunt otrăviți de ele și, la rândul lor, rostesc cuvinte la fel de rele și otrăvite.
Cuvintele înțelepte și harice ale sfinților zidesc dreptatea în lume, fac un bine veșnic, pe când cele rele și păcătoase aduc necinste, ură, aduc o uriașă vătămare celor din jur și chiar omenirii întregi.
Cuvintele vii se propagă ca undele radio, se propagă prin spațiu și se revarsă în inimile și în mințile oamenilor. Cuvintele sunt o uriașă putere, care îi unește pe oameni sau îi desparte – îi unește atunci când cuvântul este plin de dreptate și adevăr, îi desparte atunci când este plin de clevetire și răutate față de ei. Dacă oamenii ar fi lipsiți de cuvânt, ar semăna cu animalele, și viața omenească s-ar duce de râpă.
Iată cat de mare, cât de adâncă este însemnătatea cuvântului omenesc.

Sf. Luca, arhiepiscopul Crimeei, Cum să biruim mândria,  Editura Sophia, București, 2010

Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile

Dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Continuare …

Valeriu Gafencu: Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult!

Simplificaţi-vă viaţa cât mai mult. Întotdeauna învaţă-te să te mulţumeşti cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui… Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te rogi cu adevărat, ai realizat pacea, fericirea… am ajuns să văd la fiecare pas făcându-se o minune… am avut momente în viaţa mea de închisoare când am plâns cu lacrimi nestăvilite, dându-mi seama de nimicnicia firii mele omeneşti, de slava lui Dumnezeu, de iubire. În aceste lacrimi am găsit cea mai mare fericire trăită de mine vreodată.

Continuare …

Care este însă oglinda inimii noastre?

Care este însă oglinda inimii noastre? Simțul duhovnicesc, pe care-l dobândim atunci când avem o conștință bună și îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăzneala și dragoste pentru Dumnezeu, dar și încredere. În paralel însă cu oglinda inimii mele, cu conșiința bună, cu trăirile duhovnicești, cu experiența mea duhovnicească, văd ce are în inima lui și altul care este lângă mine. Adică dobândesc harisma discernământului și a străvederii.

Continuare …

Să te rogi simplu!

Cuviosul Porfirie credea în valoarea pe care o are rugăciunea în viaţa duhovnicească a oamenilor şi îi povăţuia pe fiii săi duhovniceşti în ce fel să se roage:

– Să te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat fără să aştepţi răspunsul lui Dumnezeu. Să nu-ţi trebuiască să vezi mâna Sa sau chipul Său sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar să crezi că în timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbeşti cu Dumnezeu.

Continuare …

Cel ce îl iubește pe Dumnezeu se îndeletnicește tot timpul cu rugăciunea

Puterea dragostei este atât de mare încât sufletul omenesc, care este plin de ea, nu poate fi biruit de nici o boală sau necaz. Aşa cum, în cuptorul din Babilon, în mijlocul văpăii celei puternice, roua i-a răcorit pe cei trei tineri fericiţi, aşa şi dragostea de Dumnezeu, când se sălăşluieşte în inima omului, stinge orice văpaie din ea şi o răcoreşte cu roua ei nespusă.

Continuare …

Vezi pe cineva că a greşit, să-ţi fie milă de el

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a greşit, să-ţi fie milă de el: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” – şi să nu judeci pe nimeni. Şi să-i vezi pe toţi deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun şi altul mai puţin bun. Să nu osândeşti pe nimeni. Să-i ai pe toţi mai buni decât tine. Şi nu mai purta grijă de ce fac alţii; ia seama la ce faci frăţia ta.

Continuare …

Pr. Dumitru Staniloae – Dialog despre neprețuita Ortodoxie

Despre mântuire nu vorbește decât creștinismul în mod satisfăcător. Religiile orientale, religiile păgâne care nu cunosc un Dumnezeu personal și care socotesc că după ce omul sfârșește viața de aici, se scufundă într-o esență inconștientă, nu pot vorbi de mântuire și nici nu vorbesc de mântuire. A nu mai fi însemnează a nu te mântui, ce bucurie mai ai dacă nu ești conștient după ce treci de-aici, și ce viață mai ai, încât ideea de mântuire e proprie religiilor personaliste, care cunosc un Dumnezeu personal.

Continuare …

Oricine iubeşte pe vrăjmaşul său este un făcător de minuni

Unii oameni s-au obişnuit să osândească vremurile noastre şi să mustre neputinciosul neam omenesc, zicând: „Astăzi nu mai există printre oameni făcătorii de minuni care erau înainte!” Nu este adevărat! Dacă doriţi, vă voi arăta că şi astăzi există printre oameni făcători de minuni; numai să ascultaţi ce vă voi spune: oricine iubeşte pe vrăjmaşul său este un făcător de minuni. Auziţi, oare, când vă spun că oricine îşi iubeşte vrăjmaşii este făcător de minuni? Iar acesta este un adevăr şi îl voi dovedi cu dumnezeiasca Scriptură şi cu Sfinţii Părinţi.

Continuare …

Puterea credinţei şi a tăcerii

Își puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.

Continuare …

Sf. Siluan Athonitul: E mai bine să te rogi decât să citești

Multora le place să citească cărţi bune, şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decât toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufleteas­că; sufletul lui flămânzeşte pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sunt în Dumnezeu. În Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt.

Continuare …