Aşa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot aşa şi diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumeşti. Dar tu învaţă să nu te amăgeşti şi cercetează bine, când întâlneşti vreun câştig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea şi păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.
„Văd că mulți au un astfel de obicei în biserică; se sârguiesc să vină la biserică cu haine curate, cu mâinile spălate; dar ca să se înfățișeze cu sufletul curat înaintea lui Dumnezeu nu suflă nimeni vreun cuvânt! Și spun lucrul acesta nu ca să vă opresc să vă spălați mâinile sau gura, ci că vreau să vă spălați așa cum se cuvine, nu numai cu apă, ci, în loc de apă, cu virtuți. Gura se murdărește cu defăimări, blasfemii, certuri, cuvinte pline de mânie, cuvinte de rușine, râs și glume.
La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vremea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor. Vrei să-ţi aduc un exemplu spre întărirea acestui lucru? Nişte oameni călătoreau pe o corabie cu pânze, străbătând aceeaşi mare. Şi călătorii îşi arătau unii altora lucrurile furate din multele jafuri pe care le săvârşiseră. Desigur, cârmaciul a observat toate acestea cu de-amănuntul, dar n-a făcut controlul hoţilor pentru lucrurile furate.
Dacă vezi că cineva devine bogat fără s-o merite, nu-l ferici, nu-l invidia, nu te îndoi de sfânta pronie, nu crede că în lumea aceasta se petrece ceva întâmplător şi fără scop. Adu-ţi aminte de parabola bogatului şi a lui Lazăr. Bogatul ajunsese pe crestele bogăţiei şi desfătărilor, şi totodată era sever şi lipsit de omenie, mai sălbatic chiar decât câinii. Câinilor le era milă de Lazăr şi-i lingeau rănile care-i acopereau trupul, pe când bogatul nici firimiturile de la masa lui nu le dădea săracului. Bogatul avea mai mult decât îi trebuia. Lazăr nu le avea nici pe cele neapărat necesare, nici măcar hrana zilnică. Şi deşi lupta încontinuu cu foamea şi cu boala, nu s-a mâniat, nu L-a hulit pe Dumnezeu, n-a cârtit împotriva sfintei pronii.
Care sunt toate acestea pe care le-ai lăsat, Petre? Este bățul tău de pescuit? Năvodul tău? Corabia ta? Talentul tău? Vrei să-mi spui că acestea sunt toate? Da, spune el,dar nu o spun ca să mă laud, ci ca prin întrebarea asta să îmbrățișez pe toți săracii. Deoarece atunci când Domnul a spus: dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, un sărac ar fi putut spune: Cum atunci?
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care e o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic. Fericirea sa este nefericirea celuilalt. Există o nebunie mai mare ca aceasta?
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreţi, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „Credinţa fără fapte este moartă”. Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creştin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată şi nu luptă pentru împăratul care îl hrăneşte?
Ca să se înspăimânte, Pavel a zis: „Dacă vă mâncaţi între voi şi vă sfâşiaţi unii pe alţii, băgaţi seama să nu vă distrugeţi laolaltă”. N-aţi înfipt dinţii în carnea altuia, ci i-aţi înfipt bârfirea în suflet, aţi sfâşiat prin relele voastre judecăţi, aţi pricinuit mii de rele – şi vouă înşivă şi celui bârfit şi multor altora.
Căci, defăimând pe aproapele, aţi înrăit pe cel ce va asculta; dacă-i păcătos, numaidecât îşi va afla tovarăş întru păcat; dacă-i un drept, trufia îl va încălzi, greşeala altuia îi va sta prilej, gata, să se amăgească de mândrie.
Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.
Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?
Coboară din înălţimile trufiei tale şi vezi-ţi sărăcia. Eşti pământ şi cenuşă, umbră şi fum, iarbă şi floare a câmpului. Ce motiv este acesta de mândrie? Ai putere peste mulţi oameni? Şi la ce-ţi foloseşte să ai putere peste mulţi oameni, dacă patimile au putere asupra ta? Sau poate eşti din aceia care acasă la ei sunt călcaţi în picioare de slujitorii săi, iar când iese în piaţă, se arată mândri, pentru că sunt stăpâni asupra mai multor oameni. Bine ar fi să fii stăpân peste patimile tale, sau măcar asemenea celor pe care-i întâlneşti în piaţă. Dacă este vrednic de osândă cel care se laudă cu virtuțile sale, nu este, oare, ridicol cel care se laudă cu lucruri de nimic?
Să încercăm să-i facem buni pe cei răi, dându-le sfaturile potrivite. Dar dacă ei dispreţuiesc cuvintele noastre, să nu mai insistăm. Nimeni nu se face bun cu forţa. Nici Dumnezeu nu vrea să urmăm calea virtuţii cu forţa, ci numai prin propria noastră voire.
„Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă” (Matei 25, 27)
Creştinul este asemenea unui schimbător de bani
Aşa a grăit domnul către sluga sa cea leneşă şi aşa va grăi Hristos, Domnul nostru, fiecăruia dintre noi, când va veni la judecată şi va cere banii Săi cu dobândă.
„Să iubeşti pe aproapele tău, ca însuţi pe tine” (Mat 22, 38)
Pavel, ca model al adevăratei iubiri către aproapele
Sfântul Pavel, care, – deşi om, – s-a răpit pana la al treilea cer şi a întrecut pe îngeri şi pe Arhangheli, ne îndeamnă într-un loc, ca să urmăm lui şi cu dânsul lui Hristos, zicând: „Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos (I Cor. 11, 1). În alt loc dimpotrivă el tace despre persoana sa şi deodată ne duce la Dumnezeu, când zice: „fiţi următori lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi” (Efes. 5, 1).
Deci să rămânem statornici şi în păzirea cu acrivie a acestor dogme, şi în atragerea iubirii lui Dumnezeu. Fiindcă în timp ce-L uram, El ne-a iubit, şi în timp ce eram vrăjmaşi, El ne-a împăcat. în cele care urmează, însă, vrea să-L iubim, ca să ne iubească.
Aşadar, să rămânem statornici, să-L iubim ca să fim iubiţi de El. Pentru că dacă atunci când suntem iubiţi de oamenii care au putere, suntem de temut în faţa tuturor, cu mult mai mult când suntem iubiţi de Dumnezeu. Deci, să nu avem milă de noi, fie că este nevoie de trupurile noastre, fie de sufletele noastre ca să le dăruim pentru această iubire.
Astăzi îi vedem pe cei mai mulţi că au alte motive de prietenie. Unul iubeşte pentru că este iubit, celălalt pentru că a fost cinstit, altul pentru că cineva l-a ajutat la vreo problemă lumească de-a lui, un altul pentru vreun oarecare motiv asemănător, însă pentru a găsi pe cineva să iubească pe aproapele lui cu adevărat în numele lui Hristos, şi aşa cum trebuie, este greu. Pentru că cei mai mulţi încheagă între ei prietenii pentru motive lumeşti.
Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.
Zis-a Domnul către iudei: „Cine dintre voi Mă vădeşte pre Mine pentru păcat?” (Ioan 8, 46).
Conştiinţa noastră ne pârăşte pe noi.
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neobosit şi priveghetor necontenit – conştiinţa. Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecător care să fie aşa de treaz, precum conştiinţa noastră.