Iubiți rugăciunea. Să vă îndreptați continuu mintea la Dumnezeu… Pentru a nu trăi în întuneric,Aapăsați „întrerupătorul” rugăciunii, ca să vină lumina divină în sufletul vostru. În adâncul sinelui vostru va străluci Hristos… Când mintea omului se pregătește pentru rugăciune, într-o miime de secundă vine harul divin. Atunci omul se umple de har și vede totul cu alți ochi.
Toate se aranjează cu ajutorul rugăciunii. Dar trebuie să ai dragoste, să ai căldură în rugăciune.
Lucrarea duhovnicească pe care o faceţi în adâncul sufletului vostru să fie tainică, să nu fie simţită nu doar de ceilalţi, dar nici de voi înşivă. Tot ceea ce face şinele vostru cel bun să nu fie cunoscut de către cel rău. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Stânga este şinele vostru cel potrivnic care, atunci când prinde de veste, le va strica pe toate. Potrivnicul este şinele nostru cel rău – îi spunem aşa din nobleţe. Nou este şinele nostru cel în Hristos, iar celălalt este cel vechi. E nevoie de meşteşug, ca să nu prindă de veste cel vechi. E nevoie de meşteşug şi, întâi de toate, de harul lui Dumnezeu.
Părintele Porfirie avea, pe lângă iubire, şi multă smerenie. Într-o zi mi-a spus:
‒ Am să te bat!
‒ De ce, Părinte?, l-am întrebat.
Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este iubire, este dragoste, este înflăcărare, este dorinţă arzătoare după cele dumnezeieşti. Hristos este totul, El este iubirea noastră, El este dragostea noastră. Dragostea lui Hristos este o dragoste ce nu se poate pierde. De acolo izvorăşte bucuria.
Stresul este boala sufletului și nu depinde de lipsuri materiale. Este combătut prin încrederea în pronia lui Dumnezeu și prin lupta cea bună.
Aţi amintit mai înainte că l-aţi cunoscut pe Sfântul Porfirie şi mă întrebam dacă aţi putea să ne povestiţi vreo întâmplare legată de dânsul.
Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.
Să daţi locul cel dintâi instruirii, ca să fiţi pregătiţi să vă dăruiţi copiilor. Să fiţi pregătiţi şi pe toate să le spuneţi copiilor cu iubire şi, înainte de toate, cu bucurie. Să le arătaţi toată iubirea voastră şi să ştiţi ce vreţi şi ce spuneţi. Dar e nevoie şi de meşteşug ca să ştiţi cum să vă purtaţi cu copiii. Despre asta am auzit ceva minunat. Luaţi aminte.
De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi voieşte totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu şi lin, fără patimă şi constrângere.
Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El.
Ce să fac, Părinte, ca să găsesc bucuria în viaţă?
Să citeşti Sfânta Scriptură, să mergi la biserică, să ai duhovnic, să te împărtăşeşti – cu alte cuvinte, să fii o bună creştină. Şi aşa vei găsi bucuria pe care o cauţi.
Nu ajungeţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să staţi în afara uşii şi să alungaţi răul, mai bine dispreţuiţi-l, nebăgându-l în seamă.
Sfântul Cuviosul Părintele nostru Porfirie Kafsokalivitul (1906-1991) a fost un monah și mare duhovnic grec contemporan de la Muntele Athos. A adormit întru Domnul în Chilia (Coliba) Sfântului Gheorghe de la Schitul Sfintei Treimi din Kafsokalivia de la Muntele Athos.
Un tânăr monah de la Sfântul Munte a venit odată la Părintele să-l înveţe tehnica rugăciunii:
Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi-l înrâuriţi, îl călăuziţi spre bine. Văzând strădania voastră, Dumnezeu vă dă har bogat şi vouă, şi aceluia. Dar trebuie să murim pentru noi înşine. Aţi înţeles?
Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Iată cum stau lucrurile… Dacă nu îl vezi pe Hristos în tot ceea ce faci, eşti fără Hristos.
De multe ori îmi spunea Bătrânul: