Părinte, cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele?
Trebuie luptă, trebuie osteneală. Paza minţii, sigur, e cel mai important lucru. Trebuie osteneală, şi cu ajutorul lui Dumnezeu… De aceea, de la începutul creştinismului mănăstirile s-au zidit întotdeauna departe de oraşe, de sate, la linişte.
Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm, mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc…
Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, aceea-i a noastră.
Să nu întârziem a ne spovedi, că ori de câte ori se duce omul plin de păcate la un duhovnic, oricât de depărtat ar fi el de Dumnezeu, când iese de la duhovnic este atâta de uşor, parcă zboară. Nu e nimeni vrednic să se împărtăşească cu Sfintele Taine, că acolo e Dumnezeu, Iisus Hristos, dar cât e în puterea omenească şi cât ne permit Sfintele Canoane ale Bisericii, să ne osârduim să fim aproape.
Părinte Dionisie, vă rugăm să ne vorbiţi puţin despre bucuria împărtăşirii, despre taina Sfintei împărtăşanii. Cum să ne pregătim noi ca să ne bucurăm că ne unim cu Hristos în taina Sfintei împărtăşanii?
Cineva întreba: „ce să fac, să las rugăciunea și să mă ocup de cele ale casei, sau cum să le îmbin pe amândouă?”
Dreapta socoteală! Să judece câte ore să stea la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, și câte ore să lucreze pentru trup, și să facă dreaptă socoteală.
1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile.
2. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.
Atunci când preotul tămâiază în biserică, vine harul tămâii căruia trebuie să i te pleci, ca să te smereşti.
Deci nu la slujitorul din biserică te smereşti.
Nu, nu te smereşti lui. Sigur, slujitorul atunci e îndumnezeit. Fie el cât de păcătos, e îndumnezeit, pentru că vine cu harul acela… Ce zice preotul când tămâiază? „Tămâie Ţi-aducem Ţie, Hristoase, întru miros de bună mireasmă duhovnicească”…
1. Mai multă grijă are Dumnezeu de mântuirea noastră decât noi înşine.
2. Duşmanii Ortodoxiei vor să distrugă orice urmă de credinţă. Ce nu reuşesc să facă cu propaganda, fac cu banii şi împrumuturile, numai să facă pe toată lumea să spună ca ei, că răul e bine şi binele e rău.
Despre mândrie: Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în Împărăţia Cerului.
Însă la Împărăţia Cerului sub nici un motiv nu poţi înainta cu înălţarea minţii, cu mândria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte deştept, şi ştie lucrul asta. De aceea seamănă în omenire înălţarea minţii şi tulburarea, adică mândria, ca să nu poată înainta omul la Împărăţia Cerurilor.
Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.
Când nişte pelerini i-au înregistrat cuvintele şi convorbirea fără să ştie (fiind orb), s-a necăjit cumva şi a spus: „Da, vor să mă scoată sfânt. Pentru ce au venit la mine? Să vadă un sfânt sau un drac, cum sunt? Da, „Sfântul!”