Cuvant de invatatura – rostit de Parintele Serafim Rose in luna iulie a anului 1976, la Manastirea Sfantul Gherman din Alaska din Platina, California, cu ocazia Duminicii Sfintilor Parinti ai celor Sapte Sinoade Ecumenice, in amintirea celei de-a zecea pomeniri a adormirii Arhiepiscopului Ioan.
7. Mai presus de cearta
Mitropolitul Bartolomeu (Anania) (1921-2011) a fost arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Fragment din predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase si mai pline de substanta, face parte din Predica de pe munte a Mantuitorului.
Atunci si-a prezentat programul de reforme doctrinare si de viata, si a delimitat invatatura si traditia Vechiului Testament, de invataturile noi, revelate de Dansul, in fata unei multimi uimite care se afla in continua „mirare”, „caci El ii invata ca unul ce avea putere, iar nu ca fariseii si carturarii”. E o Evanghelie-poem, opera a unui autor divin!
Cînd vorbim despre leacuri, trebuie să le identificăm ca pe o binecuvîntare, cu ajutorul căreia oamenii și-au tămăduit suferințele trupești de-a lungul veacurilor. Ele vin să amplifice ideea că tot ceea crește în Grădina Domnului nu poate fi decît o întregire a rugăciunilor pe care omul le înalță către toate Puterile Cerești.
Traiectul acestei cărți amplifică ideea că simplitatea leacurilor moștenite de la vechii călugări, întregită de puterea rugăciunii, face ca omul să se însănătoșească în același timp trupește și sufletește.
Cu speranță am aflat noutatea cu privire la începutul procesului de negociere în Ucraina, al cărui scop este de a pune capăt luptei fratricide și a asigura o pace stabilă, justă.
Dea Dumnezeu ca pentru totdeauna să fie curmată confruntarea armată, ca lupta fratricidă să nu mai înceapă, ca părțile să ajungă la decizii reciproc avantajoase cât mai curând, care asigură drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Ucrainei, indiferent de opiniile lor politice și preferințele valorice.
Cuviosul Onufrie cel Mare a trăit în a doua jumătate a veacului al IV-lea, în pustiul Egiptului.
El a rămas în istoria Bisericii drept pildă a sihaştrilor, întrucât a petrecut aproape întreaga sa viaţă în singurătatea deşertului. În condiţii de asceză aspră, Cuviosul Onufrie a ajuns la o mare înălţime duhovnicească. Este serbat ca sfânt în ziua de 12 iunie a fiecărui an, atât de Bisericile Ortodoxă, Catolică, cât şi în Bisericile Vechi Orientale.
Danemarca a adoptat, recent, legislația care obligă toate bisericile să ofere servicii de „cununie religioasă” cuplurilor de același sex. Nu doar Biserica Luterană, care este biserică de stat în Danemarca, ci toate bisericile.
Știrea mai conține un detaliu interesant: ministrul de resort din guvernul danez, cel care a supervizat proiectul de lege și l-a susținut împotriva opoziției creștinilor este ateu (sau agnostic, cum este la modă acum să se spună).
Fiecare zi din săptămână îmbracă o semnificaţie cu totul aparte în tradiţia noastră eclesială.
De aceea, de duminică (începutul săptămânii) şi până sâmbătă (ziua a şaptea a săptămânii), fiecare pas pe care îl facem spre mântuire este călăuzit de sfinţi şi soroace binecuvântate, rânduite de Dumnezeu spre folosul îndreptării noastre.
În contextul apropierii aniversării de 25 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, propunem cititorilor noștri rememorarea interviurilor și predicilor Chiriarhului, publicate de-a lungul timpului, cu diferite prilejuri.
Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove: “Muncim permanent pentru ca Biserica să fie mereu alături de oameni”
Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36)
Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii.
Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu. Şi nu e de mirare. Duhul Sfânt atrage la Sine inima oamenilor.
Pe Părintele Ioan l-am văzut în Kronştadt. Slujea Sfânta Liturghie. Am fost izbit de puterea rugăciunii lui şi până astăzi, deşi s-au scurs aproape patruzeci de ani de atunci, n-am mai văzut pe nimeni slujind ca el. Norodul îl iubea şi toţi stăteau cu frica lui Dumnezeu.
Desigur, între monahi sunt monahi şi monahi, ca şi între oameni. Sunt oameni sfinţi care au ajuns la mari măsuri. Sunt oameni despre care nici nu se poate vorbi tuturor fără a trezi neîncrederea că sunt legende – există astfel de oameni! Dar ei sunt puţini. Cu toate acestea, monahismul există, şi monahismul trebuie iubit în principiu, pentru că Biserica este în marea ei parte alcătuită astăzi din mireni, pierzând tradiţia monahală a Ortodoxiei. Căci, trebuie să o spunem, toate minţile luminate ale Ortodoxiei, toţi marii dascăli şi învăţători ai Bisericii au fost călugări.
Cât a fost în lume, s-a îngrijit de cele ale lumii, după rânduiala creştinească. Încă de copiliţă a muncit din greu, la sapă. Apoi s-a măritat şi a dat naştere la 10 copii. A văzut ororile războiului, ale foametei şi ale morţii. A înţeles zădărnicia vieţii omului şi a ales la 66 de ani calea monahismului.
Astăzi, la 80 de ani, maica Isidora Uncrop îşi trăieşte împăcată bătrâneţile, alături de fiica sa, monahia Marcela, în sudul însorit al ţării, la Mănăstirea Brâncoveni.
Darul limbilor va înceta (I Corinteni 13, 8)
Iubiţi credincioşi,
Pe cît ne va ajuta mila şi îndurarea lui Dumnezeu astăzi vom vorbi despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserica lui Hristos.
Una din formele des întâlnite în participarea la rugăciune este îngenuncherea, şederea în genunchi sau plecarea genunchilor. Este unul din cele mai răspândite gesturi şi care predomină în cultele tuturor popoarelor; în special, în cele asiatice şi africane.
Gestul acesta de îngenunchere în timpul rugăciunii arată starea de umilinţă şi de întristare, de smerenie şi de păcătoşenie a omului.
1. Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, 381.
In 381, Teodosie cel Mare (379-395) dorind sa restabileasca linistea si ordinea in Biserica, a convocat pe intaistatatorii Bisericii din jumatatea orientala a Imperiului sau la un Sinod ecumenic. Sinodul s-a deschis in Constantinopol, la inceputul lunii mai 381 si a durat pana la 9 iulie acelasi an. Au participat 150 de episcopi, printre care mai de seama au fost urmatorii : Meletie al Antiohiei, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nisa, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars s. a.
Un monah a spus cândva: „Nu e treaba mea să construiesc case sau să le văruiesc. Nu e treaba mea să scriu şi să citesc. Care e chemarea mea? E aceea, dacă e cu putinţă, de a muri în Dumnezeu. Atunci voi trăi şi voi fi mişcat de o altă putere.
Atunci voi putea face toate lucrurile – să sap, să fac ordine, să citesc şi să scriu – în chip liber, fără a mă alipi de nimic. Pot merge oriunde, însă oriîncotro merg, trebuie să merg căutând «singurul lucru de care e nevoie» (cf. Lc. 10,42).