Slujba Sfântului Maslu, așa cum s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor, este o expresie minunată și bogată a grijii Bisericii pentru membrii săi. Totuși, este doar o parte din întregul complex de rânduieli care îi păstoresc pe creștini în momentele-cheie ale vieții lor, iar Maslul nu vine să înlocuiască alte Taine, ci să se completeze împreună cu aceastea și să stea într-o legătură foarte strânsă între ele, ca împreună și în unitate să împlinească nevoile oamenilor.
Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvântul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.
Să ne amintim de fericita Taisia, care a săvârşit mulţime de fapte bune pentru călugării egipteni, iar apoi a fost târâtă, prin puterea diavolului, pe calea desfrâului. Mult au plâns şi s-au rugat pentru ea monahii şi, în cele din urmă, ca să o mântuiască, l-au trimis la ea pe un mare nevoitor: Cuviosul Ioan Colov. Lacrimile lui fierbinţi şi cuvintele lui înflăcărate despre întoarcerea la calea mântuirii au cutremurat-o pe Taisia până într-atât, că aceasta, căzând la picioarele lui, l-a rugat s-o ducă într-o mănăstire de maici pentru pocăinţă şi, lăsând toate şi lepădându-se de toate, a mers după Cuviosul Ioan.
Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și ajută-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă. În toate faptele și cuvintele mele, Tu călăuzește-mi gândurile și simțămintele. În toate întâmplările neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând. Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin.
Nu-i nicio surpriză dacă spunem că pomenile pentru cei adormiţi au devenit o povară pentru familiile îndoliate. Şi nu ne referim doar la preţurile destul de pipărate ale celor cu „servicii funerare complete”. Avem în vedere însă, lipsa unui mesaj teologic coerent, care să nu dea loc interpretărilor şi speculaţiilor fabuloase ce se fac în jurul „obiceiurilor” de înmormântare şi pomană. Şi într-adevăr, cea mai mare povară a pomenilor aceasta este. Familiile suferinde nu mai ştiu cui să dea crezare şi aruncă cu bani în stânga şi-n dreapta, că nu cumva cel adormit să sufere din cauza vreunei „rânduieli” neîmplinite.
Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, și nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune.
„Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (In. XX, 19)
“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.
“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.
“Hristos a Înviat!
Fraţi creştini, aseară şi astăzi am prăznuit în chip deosebit pe sfântul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a lăudat în cântări frumoase şi vrednice de el, pentru că a meritat toată lauda, un asemenea tânăr general, cum a fost sfântul Gheorghe care; pentru credinţa lui sinceră în Mântuitorul Hristos, a pătimit cele mai cumplite chinuri din partea păgânilor. [Din] Viaţa spusă astăzi la sfânta Liturghie, deja de la acatistul din seara aceasta poate că v-aţi dat seama ce-a însemnat această mare personalitate creştină, sfântul Gheorghe.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie praznicală a fost oficiată de către preoţii slujitori ai mănăstirii împreună cu protodiaconul Ioan Munteanu, răspunsurile la strană fiind date de către corul de maici. Mulțimea de credincioși împreună cu preoții și obștea monahală au fost într-un cuget și o simțire. Nimic mai înălțător și mai nobil decât a aduce doxologie Preasfintei Treimi. O Liturghie cu adevărat simțită și trăită duhovnicește de fiecare din cei prezenți. Sărbătoarea a fost un moment de sfințire, de binecuvântare și de comuniune între cler, monahii și credincioși.
În timp ce foamea şi celelalte necazuri ale ocupaţiei nu l-au biruit, puţin a lipsit să nu fie biruit de dispreţul oamenilor.
În vremea aceea, toţi erau săraci, dar lacov era şi mai sărac. Avea nişte haine de doc, dar nu avea încălţăminte. Cânta la Biserica Sfântul Gheorghe a satului. Dar acum, ajuns bărbat, să stea la strană desculţ şi să-l privească toţi?
Dumnezeu face mai multe pentru mântuirea noastră decât face satana pentru pieirea noastră.
Dumnezeu e bogat! Ne aşteaptă!… Ne aşteaptă să cerem!
Aceasta ni se cere mai întâi: să vrem să biruim ispitele. Şi rugându‑ne lui Dumnezeu, harul nu va lipsi de la noi.
În afară de Biserică nu există mântuire! Doar iadul există în afară de Biserică.
Cine poate să facă un bine şi nu‑l face săvârşeşte un păcat.
Când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună “Hristos a Înviat”, nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.
Aici e Taina Credinţei noastre. Noi credem, nu ceea ce ştim cu mintea cu care ştim că astăzi e marţi, ci ceea ce cunoaştem prin descoperire dumnezeiască, ceea ce aflăm de la Însuşi Dumnezeu aflat în relaţie directă şi vie cu noi, cu fiecare în parte. Biblia ne pregăteşte, ne vesteşte şi ne învaţă cum să primim Această Bună Vestire a întrupării Fiului lui Dumnezeu Cel Unul în Treime, şi a lucrării lui mântuitoare în Biserica Lui. Înainte de primirea acestei Vestiri, sufletul nostru e însetat de Absolut, e ars de un dor nestins şi e dezamăgit de orice încercare a minţii-raţiune de a umple acest Gol, cu ceva surogat…
Am venit la ortodoxie în 2006 un om frânt. Am fost un practicant sincer şi un romano-catolic convins mulţi ani la rând dar credinţa mea a fost zguduită în mare parte de ceea ce am descoperit lucrând ca reporter şi investigând scandalul legat de abuzul sexual. Presupunerea mea dintotdeauna a fost că ale mele convingeri teologice mi-ar proteja miezul credinţei de orice încercare dar informaţiile pe care le aveam şi care mă chinuiau mi-au diminuat puterea de a crede în pretenţiile de adevăr ecleziale ale Bisericii Romane. Pentru soţia mea şi pentru mine Protestantismul nu era o opţiune, dat fiind ceea ce cunoşteam despre istoria bisericii şi date fiind convingerile noastre despre teologia sacramentală. Ne-a mai rămas Ortodoxia că singur liman la care putem trage în urma furtunii ce ameninţa să ne dărâme credinţa.
Ascultaţi cuvintele Sf. Apostol Petru:
“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce după marea Sa milă ne-a născut din nou prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos spre nădejde vie.” (1 Petru 1:3)
Se îngâna ziua cu noaptea când Maria Magdalena, probabil cu puţin înaintea celorlalte sfinte femei, a găsit piatra răsturnată de pe mormântul Domnului. Înspăimântată, mironosiţa aleargă în cetate şi le spune ucenicilor ce a văzut. Petru şi Ioan se reped într-un suflet către grădină, urmaţi îndeaproape de aceeaşi Marie. Mai sprinten, Ioan ajunge întâiul, dar, tânăr fiind, nu îndrăzneşte să intre în mormântul din peretele de piatră decât însoţit de Petru care, mai vârstnic, îl ajunge gâfâind. Cutremurătorul adevăr le stă în faţă: Domnul nu este acolo! În cugetul lor foarte omenesc, aceasta înseamnă că trupul Învăţătorului a fost sustras de necunoscuţi, pentru pricini de neînţeles. Cu această tulburare se întorc în cetate.