Author Archives: admin

Gânduri pentru intelectuali: Gând de pocăință

Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei,3, 2) ne vesteşte Sfântul Ioan Botezătorul când îşi începe predica în pustie şi „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei, 4, 17) este şi începutul predicii Mântuitorului Hristos după botez şi ispitirea din deşert pentru a ne demonstra că un început de viaţă nouă nu este posibil fără căinţă pentru răutăţile trecute.

Şi, pentru a desăvârşi porunca de mai sus, Mântuitorul Hristos, arătându-se apostolilor, după înviere, le zice:„Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute” (Ioan, 20, 23).

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi către Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Timotei, Episcopul Prusei şi al Sfinţilor Mucenici Alexandru şi Antonina, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
  

Continuare …

Fraţii Karamazov – o gravură a sufletului omenesc. Episodul 9

Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.

În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.

Continuare …

Sf. Chiril al Alexandriei – De ce nu Îl putem asculta pe Dumnezeu?

“De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu” (Ioan 8, 43)

„Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi auzi cuvântul Meu”. Nu ignor, zice, că nu puteţi înţelege vorbirea sau învăţătura Mea, dar vă spun vouă cauza acestui fapt şi vă voi arăta clar ceea ce vă împiedică. Le spune „nu puteţi,” dând pe faţă neputinţa lor de a săvârşi deplin binele, fiindcă erau stăpâniţi de patimile lor. Căci iubirea de plăceri slăbeşte mintea şi întăreşte pornirea neînfrânată spre rău, mărgineşte tăria inimii, o face lipsită de bărbăţie şi prea puţin îndrăzneaţă în puterea de dobândire a virtuţii.

Continuare …

Gânduri pentru intelectuali: Reînoirea vieții religioase

În literatura bisericească, prin cărţile tipărite sau articole şi predici publicate, părintele profesor Ştefan Slevoacă a constituit un reper al luminii învăţătoreşti în Biserică. A fost apreciat pretutindeni pentru vocaţia sa de bun predicator, dar mai ales pentru râvna şi dragostea slujirii sale, ca profesor, dar şi ca liturghisitor la sfântul altar.

Părintele Slevoacă se încadrează în lista predicatorilor secolului al XX-lea, înscris cu multă cinste în bibliografia omiletică românească. Născut la începutul secolului al XX-lea, care a cuprins cele mai dificile perioade privind misiunea creştină, părintele Slevoacă demonstrează că slujirea devotată pentru Dumnezeu şi Biserică nu poate fi nicidecum învinsă, ci ea reuşeşte să dăinuie.

Continuare …

Fraţii Karamazov – o gravură a sufletului omenesc. Episodul 8

Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.

În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.

Continuare …

Predică la Duminica a III-a după Rusalii (Despre paza minţii şi despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu )

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)

Iubiţi credincioşi,

Auzim pe Mîntuitorul zicînd: Dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult? (Matei 6, 23). Să înţelegem că această lumină este mintea noastră, căci după mulţi Sfinţi Părinţi mintea este ochiul sufletului. Cînd mintea noastră se va întuneca de păcate, atunci toată aşezarea şi simţurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare şi povăţuire la toată fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cît mai întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea şi prea lesne se pleacă la păcate.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei

Cele de sus căutând…
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume şi ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfinţite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, glasul al 4-lea:

Continuare …

Cel ce dobândeşte dragostea…

Necurăţia şi boala sufletului sunt lucruri nefireşti; ele nu fac parte din natura sa creată fiindcă „curăţia şi sănătatea sunt împărăţia sufletului”. Un suflet slăbit de patimi este un teren pregătit pentru cultivarea urii, iar „dragostea e dobândită numai prin vindecarea sufletului”.

Dragostea este a lui Dumnezeu „pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4, 8). „Cel ce dobândeşte dragostea Îl primeşte în sine pe Dumnezeu Însuşi”. Dumnezeu nu are limite, iar dragostea este, deci, nelimitată şi fără hotare, aşa încât „cel ce iubeşte prin şi întru Dumnezeu, iubeşte toate lucrurile în mod egal şi fără deosebire”.

Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere de prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58

Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândeşte pacea lăuntrică

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre.

Trebuie ca rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieşte împlinirea rugăminţilor noastre, atunci când zice: „Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”. Şi iarăşi: „Cereţi şi vi se va da”.

Continuare …

Acatistul Cuviosului Visarion din Egipt, făcătorul de minuni

Sfantul Cuvios Visarion s-a nascut in Egipt si a imbratisat viata monahala inca din tineretile sale. Dupa ce l-a intalnit pe Sfantul Cuvios Gherasim de la Iordan si pe Sfantul Isidor Pelusiotul, cuviosul a petrecut ani multi in post si priveghere, ascunzandu-si nevointele cat a putut de mult.

Sfantul Visarion a trecut la cele vesnice in anul 466, in ziua de 6 iunie.

Continuare …

Fraţii Karamazov – o gravură a sufletului omenesc. Episodul 7

Să zugrăveşti sufletul omului în cuvinte este o încercare unică. Sufletul omului este cea mai discutată componentă a fiinţei umane din istoria umanităţii. A scrie un roman despre suflet este o cufundare în abisul ontologic al fiinţei.

În Fraţii Karmazov Feodor Mihailovici Dostoievski a încercat acest lucru. Forarea în adâncurile fiinţei umane este un act de curaj unic. Numai un om curajos se poate privi obiectiv. Analizarea sufletului este greu de cuantificat, este o cufundare în eres metafizic. Pentru a putea vorbi de sufletele altor oameni trebuie să te scufunzi în interiorul tău.

Continuare …

Nu putem fugi de la fața Lui Dumnezeu

Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui (Psalmi 138, 7)?

Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine (Psalmi 138, 9-10) sufletele şi trupurile noastre.

Continuare …

Despre răbdarea care aduce odihnă

Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta.

– Gheronda, să vorbesc despre o greutate pe care o întâmpin sau să tac?

– Dacă nu vorbeşti despre greutatea ta din dragoste, pentru a nu-i îngreuna pe ceilalţi, îţi vei păstra pacea lăuntrică. Această greutate îţi va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta. Odată m-am întors seara târziu de la procesiunea de la Mănăstirea Cutlumuş.

Continuare …

Părintele Paisie Olaru: Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică

Dacă nu poţi face fapta bună, nu este păcat. Iar dacă poţi s-o faci şi nu o faci, este păcat. Sunt oameni care nu au copii, sau nu au vrut să aibă, sau nu le-a dat Dumnezeu.

Cei care nu i-au dorit, la bătrâneţe ii doresc şi plâng că nu au copii, dar este prea târziu. Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci toate i se par uşoare; iar când se departează harul, atunci toate i se par grele. Atunci suferă, strigă şi plange, cum face şi copilul părăsit de mama lui.

Continuare …