Author Archives: admin

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Andrei Stratilat

Troparul Sfântului Mucenic Andrei Stratilat, glasul al 5-lea:

Mărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus, ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat. Aceluia roagă-te pururea, cu cei împreună cu tine purtători de chinuri, să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Părintele Adrian Făgeţeanu: Prin rugăciune omul se uneşte tainic cu Dumnezeu

Răbdarea necazurilor devine o scară către cer, o expresie a nevoinţei noastre ascetice; iar călăuza permanentă a vieţii creştine (ascetice şi mistice) este rugăciunea. Prin rugăciune omul se uneşte tainic (iubitor şi înţelegător) cu Dumnezeu, se descoperă pe sine smerit, având nădejdea doar în Dumnezeu (şi nu în puterile lumeşti limitate).

Prin rugăciune omul se pregăteşte pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine, şi tot prin rugăciune o şi întreţine. Rugăciunea şi răbdarea necazurilor sunt cea mai la îndemână cale de apropiere de Dumnezeu.

Continuare …

Ce înseamnă lepădarea de sine?

A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă, faţă de familie.

Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism. Sunt unii dintre noi care, în orice discuţie zic: Eu am făcut cutare, eu am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot pasul. Centrează totul pe ei, pe interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii. Uită şi de Dumnezeu.

Continuare …

Corul mănăstirii Simonopetra – Lăudați pe Domnul (Psalmul 135)

Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. 

Vorbind mai sus despre binefacerile lui Dumnezeu către oameni, vorbeşte şi despre cât de mare este mila Lui, fără să o măsoare (căci nu ar fi cu putinţă), ci, voind să înfăţişeze mărimea ei nesfârşită, îi cheamă pe toţi la slavoslovie şi îi îndeamnă, zicând: Lăudaţi pe Domnul, adică mulţumiţi-I, binecuvântaţi-L pe El.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru

Troparul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru, glasul al 4-lea:

Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor şi pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Mitropolitul Bartolomeu Anania – Predică la Pilda lucrătorilor celor răi

Era un om oarecare, stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor.
Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. 

Continuare …

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Condacul 1:

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem ţie Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru Adormirea ta, nu ne laşi pe noi!

Continuare …

Cum ne răpește diavolul faptele bune?

Vrăjmașul diavol, tatăl minciunii și al mândriei se amestecă în toate faptele bune și deformează.
Vrea cineva să postească? I se șoptește de către vrăjmasul diavol că, dacă postește, va slăbi, nu va putea munci și nu va putea învăța. Și îi fura postul. Vrea cineva să se roage? Diavolul îi risipește mintea, îi aduce imagini spurcate sau îi aduce somn și oboseală și astfel îi fură rugăciunea. Vrea cineva să facă milostenie? Diavolul îi aduce frică de sărăcie, îi aduce zgârcenia și ura de săraci și așa este înșelat de diavol, acest tată al minciunii, răpindu-i faptele bune.

Părintele Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, Editura Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 45

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții

A căuta să placi oamenilor este nimicirea virtuții. Omul care caută să placă celorlalți cultivă virtutea pentru laudă, și nu pentru virtutea în sine; nu pentru a se desăvârși, ci ca să fie slăvit de oameni, nu pentru ca să placă lui Dumnezeu, ci pentru  ca să placă lumii.

Continuare …

De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Duhovnicul unei mănăstiri se ruga foarte mult pentru păcatele oamenilor. În acea mănăstire veneau mulți creștini pentru a-i cere un sfat duhovnicesc.
Era nedumerit duhovnicul de ceea ce se întâmplă: lumea merge la biserică, se roagă lui Dumnezeu, dar trăiesc la fel de greu și necazul nu contenește… se întreba: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Continuare …

Ortodoxia, calea împărătească a Evangheliei (II)

O altă învățătura a Ortodoxiei a fost dintotdeauna eroismul, pe care l-am văzut la martiri, și nu s-a oprit doar la jertfa sângelui. Fiii credinței au arătat permanent curaj și putere morală înainte oricărei fel de prigoane, fie că provenea de la Iulian Apostatul, fie de la arieni și monifiziți, fie de la iconomahi și călugării latini.

Panoplia aceasta a eroilor ortodoxiei nu-i cuprinde doar pe Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, ci și pe Sfântul Teodor Studitul, starețul mănăstirii Studion, cu toți călugării, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe marele erou Sfântul Marcu Eugenicul și o mulțime nenumărată de mărturisitori și apărători ai credinței noastre.

Continuare …

Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea întru toată viața oamenilor

Bun lucru este totdeauna a ne ruga, și a nu îngreuia și a nu ne slăbănogi, după cum zice Domnul. Și iarăși spune apostolul: „Neîncetat rugați-vă”, adică noaptea și ziua, și în tot ceasul. Și nu numai când intri în biserică, iar cealaltă vreme să fii fără de grijă.

Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătorești, ori de mănânci, ori de bei, ori de stai, să nu îți curmi rugăciunea ta. Că nu știi când va veni cel care va cere sufletul tău de la tine.

Continuare …

Adevărata libertate

Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar, pentru faptul că e creat „după chip”, Dumnezeu a așezat în el virtuți care sunt ale Sale. L-a dăruit însă și această „asemănare” care ține de harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu, pentru a participa și a fi în comuniune directă cu Dumnezeu.

Omul a fost chemat să se manifeste și să-și exprime liber iubirea sa în relație cu libertatea lui Dumnezeu, libertate care se manifestă cu ajutorul harului lui Dumnezeu primit prin suflarea de viață cu care a fost înzestrat la creația sa.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Evplu Arhidiaconul

Troparul Sfântului Mare Mucenic Evplu Arhidiaconul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Evplu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Continuare …