Astăzi am încercat simţământul unei pustietăţi în care nu se vede nimic, nu se aude nimic, nu este nimic – şi aceasta este pustietatea lăuntrică. Aceasta a venit din împrăştiere, din neluarea-aminte. Îndelunga uitare de Cel Iubit a devenit un fel de amorţire, în care răceala părea odihnă şi lucrurile dezgustătoare – plăcute.
Puţina şi rara aducere aminte de mine însumi se încheiau cel mai ades cu nevoi lumeşti, cu slăbiciune trupească. Mâncarea şi băutura spre odihna şi întărirea trupului alcătuiau toată grija mea, iar atenţia faţă de sănătate, faţă de schimbările ei, faţă de îmbunătăţirea sau înrăutăţirea ei, cârmuia şi rânduia totul. Dumnezeieştile slujbe întrerupeau pentru o vreme lanţul acesta al grijilor lumeşti, însă nu le opreau – totul dintr-o anumită nepăsare, împrăştiere şi neatenţie.
Cât de neclintită trebuie să fie hotărârea de a nu ne supune propriei voi! Totul o zdruncină, totul o face să slăbească. Rădăcina ei nu s-a întărit încă, însă noi credem că ea a crescut deja. Ne-au smuls-o chiar şi cele mai slabe pofte, însă noi credem că n-au făcut decât să o clatine, că am fost numai ispitiţi.
Nu zilele, ci anii, şi nu puterile omeneşti, ci cele dumnezeieşti pot săvârşi sădirea aceasta, pot face răsadul să crească până la împlinire, până la faptă, până la urmarea Domnului Iisus Hristos. Treaba noastră este să priveghem fără încetare: să ne uităm la noi înşine, să fim cu luare-aminte la tot ce se atinge de noi şi să vedem cum Domnul ne atrage la Sine prin toate măsurile şi cum noi ne împotrivim din toate puterile.
Înţelegeţi că hotărârea trebuie să fie din toată inima? Iar noi oprim o parte a îndeletnicirilor acesteia pentru noi înşine; ea trebuie să fie din tot sufletul, iar sufletul nostru mai mult se linişteşte pe sine însuşi decât se aduce jertfă lui Dumnezeu. Aici trebuie să se frângă, să fie junghiată, să se aducă jertfă, să moară – lucrul acesta nu e deloc uşor. Hotărârea trebuie să fie si din tot cugetul, iar gândurile noastre fug, se hoinăresc, se împrăştie în zbor, se învolburează departe de Dumnezeu, nu tind spre El, nu sunt închinate la picioarele Lui, nu sunt ocupate cu El, nu îl respiră, nu se hrănesc cu El, nu se nasc de la El şi nu se întorc la El…
Sfântul Inochentie al Penzei, Fiecare om este născut pentru Cer, Editura Sophia