Ortodoxia ne oferă moduri riguroase de a intra în comuniune cu Dumnezeu. Acestea trebuie învăţate, întrucât a fi sau a deveni creştini ortodocşi autentici presupune a depăşi stadiul ritualurilor formale de căutare a unei vieţi lăuntrice care să ne transforme şi să ne lumineze sufletele. A aparţine unei comunităţi bisericeşti nu e suficient, deoarece Biserica nu înseamnă doar slujbe frumoase, icoane şi teologie mistică. Aidoma unui spital al sufletelor, ea este locul unde ne putem vindeca de bolile care ne supără.
Aşa cum ştim, nici un pacient nu intră într-o secţie de urgenţă aşteptându-se să fie vindecat instantaneu. In primul rând, va trebui să se supună unor investigaţii efectuate de membrii personalului medical, care-l vor întreba ce fel de dureri are, apoi va urma efectuarea unor analize sau investigaţii, iar ulterior va primi medicaţia necesară.
Prin reprezentanţii ei, Biserica sau spitalul sufletului procedează la fel; preoţii acţionează în acelaşi mod ca şi personalul unui spital de urgenţă. Îl întreabă pe pacient, adică pe credincios, ce anume îl supără, îi examinează aşezarea sufletească pentru a descoperi aspectele mai grave ale bolii sale duhovniceşti şi-i recomandă tratamentul cel mai potrivit stării sale sufleteşti. Astfel preoţii devin îndrumătorii credincioşilor, terapeuţii lor, învăţându-i ce trebuie să facă pentru a fi reconstruiţi lăuntric.
Dintre tratamentele prescrise de preot întru tămăduirea fiilor săi duhovniceşti aflaţi în momente de cumpănă fac parte următoarele: o regulă de rugăciune, lecturi zilnice din Sfânta Scriptură, spovedanii cât mai frecvente, primirea Sfintei Euharistii. Aşa cum medicul este mai eficient în prescrierea dozei unui medicament după ce ajunge să-şi cunoască mai bine pacienţii, tot la fel şi preotul va şti mai bine ce fel de recomandări le sunt indicate fiilor şi fiicelor sale duhovniceşti după ce-i va cunoaşte mai bine.
Prin urmare, viaţa duhovnicească trebuie învăţată – astăzi mai mult chiar decât in orice altă perioadă a istoriei omenirii -, pentru că, pe măsura ce creşte necredinţa, sporesc şi obstacolele din calea progresului vieţii duhovniceşti. Degradarea întregii societăţi şi profunzimile depravării devenite un standard de moralitate în epoca actuală au transformat prezentul într-o epocă periculoasă. Spiritualitatea practicată de unul singur, fără îndrumători, ne va expune amăgirilor şi mistificărilor. Avem nevoie de povăţuitori experimentaţi; numai cu ajutorul lor vom scăpa de capcanele mândriei şi ale voii proprii.

Părintele Trifon, Dimineţi cu Dumnezeu, Editura Sophia

Posted in: Articole.
Last Modified: iunie 28, 2019

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.