Ce înseamnă a crede ?” – a fost întrebat un mare „bineplăcut al lui Dumnezeu. Acesta a răspuns: „A crede înseamnă a petrece întru smerenie și milă” (Pateric. Despre Avva Pimen cel Mare).
Smerenia nădajduiește în Dumnezeu – nu în sine și nu în oameni; de aceea, purtarea ei e simplă, fără ocolișuri, statornică, măreață. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie.
Smerenia nu pune nici un pret pe bunătățile cele pământești; în ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea năzuiește către acestea, neînvrednicind stricăciunea și deșertăciunea nici cu luarea aminte, nici cu căutătura. Sfânta răceală față de stricăciune și deșertăciune este numită trufie de către fiii stricăciunii și slujitorii desertăciunii.
Este o închinăciune sfântă ce vine din smerenie și din cinstire față de aproapele, față de chipul lui Dumnezeu, față de Hristos în aproapele; și este o închinăciune stricată, interesată, care caută să placă oamenilor și totodată urăște oamenii, împotrivitoare lui Dumnezeu și urată înaintea Lui: pe aceasta a cerut-o satana de la Dumnezeul-Om, îmbiindu-L în schimbul ei cu toate împărățiile pământului și slava lor.
Câți nu sunt și acum cei care se închina pentru a primi foloase pământești ! Cei înaintea cărora se închină aceștia le laudă smerenia.
Fii cu luare-aminte, bagă de seamă: cel ce ți se închină o face din cinstire față de om, din dragoste și din smerenie ? Sau închinarea lui îți gâdilă trufia, pentru a scoate oarecare folos vremelnic ?
Tu, care te numeri printre mai-marii pământului ! Ia seama: înaintea ta se târăsc slava deșartă, lingușirea, josnicia! Acestea, după ce își vor fi atins țelul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintâi prilej. Niciodată nu-ți revărsa dărnicia asupra celui stăpânit de slavă deșartă: acesta, pe cât este de umil înaintea celor mai mari, pe atât este de obraznic, semeț, lipsit de omenie cu cei mai mici” (Scara. Cuvântul 22). Pe cel stăpânit de slavă deșartă îl vei cunoaște după deosebita înclinare pe care o are către lingușire, către slugărnicie, către minciună, către orice lucru ticălos și josnic.
Pilat s-a supărat pe tăcerea lui Hristos, care i s-a părut trufașă. „Mie”, a zis el, „nu-mi răspunzi ? Sau nu știi ca am putere să-Ți dau drumul și putere am să Te răstignesc ?” (In. 19, 10). Domnul Și-a lămurit tăcerea punând în lumină voia lui Dumnezeu, pentru care Pilat, ce credea că lucrează după bunul său plac, era doar o unealtă oarbă. Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost cu neputință să priceapă că înaintea lui stătea smerenia atotdesăvârșită: Dumnezeu Cel Înomenit.
Sufletul înalt, sufletul cu nădejde cerească, care disprețuiește bunătățile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nu este în stare de mărunta dorință de a plăcea oamenilor și de slugărnicie. Greșesti numind trufaș acest suflet, pentru faptul că nu îndestulează cerințele patimilor tale. Amane ! Cinstește trufia cea binecuvantată, lui Dumnezeu plăcută a lui Mardoheu ! Aceasta, care în ochii tăi este trufie – de fapt este sfânta smerenie” .
Smerenia este învățătura evanghelică, virtutea evanghelică, puterea tainică a lui Hristos. Dumnezeu S-a arătat oamenilor îmbrăcat întru smerenie și acela dintre oameni care se va îmbrăca întru smerenie, se va face asemenea cu Dumnezeu. (Sfântul Isaac Sirul).
„Dacă voiește cineva să vină după Mine”, vestește Sfânta Smerenie, „să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mat. 16, 24). Altminteri este cu neputință a fi ucenic și următor al Celui Ce S-a smerit până la moarte, până la moartea pe cruce. Acesta a șezut de-a dreapta Tatălui. Acesta este Noul Adam, Începătorul de neam al sfintei seminții a celor aleși. Credința în El înscrie în numărul celor aleși; alegerea se primește prin sfânta smerenie, se pecetluiește prin sfânta dragoste. Amin !
Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre adevărata și fățarnica smerita-cugetare, Partea II.