Orice faptă, iubitule, şi orice cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este normă de pietate şi de virtute. Pentru aceasta, desigur, S-a şi întrupat, înfăţişând ca într-un tablou pentru noi pietatea şi virtutea, pentru ca privind la acest tablou să imităm fiecare, după putere, originalul (arhetipul). Căci pentru aceasta poartă însuşi corpul nostru, pentru ca să imităm şi noi, pe cât se poate, viaţa Lui. Aşadar, tu, când auzi cuvântul şi fapta Lui, să nu asculţi cu indiferenţă şi simplu, oricum ar fi, ci să pătrunzi în fondul sensurilor; să devii părtaş acelora care l-au transmis după înţelesul tainic.
Pentru că, într-adevăr Marta primeşte bine pe Domnul, iar Maria se aşează lângă picioarele Lui(Luca 10, 38-39); dar amândouă surorile aveau bunăvoinţă. Să separi acum lucrurile; Marta s-a apucat să pregătească cele necesare pentru satisfacerea trebuinţei Lui trupeşti, iar Maria s-a aşezat lângă picioarele Lui şi I-a ascultat cuvintele. Deci una şi-a achitat conştiinţa faţă de ce se vedea, alta a slujit la ce nu se vedea. Pentru că într-adevăr cel prezent era şi om şi Dumnezeu, acelaşi Stăpân care a acceptat bunăvoinţa ambelor femei. Dar Marta, fiindcă era copleşită de oboseală, a rugat pe Domnul să intervină, pentru ca sora ei s-o ajute la slujire, zicând: „Spune-i să se ridice şi să slujească cu mine”. Domnul, însă, răspunzând, i-a zis: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie; Maria, totuşi, partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”(Luca 10, 40-42) . Fiindcă nu ne găsim aici ca să ne odihnim în paturi şi să hrănim pântecele, ci am venit ca să vă hrănim cu cuvântul adevărului şi cu înţelegerea tainelor. Aşadar, pe una n-a îndepărtat-o de la lucrul ei, iar pe cealaltă a acceptat-o pentru devotament. Ia aminte acum că pentru amândouă femeile au fost pregătite două părţi; una este inferioară, fiindcă a ales pe cea corporală – şi totuşi foarte utilă – slujirea; cealaltă este superioară şi mai duhovnicească, fiindcă s-a înălţat prin înţelegerea tainelor. Tu, cel care asculţi, să iei acestea în mod duhovnicesc şi să alegi pe care o vrei. Dar dacă vrei să slujeşti, să slujeşti în numele lui Hristos.
Pentru că Acesta a spus: „Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).
Pentru că dacă ai primit pe străini şi ai ajutat pe săraci şi ai mângâiat pe cei în suferinţă şi ai dat ajutor celor aflaţi în stare de nevoie şi calamitate, şi ai servit pe cei bolnavi, toate acestea Hristos le primeşte ca făcute Lui însuşi. Dacă totuşi vrei să imiţi pe Maria care a lăsat slujirea trupului şi s-a ridicat la contemplarea obiectivelor duhovniceşti, să faci aceasta cu consecvenţă şi sinceritate. Lasă trupul, lasă agricultura, bucătăria şi pregătirile, şi aşează-te lângă picioarele Domnului şi ascultă cuvintele Lui, ca să devii părtaş al tainelor dumnezeirii. Pentru că (contemplarea) învăţăturii lui Iisus este mai înaltă decât slujirea trupului.
Ai primit deci, iubitule, exemple şi dovada; să imiţi ceea ce vrei; poţi să devii sau slujitorul săracilor sau iubitorul învăţăturii lui Hristos. Dar dacă ai putea să le imiţi pe amândouă, din amândouă părţile vei primi roada mântuirii. Dar, primul vine cuvântul duhovnicesc, iar toate celelalte al doilea, „pentru că Maria” – spune Mântuitorul – „partea cea bună a ales” .
Aşadar, dacă şi tu doreşti să fii adept al lui Hristos, să te aşezi la picioarele Lui şi să-I primeşti Evanghelia; vei lăsa acolo toată averea ta şi vei trăi fără griji; vei uita atunci chiar propriul tău corp şi astfel vei putea să urmezi învăţătura Lui, ca să imiţi pe Maria şi să câştigi cea mai înaltă mărire. Iar când te rogi, să fii atent să nu ceri unele în locul altora şi să provoci mânia Domnului; şi să nu ceri bani, mărire lumească, putere sau orice altceva dintre cele rezultate din acestea, ci, să ceri împărăţia lui Dumnezeu, şi El îţi va procura toate cele de trebuinţă trupului, precum spune Însuşi Domnul: „Căutaţi (mai întâi) împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”(Matei 6, 33).
Iar pentru rugăciune, iubitule, există două moduri: primul este cel al preamăririi cu umilinţă, iar al doilea, care urmează acestuia, este al cererii. Aşadar, când te rogi, să nu începi îndată cu cererea; altfel devii bănuit în privinţa intenţiei, că te rogi lui Dumnezeu constrâns de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii; lasă pământul, întinde braţele spre cer; lasă toată făptura văzută şi nevăzută şi începe să preamăreşti pe Cel care a făcut toate; iar când Îl preamăreşti pe Acesta, să nu-ţi rătăcească mintea încoace şi încolo, nici să nu băsmeşti ca păgânii, ci să alegi din Dumnezeieştile Scripturi şi să zici: „Te binecuvântez, Doamne, Cel îndelung-răbdător, Cel fără de răutate, Care în fiecare zi ai îndurare pentru greşelile mele şi Care ne-ai dat nouă tuturor posibilitatea pocăinţei. Căci pentru aceasta treci sub tăcere şi ne ierţi, Doamne, ca să Te preamărim pe Tine, Care dai, din iubire, mântuire neamului nostru, uneori insuflând teamă, alteori îndemnând, alteori folosind pe profeţi şi, în cele din urmă, cercetându-ne prin venirea Hristosului Tău. Pentru că Tu ne-ai creat pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru”(Psalmi 99, 2).
Sfântul Vasile cel Mare, Părinţi şi scriitori bisericeşti – Constituţiile Ascetice, vol. 18 , Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989