”În mod inevitabil, fiecare om își pierde libertatea când are putere asupra oricărui semen al său. Eu nu pot să văd, fără să încerc o adâncă durere, oameni care sunt înrobiți, dar mie mi se pare că cea mai mare nefericire este să fii înrobitorul. În nici un chip nu pot înțelege cum, oameni zidiți după chipul lui Dumnezeu, au această tendință de a domina pe alții. Mi se pare că această tendință este urmarea firească a robiei lăuntrice. Adevăratul simțământ ”al stăpânirii după chipul lui Dumnezeu” exclude posibilitatea înrobirii, pentru că în aceasta nu este iubire.
Astfel, adevărata libertate rareori este gustată de cineva în lume, mai ales în sensul ei adevărat și în experiența vieții. Nu pot să afirm că eu am fost capabil în mare măsură să încerc această stare, dar, într-o oarecare măsură, mi s-a dat să cunosc libertatea fiilor lui Dumnezeu. De atunci eu nu am putut suferi (cuvântul este grosolan, dar nu pot găsi altul mai potrivit pentru cazul de față) orice fel de stăpânire asupra fratelui.
Cel care nu se teme de moarte va fi întotdeauna liber. În robie stau doar cei care se tem de moarte.
Dar, te rog, să nu crezi despre mine mai mult decât sunt cu adevărat. Sunt departe de acea libertate despre care scriu.”
Astfel, adevărata libertate rareori este gustată de cineva în lume, mai ales în sensul ei adevărat și în experiența vieții. Nu pot să afirm că eu am fost capabil în mare măsură să încerc această stare, dar, într-o oarecare măsură, mi s-a dat să cunosc libertatea fiilor lui Dumnezeu. De atunci eu nu am putut suferi (cuvântul este grosolan, dar nu pot găsi altul mai potrivit pentru cazul de față) orice fel de stăpânire asupra fratelui.
Cel care nu se teme de moarte va fi întotdeauna liber. În robie stau doar cei care se tem de moarte.
Dar, te rog, să nu crezi despre mine mai mult decât sunt cu adevărat. Sunt departe de acea libertate despre care scriu.”
Ne vorbește Părintele Sofronie. Scrisori. – Editura Bunavestire, 2003