Sfântul Serghie din Radonej este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ruşi. El este socotit drept unul dintre sfinţii prin care Dumnezeu a renăscut monahismul isihast rus, prin îndeletnicirea cu rugăciunea neîncetată şi revenirea la nevoinţele ascetice.
Născut în ziua de 3 mai 1313 şi trecut la cele veşnice în ziua de 25 sept./ 8 oct. 1391, la vârsta de 78 de ani, Cuviosul Serghie s-a arătat pe sine drept ctitor al uneia dintre cele mai mari lavre ruseşti – Lavra Sfânta Treime, aflată în nordul Moscovei – şi al nenumăratelor suflete pe care le-a zidit şi încă le mai zideşte, prin cuvântul sau cu putere multă, prin rugăciunile sale cele bineprimite şi, acum, prin cinstitele sale Moaşte.
Sfântul Serghie din Radonej este prăznuit de Biserica Ortodoxă de două ori pe an: pe 25 sept./8 oct., când acesta a trecut la cele veşnice, şi pe 5 iul./ 18 iul., când au fost descoperite cinstitele sale Moaşte.
Moşia părinţilor săi, dreptcredincioşii Chiril şi Maria, se află la mică distanţă de oraşul Rostov. Cei doi au făgăduit lui Dumnezeu că, dacă pruncul care se afla încă în pântece va fi băiat, îl vor închina Lui. Pruncul s-a născut în ziua de 3 mai 1313 şi a fost botezat Bartolomeu, în cinstea sfântului prăznuit în acea zi.
Cuviosul Serghie s-a arătat râvnitor spre cele sfinte încă din pântecele mamei sale. Astfel, pe când mama lui însărcinată se afla în biserică, la Sfânta Liturghie, poporul adunat la slujbă a auzit cum pruncul strigă de bucurie. De trei ori s-a auzit glasul pruncului, spre uimirea tuturor. Prima dată a strigat înainte de citirea Sfintei Evanghelii, a doua oară a strigat în timpul imnului Heruvic şi a treia oară a strigat la cuvintele „Sfintele, sfinţilor!”
Pruncul nu mânca aproape nimic în zilele de miercuri şi vineri. Părinţii săi şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, făcută lui Dumnezeu mai înainte de naşterea pruncului Bartolomeu, şi au îndreptat paşii acestuia spre studiu şi spre cunoaşterea Sfintei Scripturi încă de la vârsta de şapte ani. Deşi copilul nu reuşea să înveţe suficient de bine, el se arăta a fi foarte serios.
Odată, pe când se afla trimis să aducă acasă animalele de la păscut, sfântul a întâlnit un călugăr bătrân care se ruga şi vărsa lacrimi de pocăinţă. Chemat de acesta, copilul a fost binecuvântat, a primit anafură şi a fost încredinţat că va primi de la Dumnezeu multă înţelepciune. Şi aşa a fost. La insistenţele copilului, bătrânul a poposit pentru o vreme în casa părinţilor săi. Încă de acum s-a aprins în inima copilului dragostea de Dumnezeu şi de nevoinţă, începând să citească Vieţile Sfinţilor şi să postească tot mai mult.
Din pricina unor tulburări sociale din vreme, părinţii săi au luat hotărârea să plece din oraşul Rostov şi să se aşeze în modesta localitate Radonej. Sfântul mai avea doi fraţi, căsătoriţi. Când acesta a cerut binecuvântare tatălui său, spre a fi lăsat să intre într-o mănăstire, tatăl său, care ajunsese neputincios cu trupul, i-a cerut sfântului să rămână lângă el până ce va trece la cele veşnice.
Spre slava lui Dumnezeu, dorul de Dumnezeu şi de nevoinţe duhovniceşti a izvorât din Cuviosul Serghie într-atât de mult încât şi părinţii săi au luat hotărârea de a-l însoţi pe fiul lor în mănăstire. Cei trei au îmbrăţişat viaţa monahală în Mănăstirea Hotikov, unde, la vreme, părinţii săi au fost înmormântaţi.
După o vreme, rămânând văduv, fratele sfântului, anume Ştefan, a îmbrăţişat şi el viaţa monahală. Dorind tot mai mult să petreacă neabătut în rugăciune, împreună cu fratele său, Bartolomeu a plecat într-un loc pustiu, lângă Radonej. Aici, cei doi au săpat în pământ un bordei, apoi au construit o chilie modestă, din lemn, şi o biserică. La îndemnul fratelui său, Bartolomeu a închinat biserica Sfintei Treimi.
Când au terminat de construit biserica, cei doi fraţi au făcut o călătorie în Moscova, spre a lua binecuvântare pentru sfinţirea bisericuţei lor. Nu după multă vreme, din pricina asprimii locului, părintele Ştefan s-a stabilit într-o mănăstire din Moscova. Apoi, în ziua de 7 octombrie 1342, când Biserica îi prăznuia pe Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah, vrednicul Bartolomeu a fost tuns în monahism de egumenul Mitrofan, primind numele Serghie. Sfântul avea, pe atunci, 29 de ani.
Încă din această perioadă, pustnicul Serghie din Radonej s-a aflat pe sine luptat de nenumărate războaie şi năluciri diavoleşti. Pe toate însă le-a călcat cu puterea credinţei, a smereniei şi a nădejdii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Tot acum, Sfântul Serghie s-a văzut pe sine cercetat de fiarele pădurii, care nu îi făceau nici un rău, ci veneau şi primeau hrană din mâna lui.
Îndată, în jurul său au apărut primii ucenici, dornici de a duce viaţă pustnicească, spre curăţirea de păcate şi dobândirea darurilor duhovniceşti ale Duhului Sfânt. Când numărul acestora a crescut suficient de mult, ei au mers la episcopul Atanasie din Volânia şi i-au cerut să-l convingă pe Cuviosul Serghie să le fie stareţ.
La insistenţele fraţilor, Sfântul Serghie a primit să fie hirotonit preot, tot de către episcopul Atanasie. Apoi, după o vreme, în obşte a fost trimis de Dumnezeu arhimandritul Simon, din Smolensk, care avea o mare avere. Acesta a dat stareţului toată averea sa şi s-a supus lui întru toată ascultarea. Cu această avere, sfântul a ridicat măreaţa mănăstire închinată Sfintei Treimi.
În pofida asprimii locului şi a nenumăratelor lipsuri materiale, obştea creştea şi se întărea duhovniceşte. În nevoile sale administrative şi pastorale, Sfântul Serghie din Radonej a fost ajutat şi de patriarhul ecumenic Nil, care i-a trimis mai multe scrisori mângâietoare.
Milostivirile lui Dumnezeu şi minunile Sfântului Serghie nu au întârziat să apară. Apa fiind puţină, iar obştea fiind mare, sfântul a făcut rugăciune cu smerenie şi, deodată, un firicel de apă s-a prefăcut în izvor îmbelşugat de apă dulce. Pe lângă rugăciunile sale cele cu putere multă, sfântul a primit de la Dumnezeu şi darul de a izgoni duhurile cele necurate.
În cele din urmă, Sfântul Serghie de Radonej s-a îmbolnăvit şi a început să iasă tot mai rar din chilia sa. El a trecut la cele veşnice în ziua de 25 sept./ 8 oct. 1391, la vârsta de 78 de ani. În clipa adormirii sale, întreaga sa chilie s-a umplut de o mireasmă duhovnicească minunată.
Sfântul Serghie a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Sfânta Treime, aflată în oraşul Sergiyev Posad (Zagorsk), la aproximativ 80 de kilometri nord-est de Moscova. Mănăstirea a fost înfiinţată de sfânt între anii 1340-1345. În anul 1920, mănăstirea a fost desfiinţată de autorităţile bolşevice, fiind însă reînfiinţată în anul 1945, în semn de recunoştinţă faţă de eforturile depuse de Biserica Ortodoxă în Războiul Mondial. În anul 1993, aceasta a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Viaţa, nevoinţele, rugăciunile şi minunile Sfântului Serghie de Radonej au fost doar începutul unei mari lucrări duhovniceşti în lume. Ucenicii săi au întemeiat peste patruzeci de mănăstiri, iar nenumăraţi creştini din toată lumea au ajuns să-l cinstească şi să-i urmeze credinţa şi faptele.
Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej
O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârşit şi ca cel ce ai îndrăznire către împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credinţă şi se închină ţie căci ca unul ce eşti de minuni făcător poţi să ne ajuţi nouă.