Mare taină, taina Sfântului Iosif şi a relaţiei sale cu mine, omul. Si Sfântul Iosif, şi eu suntem oameni, fiecare unic şi-n acelaşi timp acelaşi Om, aceeaşi fire. Ca persoană, ca subiect unic, fiecare însă a lucrat cu harul lui Dumnezeu după putinţă, după voinţă, după ştiinţă, în firea lui, care este şi firea mea. Sfântul nu lucrează numai pentru sine, căci şi când lucrează pentru sine, şinele lui mă cuprinde şi pe mine.
Dacă mă uit la viaţa lui si la viaţa mea, distanţa e ca de la cer la pământ. Dacă mă uit la nevoinţa lui şi la nevoinţa mea, distanţa e mai mare. Dacă citesc însă despre viaţa lui, dacă citesc cuvintele lui, deodată distanţa aceasta dispare, fără să dispară diferenţa, adică el vine în mine, în viaţa mea cu viaţa lui, cu rugăciunea lui, cu trăirea lui, cu relaţia lui cu Dumnezeu, cu lucrarea lui.
El a lucrat curăţirea de patimi, luminarea, îndumnezeirea şi vine la mine prin aceste canale de viaţă întrupată în cuvânt, şi pătrunde în mine cu toată realitatea lui, şi mi se oferă. E taina aceasta a persoanei: subiectele care se cheamă se întâlnesc, se întrepătrund – cum spune Părintele Dumitru Stăniloae. Această intersubiectivitate, această întrepătrundere, această comunicare are loc numai şi numai, şi numai dacă noi intrăm în relaţie vie cu Sfântul prin rugăciune şi credem în Domnul că lucrează prin el, şi ne dorim asemănarea, pe care n-o putem lucra, dar însetăm după ea.
Aşadar, Sfântul pătrunde ca persoană, ca subiect în mine şi-mi oferă conţinutul vieţii lui, şi cred că şi trăieşte conţinutul vieţii mele, si mă ajută. Când intru în relaţie cu Sfântul privindu-l ca pe ceva, undeva, cândva, este o relaţie care se petrece în cap. Când citesc cuvintele lui, când ascult rugăciunile lui înlăuntrul meu, el este în mine si în felul acesta eu devin cumva ca el, fără „drept de autor”, încât să pot spune că eu am trăit sau am făcut asta si asta, ci eu am trăit aceste lucruri pentru că el, cu viaţa lui, a pătruns în mine şi mi-a îmbogăţit viaţa. Aşa că rugăciunea cu Sfântul, rugăciunea către Sfântul este calea mea de om mărginit, meschin, mărunt, dar însetat de Dumnezeu şi de Lumină, şi de Bine, e calea mea de a mă întâlni mai adânc, mai mult cu Dumnezeu, e calea mea de a mă îndumnezei, primind şi bucurându-mă, şi mulţumind pentru îndumnezeirea pe care o trăieşte Sfântul si care vine la mine.
Altfel, dacă dau de-o parte Sfântul şi lucrarea lui, eu ar trebui să o iau de la capăt, de la Adam, lucru pe care l-am şi făcut: am luat-o de la capăt, am căzut ca el, am făcut păcate mai mari decât el – în privinţa păcatelor şi a rupturii de Dumnezeu am lucrat temeinic. Ca să lucrez mântuirea, eliberarea de păcat, pocăinţa, nu pot singură, pot numai cu Domnul. Şi ca să primesc puterea lui Dumnezeu, Mântuitorul poate să-mi dea această putere, pentru că El este şi Dumnezeu şi Om, dar El lucrează minunat prin Sfinţii Săi. Sfinţii sunt aceşti lucrători lăuntrici ai îndumnezeirii noastre.
Citind despre Gheron Iosif – Sfântul nostru Iosif Isihastul – citindu-i cuvintele, simt ruşine, umilinţă, zdrobire, dar şi bucurie; bucurie că iată, încă un om a ajuns la capăt şi nu-mi face cu mâna de acolo nici dispreţuitor şi nici amical, nici încurajator, ci vine, vine, vine Duhul Sfânt care l-a îndumnezeit, vine în mine şi mă ajută.
Fie ca această cărticică să fie o cale de întâlnire cu Sfântul nostru Gheron Iosif.
Dumnezeului nostru slavă!

Maica Siluana Vlad
Stareţa Mănăstirii Sfântului Siluan Athonitul din Iaşi
20 iunie 2020

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.