Maica Vieţii stă la începutul unei noi umanităţi, care restaurează condiţia femeii şi, în special, a mamei, însuşi numele de Eva al primei femei înseamnă „viaţă”. Citim în Facere 3, 20: Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Eva trebuia să fie Maica vieţii. Ea însă a căzut în păcat şi a adus pentru ea şi pentru toţi urmaşii ei pedeapsa morţii sufleteşti şi trupeşti. Ea a născut într-adevăr fii şi este maică a întregului neam omenesc, dar a născut fii spre moarte, datorită căderii în păcat. Dumnezeu a rânduit ca o Nouă Evă să fie Maica Vieţii. Iar această Nouă Evă este Sfânta Fecioară Maria.
Ca „Maică a Vieţii”, Sfânta Fecioară este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele, de pretutindeni şi de totdeauna. Femeile creştine nu sunt şi nu trebuie să fie simple fiice ale Evei; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtăşirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât şi prin imitarea virtuţilor ei.
Suntem o ţară creştină, o ţară în care, practic, toate femeile sunt botezate. Dar câte dintre ele se şi silesc să se asemene Maicii Domnului? Cu mare durere constatăm că destule femei, în loc să-şi facă un ideal din a urma modelul Maicii Vieţii, devin cu cea mai mare uşurinţă ucigaşe ale propriilor lor copii, devin „maici ale morţii”.
Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 36-37