Fiecare să fie conștient că dacă lucrează ceva este pentru Dumnezeu şi are plată de la Domnul. Deci nu-l interesează ce face altul. Dacă apare cârteala, lucrul ăla nu mai are valoare duhovnicească.Mulţi se avântă spre Rugăciunea lui Iisus, dar nu vor să-şi taie patimile. Rugăciunea lui Iisus în inimă este lucrare dumnezeiască, şi nu omenească, deci trebuie ca harul Sfântului Duh să o lucreze în noi, să se pogoare peste noi. Dar noi nu vrem să ne tăiem patimile, mai ales înălţarea minţii, astfel încât să plăcem Domnului şi să pogoare harul peste noi.

Cine are înălţarea minţii este în mâna diavolului. Când ştie că îl stăpâneşte pe om astfel, nici nu-l mai munceşte în alt chip, pentru că ştie că nu se mântuieşte.

Nu este greu să călătoreşti în viaţa duhovnicească. Important este cum capeţi întâi înţelegerea, de ce [anume] trebuie să te fereşti şi de ce [anume] să te foloseşti (discernământul).

Să te rogi să-ţi dea Domnul răbdare şi smerita cugetare, ca să ai pacea sufletului, în orice situaţie, orice ţi-ar zice cineva.

Stareţul Dionisie. Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 288-289

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.