Viaţa călugărească este mucenicie, pentru că toţi călugării care se nevoiesc în lupta asta contra patimilor, vor câştiga mult… în lupta asta, pe măsură ce ne smerim aşa, ne ajută Duhul Sfânt; iar dacă eu vreau să mă nevoiesc şi nu-l iert pe aproapele, tot nimica n-am făcut. Trebuie să folosesc mila pentru aproapele, şi asprimea pentru mine; este ca şi soldatul pe front: dacă n-ai îndemânare, nu câştigi. Trebuie să ai şi-o îndemânare…
Dacă m-aş duce acum într-o mănăstire şi să-i văd pe toţi ducându-se de-a dura, să nu dau atenţie la nimic. Să folosesc mila, dacă pot să-i ajut; să-i ajut, dar fără să-i osândesc, şi totodată să mă rog pentru ei.
Au avut mai mulţi o vedenie: au văzut o groapă, şi groapa aceea era plină de călugări, şi care cum vroia să iasă din groapă, ceilalţi îl prindeau de picioare şi-l trăgeau înapoi. Asta este în mănăstirile noastre; când vedem pe cineva că ar spori, căutăm pe toate căile, din invidia diavolească, să-l dărâmăm, să-l atacăm. Şi cât timp este aşa, este de plâns…
Bineînţeles, dacă rabdă acea persoană până la sfârşit, câştigă; dar ce să faci cu acela care-l împiedică… Acela s-o unit cu diavolul. Pentru că diavolul, când aude că a căpătat cineva mântuirea, atâta se tulbură şi-i plin de invidie, plin de răutate; şi un călugăr, dacă aude că s-a mântuit cineva, şi-i este ciudă, acela-i al doilea diavol.
Pe noi aşa ne ajută Duhul Sfânt, dacă ne bucurăm de aceia care au ajuns la o ascultare bună. Pe cât putem, să ne mâhnim de aceia care nu se pot descurca, şi atunci Duhul Sfânt ne va odihni, chiar şi aici, cât şi dincolo.
Duhul Sfânt aşa ne ajută: pe măsură ce căutăm să nu stăm de vorbă cu gândurile. Când a venit un gând, dacă zic „Doamne Iisuse… „, indiferent de unde vine gândul, şi nu stau de vorbă cu gândul acela, în acele clipe am odihnit pe Duhul Sfânt; şi Duhul Sfânt ne va descoperi veşnicia chiar de aici…; şi-i dă omului atâtea bucurii minunate şi el nu mai boleşte de necredinţă.
Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton