Ca să fie Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător şi Duh Atoateplinitor, Nesfârşit, vrea să fie totul întru toate: şi lumină, şi putere, şi har, şi înţelepciune, şi frumuseţe, şi margine a doririlor, şi năzuinţă atotputernică – iar diavolul, care a căzut din trufie şi nesupunere, vrea şi el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului şi putere a răutăţii, împreunare a tuturor patimilor şi năzuinţă spre tot răul. De aici ia naştere în oameni necurmata luptă cu răul, şi omul creştin, căruia i s-au dat toate puterile spre viaţă şi bună credinţă, este dator să iasă, cu harul lui Dumnezeu, biruitor din această înverşunată si dârză luptă, care uneori este dusă până la moarte, cum s-a întâmplat cu mucenicii. Au nu ştiţi că cei ce aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi (şi voi, creştinii) aşa ca să-l luaţi (I Corinteni 9, 24).
În vederea luptei noastre cu păcatul, luptă prin care dobândim viaţa veşnică, Dumnezeu a îngăduit vrăjmaşilor netrupeşti să caute a ne înşela, încât prin lupta cu ei să ne putem redobândi starea de credincioşie, supunere şi dăruire de care ne-am lipsit în rai, şi prin lupta cu păcatul, cu suferinţele şi cu feluritele necazuri (aşa cum şi-a întărit sufletul în virtute Iov) să fim vrednici de Domnul nostru, faţă de Care ne-am arătat nevrednici și trădători în rai. I-a încercat pe ei şi i-a aflat Lui vrednici… şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit (Înţelepciunea lui Solomon 3, 5-6).
Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București 2011