„(…) Să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu toate păcatele pe care le-am făcut și în care am căzut prin ispita celui potrivnic (II Tesaloniceni 2, 4). (…) Că este mai bine omului să-și mărturisească păcatele decât să-și învârtoșeze inima, cum s-a învârtoșat inima celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Numerii 16, 1-2), a căror osândă a ajuns cunoscută: Că s-au pogorât de vii în iad (Numerii 16, 30, 33) și moartea îi va paște pe ei (Psalmi 48, 14). Iar Faraon și oastea lui și toate căpeteniile Egiptului, carele și călăreții lor nu pentru altă pricină s-au scufundat în Marea Roșie și au pierit, ci pentru că și-au învârtoșat inimile lor cele neînțelegătoare, după ce s-au făcut semne și minuni în pământul Egiptului de Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Ieșirea cap. 14).
Stăpânul, fraților, nu are nevoie de nimic; nu cere de la nimeni nimic (Fapte 17, 25) decât să I se mărturisească. Că spune David, alesul Său: Mărturisi-mă-voi Domnului și-I va plăcea Lui mai mult decât un vițel tânăr, căruia îi cresc coarnele și unghiile. Să vadă săracii și să se veselească (Psalmi 68, 34-36).”
Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), cap. LI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 83