Oamenii lumeşti îi caracterizează pe creştini ca nefiind sociabili, pentru că nu aleg acelaşi mod de viaţă pe care îl au ei. De aceea, adesea sunt dezgustaţi de ei sau vorbesc în mod înjositor despre influenţa pe care o exercită Biserica asupra oamenilor. Acest lucru s-a întâmplat întotdeauna. Lumea păcătoasă şi nepocăită a refuzat credinţa creştină şi a purtat război în diverse moduri contra celor credincioşi, ignorând, desigur, misiunea binefăcătoare a acestora în societate.
Hristos cere de la credincioşi să fie sarea şi lumina oamenilor. Este o misiune înaltă şi în acelaşi timp grea, care presupune o luptă personală şi duhovnicească continuă.
Sarea, aşa cum ştim cu toţii, împiedică distrugerea şi descompunerea multor lucruri folositoare pentru viaţa oamenilor. Într-un mod asemănător, şi creştinii, prin puterea lor morală şi prin viaţa consecventă în bine, îi împiedică pe cei nedrepţi, pe cei iubitori de plăceri, de slavă, şi pe cei neruşinaţi să strice societatea şi să o devalorizeze. Insă este nevoie să fim atenţi în mod deosebit, pentru că fără putere morală şi viaţă virtuoasă creştinii nu pot obţine nimic important. Dimpotrivă, ei devin batjocura oamenilor lumeşti.
Acest lucru a fost remarcat de Hristos, când a spus: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni“ (Matei 5,13).
Oamenii lumeşti consideră o mare provocare să vadă în primul rând clerici şi în al doilea rând mireni care le cer un mod de viaţă moral şi îi sfătuiesc, în timp ce viaţa lor este vrednică de condamnat. Nu suportă fariseismul lor, dar nici îndrăzneala de a-i sfătui pe alţii, în timp ce ei înşişi sunt păcătoşi.
Creştinii sunt chemaţi să fie şi lumina oamenilor. Exemplul şi cuvântul lor pus în practică trebuie să le arate oamenilor calea care îi conduce spre Dumnezeu. Hristos a spus în legătură cu acest lucru aşa: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri“ (Matei 5, 14-16).
Oamenii lumeşti sunt atenţi la tot ce fac creştinii. Cu o mare curiozitate, ca la microscop aş spune, ei le urmăresc punctele slabe, omisiunile şi greşelile, ca să poată apoi să îi acuze. Există însă şi oameni bine intenţionaţi, care nu rămân la lucrurile mici şi neînsemnate, ci recunosc lupta duhovnicească a adevăraţilor creştini şi iau exemplu de la ei.
Aici trebuie să deschid o paranteză şi să remarc imprudenţa unor mitropoliţi, care aduc în faţa poporului clerici tineri, care nu au frică de Dumnezeu. Acest fenomen a luat proporţii în epoca noastră. Episcopii hirotonesc tineri care nu îndeplinesc condiţiile necesare şi le atribuie îndatoriri care nu li se potrivesc. Astfel, vedem clerici nevrednici, cu probleme şi provocatori de scandaluri. Aceştia sunt chemaţi să păstorească poporul lui Dumnezeu şi să îl conducă spre mântuire! Cu siguranţă, eşecul este clar. Poporul se îndepărtează de ei, însă, în acelaşi timp, se îndepărtează şi de Biserică. Şi acesta este lucrul cel mai grav. De aceea, răspunderea episcopilor e foarte mare şi vor da seamă înaintea lui Dumnezeu.
Dacă urmărim această situaţie, ne neliniştim şi suntem decepţionaţi, pentru că nu vedem nicio încercare de ameliorare a situaţiei. Să ne gândim la îndemnul lui Hristos. Să-l acceptăm şi să ne intensificăm lupta duhovnicească, pentru a fi sarea şi lumina societăţii, păstrându-ne întotdeauna întru smerenie şi în iubire fată de Domnul.
Presb. Dionisie Tatsis, Rugăciunea, comunicare tainica cu Dumnezeu si alte texte folositoare de suflet, Editura Egumeniţa, 2014