Da, poţi fi fără gânduri. Vezi ce spun Sfinţii Părinţi: „Când simţirea, mintea şi voia se unesc, atunci aceasta putere se adună în inimă.” Pentru o viaţă duhovnicească trebuie o inimă trează. Iar inima este trează atunci când omul lucrează din inimă, atunci ea se încălzeşte. Întotdeauna neîncetat se încălzeşte, întotdeauna se înflăcărează. Mereu aşa, toate, fiecare lucrare! Faceţi totul din inimă.
Eh, dar când se ivesc pe neaşteptate talazurile luptei, ne copleşesc gândurile cu griji de tot felul! Atunci trebuie să alergăm degrabă acolo, acasă, cum spune Domnul, şi să tăcem. Pentru că nu putem să alungăm de îndată gândurile, să tăcem. Să tăcem. Nu trebuie să ne gândim la acestea. Are Domnul socoteala Sa, ştie ce putem şi ce nu putem. Şi, atunci când tăcem, ne smerim. Atunci trebuie să-i dăm de lucru minţii noastre, căci a învăţat să rătăcească.
Să-i dăm minţii de lucru să se roage. Să se roage din inimă! Şi atunci aşa, treptat, să ne deprindem să ne rugăm şi rugăciunea ni se face obicei, ca orice lucrare, pe care o înveţi şi apoi, fără să te mai gândeşti la ea, mâinile lucrează, şi se împlineşte lucrul. Aşa şi rugăciunea, treptat. Apoi ajunge deprindere. Aşa că roagă-te înlăuntrul tău, fără cuvinte, iar când Domnul va vedea osteneala, cum Îl căutăm din inimă şi dorim să fim cu El în veci, nedespărţiţi, atunci El ne dă puterea Harului, şi inima se va ruga apoi neîncetat. Lucrăm şi ascultăm înlăuntrul nostru rugăciunea.
Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, pp. 45-46