Şi de este cineva din voi lipsit de înţelepciune,
să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire
şi fără înfruntare; şi i se va da. (Iacov 1,5)
Domnul dă cu mărinimie, fără să-I pară rău. Noi însă, când dăm ceva, ni se întâmplă destul de rar să dăm fără regrete, sau fără reproșuri. Le reproșăm oamenilor că cer prea mult și prea des, câteodată folosim ocazia de a le ține o întreagă morală, aducându-le aminte că s-au arătat nerecunoscători față de ajutorul pe care li l-am dat mai înainte.
Domnul procedează altfel cu noi păcătoșii. Putem să ne adresăm Lui în fiecare zi și de câte ori vrem, iar El nu se va supăra. Putem să venim înaintea Lui cu oricât de multe cereri de ajutor. El nu ne va reproșa niciodată că sunt prea multe.
După ani și ani de indiferență, de înstrăinare, când în sfârșit ne îndreptăm din nou spre Domnul, El nu ne va face o vină din acest trecut, fiind gata să reverse asupra noastră milostivirea Sa, să ne primească cu iubire, ca pe fiul risipitor, să ne iasă în întâmpinare. Iată de ce cuvintele: „El dă cu simplitate și fără-nfruntare” (reproș) exprimă foarte precis această calitate a lui Dumnezeu.
Domnul ne dă, într-adevăr, totul. S-a dat pe Sine Însuși pentru omenirea căzută în păcat. Păcătoșenia și nevrednicia noastră nu-L fac să renunțe la iubirea pe care ne-o poartă și care „pe toate le nădăjduiește, pe toate le rabdă”.
Nu vă temeți de reproșurile Lui, temeți-vă doar de reproșurile propriei voastre conștiințe, dacă veți mai întârzia să veniți la mărinimosul, iubitorul vostru Părinte. Fie ca milostivirea Lui, de care de atâtea ori v-ați bucurat la nesfârșit, să vă învețe nu doar să cereți și să primiți, dar și să dați. Să dați aproapelui tot ce puteți, fără să vă pară rău, așa cum ați primit și voi de la Dumnezeu.