Iarăși, a te ruga nu este deloc un lucru simplu, pentru că suntem înconjurați de ispite, încercări, greutăți din afară și dinăuntru, iar Domnul ne învață să priveghem, să păstrăm trezvia, să fim statornici în rugăciune.
Amintiți-vă cuvintele Lui din Evanghelia după Marcu (13, 33-36) despre necesitatea privegherii: Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind.”
Să știm că Domnul poate veni în orice clipă — la fel cum și ispita poate veni în orice clipă.
De aceea trebuie să conștientizăm două lucruri.
Când ne rugăm, când suntem într-o stare de rugăciune, când în noi este pace, liniște lăuntrică și avem senzația de siguranță, că ne putem întoarce către Dumnezeu fără teamă de o lovitură neașteptată — tocmai atunci ne poate ajunge ispita.
Pe de altă parte, trebuie să priveghem, pentru că Domnul Se apropie de noi în cele mai neașteptate momente, și în orice clipă trebuie să fim pregătiți ca Domnul să vină, să atingă sufletul nostru, inima noastră, să miște mintea noastră, să ne cheme într-un fel sau altul să răspundem: „”Iată-mă, trimite-mă pe mine!”, asemenea prorocului Isaia (Is 6, 8).
Mitropolitul Antonie de Suroj