RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI EFREM SIRUL / SIRIANUL[1]
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie! (o metanie[4])
Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie)Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]
* * *
[1] Sfântul Efrem a fost un monah, teolog şi imnograf creştin care a trăit în Siria între anii 306-373. Această rugăciune care-i aparţine, însoţeşte toate Laudele bisericeşti care se săvârşesc în Postul Mare de luni până vineri. Bineînţeles, rugăciunea poate fi rostită şi în pravila particulară a monahilor şi mirenilor, tot de luni până vineri, şi nu numai în perioada Postului Mare, ci pe parcursul întregului an bisericesc, cu excepţia perioadelor de la Paşti până la Rusalii şi de la Naşterea Domnului până la Bobotează. În Biserica Rusă există pe alocuri obiceiul de a rosti această rugăciuni cu mâinile ridicate (ca invocare).
[2] Trândăvia nu este văzută aici doar ca lenevie de a face ceva, ci mai degrabă ca lipsă a trezviei, a atenţiei duhovniceşti, ca delăsare şi moleşeală, care duc mai întâi la uitarea voii lui Dumnezeu, apoi la încălcarea acesteia.
[3] În limba greacă avem aici cuvântul «περιεργία», care înseamnă „preocupare”, „grijă inutilă” şi chiar „curiozitate”. Limbile slavonă şi franceză au tradus acest cuvânt cu sensul de „deznădejde” – stare care poate fi o consecinţă a preocupărilor noastre deşarte, dar nu exprimă sensul exact al termenului grecesc.
[4] Cuvântul „metanie” provine de la grecescul «μετάνοια» („pocăinţă”), care înseamnă „schimbarea minţii” sau, altfel spus, schimbarea modului de a gândi, a vedea şi a face lucrurile. Biserica a numit tot „metanie” şi gestul liturgic al prosternării (cu fruntea până la pământ), pentru a arăta că ridicarea de după fiecare cădere trebuie să fie însoţită de o înnoire a minţii, care să ne ferească de repetarea aceleiaşi căderi.
[5] În greacă avem cuvântul «σωφροσύνη» («целомудрие»), care înseamnă „întreagă-înţelepciune”, adică „integritate a minţii”, gândire curată şi nesfâşiată de întinăciunea păcatului. În sens duhovnicesc, „întreaga-înţelepciune” pe care o cerem în această rugăciune înseamnă şi un fel de feciorie a minţii şi a sufletului, adică o viaţă trăită în înfrânare şi curăţie.
[6] Se poate spune şi „robului Tău”.
[7] În tradiţia Bisericii Ortodoxe, rugăciunea se rosteşte prima dată însoţită de 3 metanii, apoi se fac 12 închinăciuni mici, după care rugăciunea se repetă încă o dată cu o singură metanie la sfârşit. Uneori în tipic apare precizarea: „Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu 16 metanii” prin aceasta înţelegându-se 3 metanii mari + 12 mici (închinăciuni) + încă o metanie mare. Doar la rânduiala Ceasului IX este prevăzut ca rugăciunea să fie rostită o singură dată, numai cu 3 metanii mari.
Sursa: http://www.teologie.net/