– Gheronda, studiul cărţilor şi cunoaşterea îl ajută pe om să-L cunoască pe Dumnezeu?
– Ascultă la mine: atunci când cineva lucrează duhovniceşte şi ajunge la o stare duhovnicească bună, vede foarte limpede anumite lucruri prin dumnezeiasca luminare, fără să le fi cunoscut mai dinainte din cărţi. Şi, mai ales, le vede mai limpede decât alţii care au citit toate cărţile de pe lume. Prin curăţia lui lăuntrică vede limpede foarte departe şi foarte adânc, fiindcă a ieşit de pe traiectoria lumească şi se mişcă de acum pe cea duhovnicească, în spaţiul tainelor. Toţi cei care au dobândit simplitatea şi curăţia lăuntrică văd lucrurile suprafireşti ca fiind foarte simple, ca fiind fireşti, căci la Dumnezeu toate sunt simple, aşa cum şi El Însuşi este foarte simplu şi cum ne-a arătat-o şi Fiul Său pe pământ prin sfânta Lui simplitate. Şi nu foloseşte o putere mai mare pentru lucrurile mai presus de fire şi alta mai mică pentru cele fireşti, ci aceeaşi putere pentru toate.
– Adică un om poate să cunoască tainele lui Dumnezeu chiar şi fără mult studiu?
– Da, dacă are sfânta simplitate, el poate nu numai să cunoască tainele lui Dumnezeu, ci şi să le trăiască. Vă amintiţi de acel monah foarte simplu care s-a învrednicit să mănânce împreună cu Hristos? Acesta, înainte de a deveni nonah, era cioban şi singurul lucru care îl preocupa era cum să se mântuiască. Odată, prin părţile unde locuia, a trecut un pustnic şi i-a spus:
„Dacă vrei să te mântuieşti, să mergi pe calea cea dreaptă”.
El însă a luat cuvântul ăsta după literă. A apucat, aşadar, pe un drurn şi a mers trei zile doar drept înainte, până ce în cele din urmă a ajuns la o mănăstire. Acolo egumenul, când i-a văzut dorul lui de mântuire, l-a făcut îndată monah şi l-a pus să slujească în biserică. Într-o zi, în timp ce făcea curăţenie în biserică, egumenul a trecut pe acolo şi l-a sfătuit să-şi facă treaba bine. Acela, după ce a ascultat sfaturile, l-a întrebat pe egumen arătând spre Mântuitorul Răstignit:
„Gheronda, cine este Cel Care stă acolo atârnat? Sunt aici de atâtea zile, dar nu L-am văzut să coboare ca să mănânce sau să bea ceva”.
Când a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui îi spune:
„Eu L-am pedepsit să stea acolo sus, fiindcă nu-Şi făcea bine treaba”.
Monahul l-a ascultat fără să spună nimic. Seară şi-a luat porţia de mâncare şi s-a încuiat în biserică. S-a oprit la picioarele Celui Răstignit şi I-a spus cu durere:
„Coboară, frate, ca să mâncăm împreună!”.
Atunci Hristos a coborât şi a mâncat împreună cu monahul cel simplu, după care i-a făgăduit că îl va lua în Casa Tatălui Său, ca să se desfăteze veşnic. Şi într-adevăr, după câteva zile acest monah simplu a adormit în pace. Vedeţi, avea o desăvârşită neştiinţă, dar ce s-a învrednicit să trăiască, datorită multei simplităţi şi curăţiei pe care le avea!
Pentru ca Harul lui Dumnezeu să se sălăşluiască în om, trebuie să existe înlăuntrul său această lipsă de vicleşug, această curăţie. Dumnezeu Se dăruieşte celor care au o simplitate curăţită. Când omul înaintează în simplitate şi curăţie, împreunată cu credinţă fierbinte şi cu evlavie, ajunge mai apoi să se învrednicească de experienţe dumnezeieşti şi să cunoască tainele lui Dumnezeu, fără să aibă cunoştinţe. Căci atunci Se sălăşluieşte într-însul Sfânta Treime şi, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, găseşte cu uşurinţă cheile înţelesurilor dumnezeieşti şi tâlcuieşte în Duhul lui Dumnezeu, în mod simplu şi firesc, fără durerea de cap a intelectualului.
Atunci când ne vom curăţi inimă cea vicleană, „dintru care ies toate răutăţile”, vom deveni vase curate şi smerite ale Harului dumnezeiesc şi Se va odihni înlăuntrul nostru Sfânta Treime. Mă voi ruga şi eu pentru voi, precum şi voi să vă rugaţi pentru mine, ca Hristos şi Maica Domnului să curateasca inimile noastre, ca să-L vedem pe Dumnezeu.
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Amin.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti V – Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, 2007