Astăzi este duminica celor chemaţi la cină. În această pildă (v. Luca 14, 16-24) pe care am citit-o, se menţionează că, deşi Domnul a chemat pe mulţi la cina cea mare, aceia au refuzat invitaţia, unii pentru că erau prinşi de grijile proprietăţilor lor, alţii pentru că erau ocupaţi cu plăcerile, alţii cu grijile, cu căsătoria adică. Ei au refuzat prin aceste pretexte participarea lor la cina cea mare pe care a pregătit-o Domnul. Atunci Domnul l-a trimis pe slujitorul său să-i cheme să vină pe ciungii şi pe şchiopii de pe drumuri şi, deoarece mai era încă loc, i-a poruncit slujitorului ca să-i silească şi pe alţii să intre.
Vedem, aşadar, că preocuparea de viaţa noastră, grijile vieţii noastre, îndeletnicirea noastră cu proprietăţile, cu achiziţiile şi cu preocupările cotidiene ne desprind de posibilitatea de a participa la cină, de posibilitatea de a participa la Cina Domnului, la Trupul lui Hristos. Pentru ca Cina este Trupul lui Hristos, este Dumnezeiasca Liturghie. Iar Dumnezeiasca Liturghie, Trupul lui Hristos, este perspectiva vieţii noastre.
În Biserică ne luptăm duhovniceşte nu pentru ca să devenim mai buni şi să fim răsplătiţi, ci ne luptăm duhovniceşte ca să participăm la Cină. Ne luptăm ca să alungăm departe tot ce intervine în această posibilitate a participării la Cină, a participării la Trupul lui Hristos. Ducem, aşadar, o luptă duhovnicească ca să asigurăm şi să păzim această relaţie, darul acestei legături. Deoarece relaţia cu Hristos nu este izbânda noastră personală, este un dar, este o îngăduinţă a lui Hristos Domnul. Iar lupta noastră duhovnicească este aceea de a ne despărţi de tot ce ne împiedică de la această posibilitate a dăruirii, a Trupului şi a Sângelui lui Hristos.
Viaţa noastră este un parcurs ce are această perspectivă a Trupului lui Hristos. Biserica ne pregăteşte pentru această perspectivă, viitoarea perspectivă a Împărăţiei lui Dumnezeu, care este acel praznic al mâncării şi al băuturii lui Hristos. Cum, însă, ne pregăteşte Biserica? Prin însăşi perspectiva ei propriu-zisă. Perspectiva Hristos, pregătirea Hristos. Noi existăm, aşadar trăim, ca să fim mădulare ale trupului lui Hristos. Acesta este Raiul nostru, aceasta este Împărăţia Cerurilor, întru această pomenire ne întăreşte Biserica. Ne întăreşte într-această pomenire şi perspectivă prin Dumnezeiasca Liturghie. Pentru că Dumnezeiasca Liturghie este pregustarea, este perspectivă, este simţire a acestui dar, a acestui adevăr. Drept pentru care, când omul începe să uite, să cadă în uitarea acestei realităţi, vine Dumnezeiasca Liturghie şi-i aduce aminte de Trupul lui Hristos. Nu ca o recompensă a virtuţii sale, ci ca o constantă amintire pentru a rămâne statornic şi concentrat pe această perspectivă a Trupului lui Hristos.
Dumnezeiasca Împărtăşanie nu este un fapt magic, care dintr-odată ne relaxează şi ne linişteşte, ci este o reînsufleţire a acestei ţinte a noastre, adică a raportării, a doririi unei neîncetate asumări a Trupului şi a Sângelui lui Hristos.
Drept păcat este definit a fi tot ce este străin de această posibilitate. Drept păcat este definit a fi tot ce ne separă de această realitate, tot ce ne privează de posibilitatea părtăşiei la Cină. Prin urmare, păcatul în Biserică nu este un fapt moral, adică faptul că am încălcat anumite porunci, ci este hulirea acestei posibilităţi, hulirea (atacarea) acestei relaţii, privarea de această gustare, de această participare la Cină.
Aşadar, tot ce încalcă această dorire a lui Hristos este păcat, este un fapt antihristic. Fie că acesta este constituit din proprietăţile noastre, fie că sunt plăcerile noastre, fie că este tovarăşul nostru de viaţă. Tot ceea ce este promovat cu o pasiune mai puternică decât dorirea acestei Cine Tainice este păcat. Păcatul, aşadar, nu este căderea de la un fapt moral, ci este hulirea acestei relaţii.
Ţinta noastră este această relaţie. Raiul este această relaţie. Statornicia în Dragostea lui Dumnezeu, faptul de a ne hrăni veşnic din Dragostea lui Dumnezeu. Aceasta este lupta duhovnicească pe care o facem. Biserica ne dă aceste merinde, Trupul şi Sângele lui Hristos. Aceasta este dragostea – ne spune Domnul nostru —, aceasta este bucuria noastră, aceasta este viaţa noastră. Orice altceva în afara acesteia este o minciună.
Ce se întâmplă însă cu restul vieţii mele? Adică numai în mod extraordinar, ideologic, prin mijlocirea unor înalte idei filosofice mă apropii de Dumnezeu? Restul vieţii mele, serviciul meu, femeia mea, bărbatul meu, copiii mei, chinurile mele, bucuriile mele, neputinţa mea, sănătatea mea, toate acestea ce sunt? Cum se integrează în această perspectivă?
Toate acestea trebuie să fie integrate în Cină. Viaţa noastră nu este ceva păcătos, însă poate să devină ceva păcătos, dar poate să devină şi ceva mântuitor. Când? Atunci când toate acestea devin drumuri, ramificaţii, căi care conduc la acest parcurs, la această raportare a căutării lui Hristos.
Dumnezeiasca Liturghie ce este? Este arătarea acestei posibilităţi că nu mă apropii de Dumnezeu printr-o anumită idee, printr-o mincinoasă teorie a virtuţii, ci este nevoie ca întreaga mea existenţă să participe la acest praznic. Ce este Dumnezeiasca Liturghie? Pâinea şi vinul. Adică întreaga mea viaţă şi proprietăţile mele şi plăcerile mele şi tovarăşul meu de viaţă să fie o raportare a lor la Hristos, altoirea lor în Hristos. Aceasta este perspectiva lui Hristos. Doar astfel devin şi acestea Hristos. Adică prin abordarea lor euharistică, „ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”.
Drept pentru care întrebăm, ce este viaţa duhovnicească? Este sfărâmarea persistenţei pe noi înşine, fie că aceasta se numeşte păcat, fie că se numeşte virtute, precum şi recunoaşterea faptului că viaţa mea este Hristos.
Eu exist nu ca să mă îndeletnicesc în chip nebunesc cu cele pământeşti ca o tăgăduire a Trupului lui Hristos, ci ca stabilă, definitivă, dacă vreţi, persistentă atitudine asupra faptului că Hristos este „toate şi în toţi”. Întreaga mea viaţă este Hristos.
Drept pentru care cele pe care le primim devin mântuitoare şi binecuvântate dacă-mi dau această statornică încredinţare în mine însumi „că da, aceasta este bucuria mea, Cina Domnului”. Şi ce este Cina? Este faptul de a ne adăpa şi de a ne hrăni din Dragostea lui Dumnezeu.
Aşadar, ce este bucuria mea? Este certitudinea şi statornica mărturie că Dumnezeu mă iubeşte. Aceste merinde, care nu sunt nişte merinde psihologice, sunt Dumnezeiasca Liturghie – o statornică recunoaştere şi mărturie că biruinţa asupra morţii, trecerea peste aceasta este Hristos.
Şi Raiul El este. Spunem aceasta în mod statornic şi o mărturisim zilnic atunci când ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos ca merinde şi ca perspectivă, ca început şi sfârşit. El este Hristos.
din: Preot Varnava Iankos, Biserica pacatosilor, Editura Egumenita, 2016