Cum poate fi numită boala omului?
Răspuns: Ea poate fi numită şi otrăvire. Uneori se întâmplă ca oameni răi să otrăvească pe cineva; la fel, cugetă Sfântul Tihon, şi şarpele cel străvechi, vrăjmaşul nostru, diavolul, a turnat în firea noastră otrava cea ucigaşă a păcatului… Ajungând în om, otrava loveşte tot trupul lui: şi otrava păcatului a lovit toate puterile noastre sufleteşti şi trupeşti. Să ne cunoaştem şi să ne simţim neputinţa cumplită, care se ascunde în inimă, şi să strigăm către Hristos, Doctorul trupurilor şi al sufletelor noastre… El Singur îi poate tămădui, şi-i tămăduieşte, pe cei care vin la El şi suspină cu credinţă…
Prin ce boli şi neputinţe se dă în vileag otrava ascunsă în om?
Răspuns: Prin lucrarea acestei otrăvi vin dinlăuntru, din inimă, gândurile rele, adulterele, curviile, omorurile, hoţiile, luarea de mită, amăgirile, faptele de ruşine, ochiul viclean, hula, trufia, nebunia (v. Mc. 7, 21-22). Prin ea vin slujirea idolilor, vrăjitoriile, vrajbele, geloziile, invidiile, întărâtarea, aprinderea mâniei, certurile, smintelile, ereziile, omorurile, beţiile, strigătele fără de rânduială şi celelalte câte sunt de felul acestora (v. Gal. 5, 20-21). Prin ea vin îngâmfarea, dispreţuirea aproapelui, osândirea, clevetirea, vorbirea de rău, ocările, răzbunarea prin faptă şi prin cuvânt, dorirea şi căutarea propriei slave şi a cinstirilor; prin ea vin viclenia, minciuna, făţărnicia, vorbele de ruşine; prin ea vine lipsa de măsură la mâncat şi la băut, prin ea vine grija ospeţelor; de aici vine mulţimea de născociri şi capricii ale modei în îmbrăcăminte, în clădirea şi împodobirea caselor şi aşa mai departe…
Pentru cei bolnavi cu trupul există spitale şi lazarete: există şi pentru cei ce suferă de boli sufleteşti un loc şi aşezământ pentru lecuire?
Răspuns: Da. Biserica este pentru creştinii bolnavi duhovniceşte ceea ce este spitalul pentru cei ce suferă de boli ale trupului. In spital există doctori, care îi vizitează pe cei bolnavi, îi examinează şi îi tratează; în Biserică este Sfântul Doctor, Hristos, Care îi cercetează şi-i lecuieşte pe creştinii bolnavi cu duhul. în spital, doctorul le interzice bolnavilor tot ce poate împiedica lucrarea medicamentelor pe care el le prescrie; în Sfânta Biserică, Hristos le porunceşte creştinilor să se înfrâneze de la tot ce împiedică vindecarea lor duhovnicească şi primirea veşnicei mântuiri… In spital, bolnavii îi povestesc doctorului bolile de care suferă; şi creştinii trebuie să-şi vestească bolile lui Hristos, Doctorului Ceresc. în spital, nu orice boală se vindecă, pentru că sunt şi boli de nevindecat; în Sfânta Biserică lucrurile stau altfel. Nu este boală a sufletului pe care Hristos să nu vrea şi să nu o poată tămădui, cu singura condiţie ca şi bolnavul să vrea aceasta, şi s-o dorească şi să o caute de la Hristos, fiindcă toate sunt cu putinţă Celui la ale cărui cuvânt şi poruncă toate se supun şi ale Cărui voie şi cuvânt sunt faptă.. .
Din ce se poate vedea ca sufletul începe sa se vindece?
Răspuns: Semnul începutului însănătoşirii trupeşti este împuţinarea umorilor vătămătoare din trup – iar că sufletul începe să se înzdrăvenească, asta se vede din faptul că patimile vătămătoare de suflet încep să se potolească şi să se aline, că încep să se vădească şi să lucreze mai puţin trufia, iubirea de sine, ura, invidia, mânia, aprinderea, iubirea de slavă, pofta trupească: pentru că patimile păcătoase sunt în suflet la fel ca umorile vătămătoare în trup. Umorile vătămătoare chinuie trupul şi îl omoară: şi patimile chinuie sufletul şi îl duc la moartea cea veşnică.
Vindecarea sufletească se poate întotdeauna primi în scurt timp?
Răspuns: Nu întotdeauna. Uneori, bolnavul caută vindecare la o mulţime de doctori, însă n-o dobândeşte, precum citim în Evanghelie despre femeia cu curgere de sânge. Şi creştinul, văzându-şi boala sufletului, caută ajutor într-o parte şi în alta, dar nu-l primeşte; multe cărţi citeşte, cu osteneală deloc puţină, însă nu se poate vindeca doar cu ele… Fără îndoială, este de folos şi de trebuinţă să citim cărţi creştineşti şi să învăţăm din ele: acestea luminează înţelegerea, dau imbold la rugăciune, îndeamnă la pocăinţă – ele însă arată toate spre Hristos, ne călăuzesc la Hristos. Numai El, ca Lumină Pururea-Fiitoare, îi luminează pe cei orbi; ca Doctor, îi tămăduieşte pe cei bolnavi; ca Viaţă, învie morţii; ca Atotputernic, îi ridică pe slăbănogi. Slavă Lui, şi Tatălui, şi Duhului! Amin.
O mică lenevie ne supune unor mari primejdii
Lămurind aceasta, Ava Dorotei spune: „Am mers nu demult ţa un frate şi, aflându-l istovit de boală, am stat de vorbă cu el şi am aflat că numai şapte zile suferise de fierbinţeală, şi după patruzeci de zile tot nu găsea încă în el putere… Aşa se întâmplă şi cu sufletul: unii păcătuiesc puţin, iar după aceea petrec multă vreme vărsându-şi sângele până reuşesc să se îndrepte.”
Cuvântul lui Dumnezeu ia doctorie duhovnicească din lumea materială?
Răspuns: Adeseori, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Astfel, Domnul Iisus Hristos, dorind să ne vindece de multa grijă deşartă a lumii acesteia, ia cuvânt purtător de tămăduire din pilda păsărilor şi florilor. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte (Mt. 6, 26). Aşa îi lecuieşte Domnul pe cei al căror suflet se îngrijeşte prea mult de mâncare şi băutură.
În chip asemănător lecuieşte El grija de prisos pentru îmbrăcăminte: iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, însă vă spun vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei… Deci nu duceţi grijă, spunând: „Ce vom mânca?”, ori: „Ce vom bea?”, ori: „Cu ce ne vom îmbrăca?”, că după toate acestea se străduiesc neamurile (Mt. 6, 28-29, 31-32).
Prin care lucru văzut lecuieşte Domnul nădăjduirea în sine, adică nădejdea de a reuşi în viaţa duhovnicească prin propriile puteri?
Răspuns: Prin acesta: cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale măcar un cot? (Mt. 6, 27). Să ne gândim: şi atunci, ce trebuie să ne străduim să facem noi înşine? Să ne rugăm, să ne rugăm şi iarăşi să ne rugăm.
Unde să găsesc doctorie pentru nerăbdare?
Răspuns: Pe câmp, în ţarina plugarului ţi-o arată Sfântul Macarie Egipteanul. „Nu o dată, spune acesta, l-am dat ca pildă semănător, care, după ce s-a ostenit şi a pus seminţele în pământ, trebuie, pe deasupra, să rabde şi să aştepte ploaie de sus – iar dacă nu se va arăta nor şi nu vor începe să sufle vânturile, osteneala lui nu îi va aduce nici un folos, şi sămânţa va zăcea în zadar. Şi în cele duhovniceşti se întâmplă la fel: dacă ne mărginim la propria noastră lucrare, şi nu vom nădăjdui să dobândim altceva, şi nu vor sufla asupra sufletului vânturile Duhului Celui Sfânt, şi nu se va arăta norul ceresc, înrourând sufletul, omul nu poate aduce Domnului roade vrednice. Să ne rugăm, dar, ca harul Duhului să se pogoare asupra noastră.”
Unde pot să dobândesc în lumea văzută doctorie pentru lenevirea duhovnicească, şi care anume este aceasta ?
Răspuns: Lucrul acesta nu este greu. Uită-te la soare, spune Sfântul Dimitrie al Rostovului, uită-te la lună, uită-te la stihiile cerului: ele curg fără încetare, nu se odihnesc niciodată. Tu de ce te leneveşti? Du-te la furnică, leneşule, vezi căile ei şi fii mai înţelept decât ea: pentru că furnica, fără să fie plugar, fără ca cineva s-o silească, fără să aibă stăpân, adună hrană şi multe pune deoparte vara. Sau du-te la albină şi vezi cât de înţeleaptă şi harnică lucrătoare este aceasta… In lumea de aici nu suntem la odihnă şi stat degeaba, ci la osteneală şi nevoinţă.
Părinte, sunt bolnav de nesimţire: dă-mi o reţetă pentru această boală de temut, care îmi leagă toate puterile sufleteşti
Răspuns: Poftim o reţetă veche, minunată şi încercată pentru nesimţire – această boală ucigătoare, de care însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur se ruga să se izbăvească, învăţându-i şi pe alţii să se roage zilnic pentru aceasta, la ceasul al patrulea al amiezii: „Doamne! Izbăveşte-mă de toată neştiinţa, uitarea, neîndrăznirea, şi de nesimţirea cea împietrită.” Iată, deci, reţeta pentru nesimţire: în nesimţirea sufletului, frate, este de folos deasa citire a Dumnezeieştii Scripturi şi a cuvintelor umilincioase ale de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, aducerea-aminte de înfricoşătoarea Judecată dumnezeiască, de ieşirea sufletului din trup şi de cumplitele puteri care au a-l întâmpina şi cu împărtăşirea cărora a făcut rău în viaţa aceasta de scurtă vreme şi necăjită.
O a doua reţetă pentru aceeaşi boală: este de folos şi să ne amintim că ne vom înfăţişa înfricoşătoarei şi Dreptei Judecăţi a lui Hristos şi vom da seama înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor îngerilor – şi, îndeobşte, înaintea întregii zidiri – nu numai pentru fapte, ci şi pentru cuvinte şi pentru gânduri.
A treia reţetă: este bine, în nesimţire, şi să ne amintim marile necazuri omeneşti, ca măcar aşa să se înmoaie sufletul împietrit şi nesimţitor şi să ajungă la înţelegerea relei stări în care se află (Ava Dorotei).
În bolnavul meu a apărut o nouă boală – răcirea dragostei, care cere doctorie: ce sfat să îi dau?
Răspuns: Dă-i următoarea povaţă: slăbeşti în iubirea de fraţi pentru că primeşti gânduri de bănuială asupra aproapelui şi dai crezare inimii tale; asta ţi se mai întâmplă şi pentru că nu vrei să suferi nimic împotriva voinţei tale. Aşadar, mai întâi de toate eşti dator, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu dai nicidecum crezare părerilor tale. Vindecă, Doamne, sufletul nostru de toată boala, ca să fie în stare să-Ţi slujească Ţie şi aici, şi dincolo! (Ava Dorotei).
Bolnavul meu cere doctorie pentru iuţime (irascibilitate):ce să facă pentru a scăpa de aceasta?
Răspuns: Spune-i aşa: dacă vreunul dintre fraţi te va supăra sau întrista în vreun fel, roagă-te pentru el, precum spun Părinţii, ca pentru cineva care ţi-a adus un mare folos şi ca pentru un doctor al iubirii tale de stăpânire. Prin aceasta, iuţimea ta se va micşora, deoarece, spun Sfinţii Părinţi, dragostea este frâul iuţimii (Ava Dorotei).
Bolnavul meu este necăjit că n-a primit de la aproapele mângâierea pe care o aştepta: ce să îi zic?
Răspuns: Grăieşte-i lin acest cuvânt părintesc, în numele lui Iisus Hristos, fratele meu, să nu avem nimic împotriva aproapelui, căci suntem datori să biruim şi să acoperim toate cu dragostea… Iar cât priveşte trebuinţele trupului, dacă este cineva vrednic de mângâiere, Dumnezeu va insufla chiar şi unei inimi păgâneşti să-i dea milostenie potrivită nevoii lui, iar dacă nu este vrednic sau nu-i este de folos, dar vrea mângâiere fiindcă s-a învăţat, nu va afla odihnă nici dacă ar face un cer nou şi un pământ nou. Harul să fie cu tine!
Preasfinţitul Iremia Zăvorâtul, Reţetar duhovnicesc, Editura Sophia