Lumea care uită de Dumnezeu, fraţilor, este stăpânită de nedreptate faţă de aproapele şi de lipsă de omenie faţă de cei neputincioşi, după cum spune dumnezeiescul Apostol: „După cum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, i-a lăsat Dumnezeu la mintea lor cea necercată ca să facă cele ce nu se cuvin, plini fiind de toată nedreptatea, de răutate, de lăcomie, de râcă, plini de invidie, de ucidere, de vrajbă, de viclenie, de nărav rău, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, batjocoritori, mândri, semeţi, izvoditori de rele, neplecaţi părinţilor, neînţelegători, lipsiţi de dragoste, nemilostivi” (Rom. 1:28-31).
Dar pe cei pe care Dumnezeu îi duce la cinstirea de Dumnezeu îi învaţă înfrânarea de la rele, ba şi grija de milostenia către aproapele. Precum a învăţat proorocul Isaia din partea lui Dumnezeu, spunând: „Opriţi-vă de la răutăţile voastre, învăţaţi să faceţi binele!” (1:16-17).
Şi Legea avea multe porunci pentru a nu vătăma pe aproapele, dar şi porunci despre a fi omenoşi şi milostivi. Căci, dacă cineva neglijează una din acestea, cealaltă nu e suficientă pentru îndreptarea omului [1]. Pentru că nici facerea de bine faţă de cel nevoiaş din câştiguri nedrepte nu este primită la Dumnezeu, nici cel ce se abţine de la nedreptăţi nu este lăudat dacă nu dă nimănui din lucrurile sale. Căci este scris despre cei ce nedreptăţesc şi se apucă să aducă daruri lui Dumnezeu: „Jertfa celor necredincioşi este urâciune la Domnul” (Prov. 15: 8), iar despre cei ce nu miluiesc: „Cel ce-şi astupă urechile sale ca să nu audă pe sărac şi el va striga şi nu va fi Cel ce aude” (Prov. 21: 13).
Din cauza aceasta Proverbele sfătuiesc: „Cinsteşte pe Domnul din ostenelile tale cele drepte şi adu-I pârgă din dreptatea roadelor tale!” (Prov. 3: 9).
Dacă vrei să aduci dar Domnului din nedreptate şi răpire, mai bine este a nu agonisi un câştig ca acesta şi a nu aduce din el. Căci darul curat va ridica rugăciunea, precum este scris: „Rugăciunile celor ce fac dreptate sunt primite la El” (Prov. 15: 8).
Şi iarăşi, dacă nu aduci lui Dumnezeu ofrande când agoniseşti din osteneli drepte, din care se hrănesc săracii, ţi se va socoti ca o răpire, după cum zice Prorocul Maleahi: „Pârga şi zeciuielile cu voi sunt” şi „răpirea va fi în casele voastre” (3: 8, 10).
Aşadar trebuie să amestecaţi mila şi judecata ca să agonisiţi cu judecată şi să cheltuiţi pe milă, după cum este scris: „Păzeşte mila şi judecata şi apropie-te de Dumnezeul tău totdeauna!” (Os. 12: 7).
Căci „milostenia şi judecata iubeşte” (Ps. 32: 5) Dumnezeu.
De aceea cel ce poartă grijă de milă şi judecată se apropie de Dumnezeu.
De acum să se cerceteze fiecare pe sine şi cel bogat să ia seama la căile sale din care daruri va aduce ofrandă lui Dumnezeu! Dacă nu a asuprit pe cel sărac, dacă nu a forţat pe cel mai slab, dacă nu a abuzat de cel supus lui, folosindu-se de putere în loc de dreptate. Căci poruncim să păzească dreptatea şi egalitatea şi faţă de slugi. Nu forţa pentru că eşti puternic, nici nu abuza pentru că stăpâneşti! Ci arată cele ce ţin de dreptate pentru că ţi s-a încredinţat stăpânirea! Căci nu vei da dovadă de ascultare şi de frică de Dumnezeu în ceea ce nu poţi, ci în faptul că nu calci legea când poţi să o calci [2]. Iar dacă dai săracilor luând de la săraci, mai bine era să nu fi răpit, nici să fi dat. Pentru ce întinezi bogăţia ta introducând în ea câştiguri nedrepte? Pentru ce faci urâciune ofranda ta din nedreptate, apucându-te să aduci cele cu care trebuia să miluieşti pe alt sărac? Pe acela miluieşte-l, pe care-l nedreptăţeşti! Foloseşte-te de iubirea de oameni faţă de acesta! Fă milă cu acesta şi vei împlini mila cu judecată. Căci Dumnezeu nu se va face părtaş la lăcomie, nici nu este părtaş Domnul cu tâlharii şi cu răpitorii. Nici nu ne-a lăsat pe săraci ca Unul Care nu poate să-i hrănească, ci căutând de la noi rodirea dreaptă şi iubitoare de oameni spre folosul nostru. Milostenia nu apare din nedreptate, nici binecuvântarea din blestem, nici câştigurile din lacrimi. Dumnezeu spune celor ce scot lacrimi de la cei nedreptăţiţi: „Cele ce le-am urât le-aţi făcut, aţi acoperit cu lacrimi jertfelnicul Meu şi cu plâns şi suspin” (Mal. 2:13).
Miluieşte din osteneli şi nu voi să nedreptăţeşti sub pretextul că aduci milă lui Dumnezeu din nedreptate! Slavă deşartă sunt acestea şi pentru lauda de la oameni, nu pentru lauda care priveşte spre Dumnezeu. Pentru aceasta bine zice Domnul că nu pentru a fi văzuţi de oameni (Mt. 6, 1). Căci, dacă faci milostenia ca şi cum ar privi Dumnezeu, păzeşte-te să nu o faci din lăcomie, ştiind că nu veseleşti pe Dumnezeu, Care priveşte! Aşa să facem milostenie, ca să o luăm înapoi de la Dumnezeu! Dar Dumnezeu o dă înapoi acelora pe care-i laudă. Şi nu laudă pe nici un lacom. Nu se poate să aduci daruri lui Dumnezeu dacă întristezi pe fratele tău.
„Dacă aduci, zice, darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, du-te întâi, împacă-te cu fratele tău şi atunci, venind, adu darul tău!” (Mt. 5: 23-24).
Adu-ţi aminte de vameşul Zaheu, care, promiţând întâi să dea înapoi împătrit dacă a năpăstuit pe cineva, astfel a împărţit săracilor jumătate din bunurile rămase. Căci ştia, pentru că voia să-L primească pe Hristos şi Hristos nu primeşte altfel cinstirea săracilor decât dacă sunt dezlegate abuzurile împotriva celor nedreptăţiţi. Şi aşa Domnul a primit îndreptarea lui Zaheu şi a zis: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Lc. 19: 9).
Acestea sunt despre cei ce fac milostenii, dar nu poartă grijă de [dreptate].
Iar către cel ce se păzeşte să nu nedreptăţească, dar nu se îngrijeşte să miluiască spunem că „tot pomul care nu face roadă se taie şi se aruncă în foc” (Mt. 3: 10) şi niciodată nu va plăcea un astfel de pom Lucrătorului ceresc, Care spune: „A venit căutând roadă în smochin şi n-a găsit” (Lc. 13: 6) şi Care a poruncit să fie tăiat ca să nu ocupe locul. Osândit apare înaintea lui Dumnezeu şi cel ce nu dă înapoi săracului chezăşia şi asupra lui stă ameninţarea. Pentru că, zice, „va striga către Mine cel ce n-a primit înapoi chezăşia şi-l voi auzi pe el. Căci sunt milostiv” (Is. 22: 26).
Lucru cumplit şi fărădelege era şi a treiera tot secerişul şi a culege toată via şi măslinul pentru că acestea trebuiau să rămână săracilor. Iar dacă acestea au fost poruncite celor din Lege, ce vom spune despre cei în Hristos, către care spune Domnul: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt. 5: 20)?
Pentru aceasta Apostolul îndeamnă a da celor ce nu au nu numai din ţarini şi din venituri, ci şi din lucrul mâinilor.
„Lucrând, zice, binele cu mâinile ca să aveţi să daţi şi celui ce are nevoie” (Ef. 4: 28).
Celui ce voia să-L urmeze Domnul i-a propus să-şi vândă averea în folosul săracilor şi astfel să-L urmeze. Iar celor ce L-au urmat şi celor desăvârşiţi le porunceşte împlinirea generală şi desăvârşită a milosteniilor pentru ca, după ce au împlinit slujirea bunurilor, să se mute la cea prin cuvânt şi prin duh. Iar celorlalţi le porunceşte darea şi împărtăşirea continuă din cele ce au ca prin acestea să se afle următori ai iubirii de oameni a lui Dumnezeu când miluiesc şi dau şi dăruiesc. Căci zice: „Daţi şi vi se va da” (Lc. 6: 38).
Prin acestea le-a făgăduit părtăşia cu Sine. Căci aceştia sunt cei ce vor sta de-a dreapta Domnului, către care va zice Împăratul ce vine: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii! Căci am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; străin şi M-aţi primit; bolnav şi în temniţă şi aţi venit la Mine”.
Mirându-se drepţii şi zicând: „Când am făcut acestea pentru Tine, Doamne?”, va spune către ei: „Amin, amin spun vouă: câtă vreme aţi făcut unuia din aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25: 34-36).
Căci generozitatea faţă de sfinţi este bună-cinstire faţă de Hristos şi slujitorul generos faţă de sărac este aflat părtaş cu Hristos. Nu numai dacă dă ceva mare din cele ce are, ci şi dacă a agonisit ceva mic şi pe acesta îl aduce şi dacă ar fi dat un pahar cu apă rece unui ucenic în nume de ucenic. Căci nevoia lumească a ucenicilor este pretext pentru adevărată bogăţie pentru tine, cel bogat. Căci prin acestea te afli împreună-lucrător cu Hristos. Hrăneşti ostaşii lui Hristos şi îi hrăneşti de voie, nu fiind silit. Căci Împăratul ceresc nu sileşte, nici nu cere plăţi, ci primeşte pe cei generoşi ca să ia prin faptul că dau şi să fie cinstiţi pentru că au cinstit şi să fie chemaţi la împărtăşirea de cele veşnice pentru că au împărtăşit vremelnic.
Acestea să vă fie în amintire în toată vremea şi înaintea ochilor sufletului ca să nu pierdem vremea prielnică, nici să amânăm pe cea de faţă, aşteptând alta, ca nu cumva să fim prinşi de sfârşit în timp ce aşteptăm şi amânăm. Să dea Domnul ca noi să fim aflaţi plini de roade şi priveghind şi purtând grijă de poruncile Lui, gata şi neîmpiedicaţi întru întâmpinarea Lui cea slăvită întru Hristos Dumnezeul nostru cu Care fie slavă, putere şi cinste Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite. Două cuvinte despre botez, Editura Doxologia, 2012
______________________________________
[1] Legea poruncea şi una, şi alta. Pentru a fi drepţi faţă de Lege, oamenii trebuie să păzească ambele porunci, atât milostenia, cât şi dreptatea.
[2] Fiind bogaţi şi stăpâni peste alţii, au datoria de a fi drepţi şi buni chivernisitori. Pe când cei săraci nu sunt puşi în situaţia aceasta şi au îndeosebi alte îndatoriri.