Spuneaţi că vin puţini oameni la biserică. Pe de altă parte, se observă că tineretul este într-o mare căutare de viaţă spirituală şi încearcă tot felul de experienţe, străine credinţei în Dumnezeu. De ce nu vin la biserică?
Pentru că nu le-a atras nimeni atenţia că în Biserică îl pot găsi într-adevăr pe Dumnezeu, şi nu în altă parte. Tinerii sunt luaţi însă şi de modă, pentru că e interesant. Când eram tânăr, şi eu am umblat şi pe la sectanţi şi prin alte cercuri. Eram în clasa a zecea, când am ajuns într-un cerc de antropozofi. Erau acolo nişte preocupări de înaintare în viaţa duhovnicească. Sigur, în biserică nu aveam preocupările astea. Mă duceam la biserică pentru că aşa am învăţat în familie, pentru că mergeau şi alţii de vârsta mea… Şi am ajuns la antropozofi, unde mi se părea că e mai bine decât la biserică. De ce? Pentru că mergeam la biserică, înţelegeam cuvintele, dar nu şi semnificaţia adâncă a lor şi a tuturor gesturilor făcute de preot şi de credincioşi. Abia când am ajuns la Facultatea de Teologie am aflat comorile Ortodoxiei. Am simţit întotdeauna că în Ortodoxie e adevărul şi aici e rostul meu. De aceea am şi mers la teologie, unde m-am lămurit… Tare-mi plăcea la sectanţi, îmi plăceau cântările şi mai ales predicile lor. N-am fost însă sectant. Mai degrabă antropozof aş fi putut fi, pentru că erau nişte idei foarte antrenante. La un moment dat, singur nu mai ştiam ce-i cu mine, ce sunt. Îmi plăcea cum se punea problema la antropozofi, dar antropozofia se ocupa de om, iar pe mine nu m-a interesat atâta omul, cât Dumnezeu. A trebuit să mă dumiresc singur, că nu mi-a spus nimeni asta atunci. Curentul antropozofic a fost întemeiat de un evreu din imperiul austro-ungar, Rudolf Steiner. El a fost antropozof, dar n-a fost sfânt. Sfântul Ioan Gură de Aur n-a fost antropozof, dar a fost sfânt. Aveam nevoie atunci să-mi spună cineva asta şi să mă întrebe: pe care ţi-l alegi? Sigur l-aş fi ales pe Sfântul Ioan Gură de Aur, că e sfânt. Dar nu mi-a spus nimeni asta. Acum eu pot să le spun celor care rătăcesc…
Domnule, în Biserica noastră se trăieşte superficial – şi din punct de vedere al cunoştinţelor, şi din punct de vedere al practicii – şi asta aş vrea să se ştie.

                                                                         Părintele Teofil, extras dintr-un interviu realizat de Claudiu Târziu, Formula As nr. 858

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.