Să vorbim despre ceva care înţelegem cu toţii, şi cei mai de jos şi cei mai de sus. Vorbim ceva de înţeles, dar totodată şi ce este mai de folos pentru fapta bună. Vom vorbi despre frica lui Dumnezeu.
La Pilde spune aşa: Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rău. Dacă se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot răul, deci frica lui Dumnezeu este prima piedică a păcatului, care împiedică păcatul să nu între în sufletul nostru.
Proorocul David, prin Duhul Sfânt, aţi văzut în Psaltire că ne spune: Începerea înţelepciunii este frica Domnului şi înţelegere bună este tuturor celor ce o fac pe dânsa. Şi iarăşi zice Solomon, fiul său, despre înţelepciune mai mult, ca frica Domnului este şcoala înţelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, în Cartea înţelepciunii lui, spune aşa: „Frica Domnului mai presus de toată înţelepciunea a covârşit”.
Vedeţi, trei prooroci mari laudă frica lui Dumnezeu, care mai de care mai înalt filosofând despre dânsa, că într-adevăr, cum spune şi Sfântul Isaac Şirul: Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune că înţelepciunea are două capete: primul capăt este frica lui Dumnezeu şi al doilea capăt este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce aşa? Pentru ca toată faptă bună se începe de la frică lui Dumnezeu şi se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârşirii şi treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar, ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreşit trebuie să aibă mai întâi frica lui Dumnezeu. Că de aici porneşte toată faptă bună: din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfânt? Fericit este omul care se teme de Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult să facă poruncile lui Dumnezeu, adică faptele bune; după cum şi cela ce nu se teme, îşi dă frâu liber la toată răutatea şi la tot păcatul.
Cine are frică lui Dumnezeu, este cel mai înţelept om de pe faţa pământului. Pentru că spune Sfântul Grigore de Nissa, marele filosof şi fratele marelui Vasile, aşa: ” Am văzut pe mulţi oameni care s-au silit să înveţe toată ştiinţa cea din afară, iar în cele teologiceşti, adică în ştiinţa despre Dumnezeu, nu puţin au sporit. Dar fiindcă le-a lipsit lor adevărata înţelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au făcut de Dumnezeu şi în mocirla tuturor relelor au ajuns „.
Auzi pe unul că are două doctorate, două licenţe. Dar auzi că-i preacurvar, un ateu, un om necredincios, un om fără judecată, fără milă de săraci, fără dragoste de aproapele lui, care dă cu piciorul în toată faptă bună şi în credinţa cea dreaptă. Ce-i foloseşte lui ştiinţă cea din afară, dacă n-are frica lui Dumnezeu? Mai bine nu se năştea unul ca acesta, care nu cunoaşte pe Ziditorul său şi nu se teme de el în toată vremea, ca să se ferească de rău şi să facă binele.
De aceea vă spun: îi bine că omul să înveţe carte multă, să fie şi inginer, să fie şi doctor, să fie şi profesor şi profesor universitar; să fie şi militar, să fie şi general, ce-a rânduit Dumnezeu pentru fiecare. Dar în toate treptele lui să nu uite frica de Dumnezeu. Că, dacă a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea în lumea aceasta şi mai bine nu se năştea să vadă atâta bunătate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El nouă viaţă, mintea, aerul, lumina, căldura, ploile la vreme, hrană, belşug, sănătate, vedere, auz, înţelepciune şi, după atâtea binefaceri ale lui Dumnezeu, să închidă ochii ca păserile cele de noapte, care nu văd decât numai la întuneric şi să nu vadă pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiată şi locuieşte în lumina cea neapropiată.
De aceea am început să vă spun: ferice de omul care se teme de Dumnezeu, că acela este adevărat om înţelept şi acela va avea fericire şi în veacul de acum şi în veacul cel viitor.
Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place să ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, şi cu soţia sa trăieşte în curăţie, după rânduiala Bisericii.
Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i beţiv, nu-i tutungiu, nu-i bătăuş, nu-i râvnitor de avere străină, nu-i nesupus, ascultă de stăpânirea statului, cinsteşte stăpânirea, după Apostolul Pavel: El dă celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică; şi nimănui cu nimic nu-i rămâne dator, decât să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme în timpul Sfintei Liturghii, acasă, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu, nu lăsa copiii să crească în fărădelegi; ci îi ceartă şi-i îndreaptă, îi învăţa să se închine lui Dumnezeu, să postească, să meargă la biserică şi să ducă viaţa curată în familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea în deşert. Ori lucrează, ori se roagă lui Dumnezeu, ori citeşte Sfintele Scripturi, ori cugeta la judecata viitoare, la moarte, la răsplata, la fericirea raiului şi la iad.
Cine se teme de Dumnezeu, iubeşte pe tot omul şi ajută pe tot omul cu multă dragoste, când este în necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruţă averea să o dea la săraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frică, nu numai să nu greşească cu lucrul său cu cuvântul, lui Dumnezeu, ci şi cu gândul. Dar de ce? Ştie ce zice Duhul Sfânt: ca Dumnezeu pe cele mai înainte gândite ale noastre le-a văzut şi le vede.
Părintele Cleopa Ilie