Diavolul poate interveni în conștiința omului prin cele două extreme: să-i provoace o sensibilitate exagerată – atunci când cineva este sensibil. Cum se numesc acei oameni? Cu o conștiință scrupuloasă, nu? Cum se numesc? Nu e vorba de cei cu conștiința adormită. Cei care au o conștiință exagerată, scrupuloasă, nu?
Diavolul îl va arunca pe om în cele două extreme: ori îi va adormi conștiința -ca să nu-l intereseze nimic. Și dacă e un om sensibil, îi va exagera conștiința, care îl va chinui în fiecare clipă cu întrebarea „de ce?”. „De ce să-i spun acest lucru? De ce să fac asta? De ce să gândesc așa? De ce să fi făcut acel lucru?” Și omul nu se liniștește.
Îi spui: „Bine, copilul meu, liniștește-te! Ai spus acele lucruri, poți să-ți iei înapoi cuvintele? Spune „iartă-mă” și încetează!” Dar tu nu: „de ce”?, „de ce”? Nu te liniștești, nu mănânci, nu dormi, nu ai pace, iar apoi ai nevoie de pastile de calmare! Nu te poți liniști. Această stare îl duce acolo pe om.
Cred că problema vremurilor noastre nu e atât lipsa de conștiință, pe cât este o conștiință scrupuloasă. Îmi aduc aminte că Sfântul Paisie spunea, de multe ori, multor tineri: „Măi, copii, nu fiți foarte sensibili! Fiți un pic mai „nesimțiți!” Vorbea despre nesimțirea cea bună. Să avem puțină nesimțire și indiferență bună! Ce macini gânduri non-stop ca la moară? Oprește-te puțin! Bine, ai făcut ce-ai făcut. Ai spus, ce-ai spus, ai gândit ce-ai gândit. E nevoie permanent să te întorci la acelea stăruitor?
Cred că aceste două extreme nu îl ajută pe om și nu sunt de la Dumnezeu. Orice lucru care creează neliniște nu poate fi niciodată de la Dumnezeu.
IPS Athanasie de Limassol, chilieathonita.ro