Prima pereche de oameni, strămoşul nostru Adam şi femeia sa Eva, prin căderea lor, ne-au scos din Rai. Hristos şi Preacurata Sa Maică, „noul Adam şi noua Evă”, ne cheamă să reintrăm acolo, să ne reîntoarcem la slava şi la fericirea care nu sunt supuse pierzării şi morţii, să devenim „dumnezei după har”, nemuritori. Acesta este scopul întrupării dumnezeieşti, a naşterii lui Iisus, şi vom împlini acest scop dacă ne hotărâm să renaştem prin Duhul Sfânt.
Iată, clopotele bat, vestind Naşterea Domnului! Le vom auzi în adâncul, înlăuntrul nostru, ontologic, existenţial, în conştiinţă, şi nu doar sentimental, de suprafaţă? Dacă rămânem doar la sunetele şi loviturile exterioare, atunci nu vom simţi niciodată Naşterea Domnului cu adevărat!
Omul se naşte cu multe harisme, fiind „chip al lui Dumnezeu.” Este privilegiat în toată creaţia văzută. Scopul lui este să ajungă la „asemănarea” cu Dumnezeu.
Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 32