Omul a fost creat cu trup şi suflet şi a primit suflarea de viaţă, pentru ca să primească Duhul şi să fie astfel cu totul înduhovnicit şi să trăiască în Duhul cu toată fiinţa lui. Numai îndeplinind aceasta, omul îşi împlineşte destinul, trăind potrivit adevăratei sale naturi: „Omul adevărat este omul duhovnicesc care este în noi”, scrie Clement Alexandrinul. Omul nu este om deplin şi nu trăieşte cu adevărat decât dacă trăieşte în Duhul; altfel el este mutilat, nedesăvârşit şi ca şi mort. Sfântul Irineu spune aceasta cu toată claritatea: „Apostolul zice: înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi” (l Cor. 2, 6). Îi numeşte „desăvârşiţi” pe cei care au primit Duhul lui Dumnezeu (…). Pe aceştia Apostolul îi numeşte de asemenea „duhovniceşti”; iar aceştia sunt duhovniceşti prin împărtăşire de Duhul (…) Când Duhul Sfânt, amestecându-se cu sufletul, Se uneşte cu cel după chip, prin revărsarea harului Său se naşte omul duhovnicesc şi desăvârşit, cel care a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Când, dimpotrivă, Duhul lipseşte din suflet, omul acela rămânând cu totul firesc şi trupesc, va fi cu totul nedesăvârşit, având chipul lui Dumnezeu imprimat în el, dar fără să dobândească asemănarea prin mijlocirea Duhului (…) Căci trupul nu este omul deplin, ci doar o parte a omului. Iar sufletul, nici el nu este omul deplin, căci nu este decât sufletul lui, deci o parte a lui. Nici duhul omului nu este omul întreg, căci îl numim duh, iar nu om. Numai amestecul şi unirea tuturor acestora îl fac pe om întreg. Şi de aceea Apostolul, tâlcuind cele zise de el, a arătat care este omul desăvârşit şi duhovnicesc, moştenitorul mântuirii, atunci când le spune tesalonicenilor în prima sa epistolă către ei: „Dumnezeul păcii însuşi să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi duhul vostru, şi sufletul şi trupul să se păzească în întregime, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru lisus Hristos” (…) Sunt desăvârşiţi deci cei care, totodată, au pe Duhul pururi petrecând întru ei şi care îşi păstrează curăţia şi a sufletelor, şi a trupurilor lor, adică păstrează credinţa în Dumnezeu şi păzesc dreptatea faţă de aproapele”. „Pe cei care primesc arvuna Duhului şi care, fugind de poftele trupului, se supun Lui şi se arăta întru toate vieţuind după raţiune, Apostolul îi numeşte pe drept cuvânt „duhovniceşti”, căci „Duhul locuieşte în ei”, şi „ipostasul nostru, adică cel compus din suflet şi trup, este cel care, primind Duhul lui Dumnezeu, ajunge om duhovnicesc”. „Trei sunt cele din care este alcătuit omul desăvârşit: trupul, sufletul şi duhul.” „Cei care se tem de Dumnezeu şi aşteaptă venirea Fiului Său şi care, prin credinţă, fac din inimile lor sălaş Duhului lui Dumnezeu, aceia vor fi „curaţi”, „duhovniceşti” şi „vii pentru Dumnezeu”, pentru că ei au Duhul Tatălui, Care îl curăţeşte pe om şi-l ridică la viaţa lui Dumnezeu”. „Şi prin acestea două este om şi viu: viu prin împărtăşirea de Duhul, om prin substanţa trupului”. „Deci, fără Duhul lui Dumnezeu, trupul este mort, lipsit de viaţă, iar unul ca acesta nu poate să moştenească împărăţia lui Dumnezeu (…)
Dar acolo unde este Duhul Tatălui, acolo omul este viu; trupul pe care a pus stăpânire Duhul uită ce este, pentru a dobândi calităţile Duhului şi a deveni după chipul Cuvântului lui Dumnezeu”.
Jean Claude Larchet, Terapeutica boli lor spirituale, Editura Sophia, Bucureşti 2001