Omul, care a fost zidit de Dumnezeu din trup şi duh, are şi ochi trupeşti, şi ochi duhovniceşti. Ochi trupeşti are asemenea cailor, câinilor, furnicilor şi celorlalte vietăţi din văzduh, din apă şi de pe pământ, pe când ochi sufleteşti are asemenea îngerilor lui Dumnezeu şi însuşi Domnului Dumnezeu, Care este Duh, iar nu trup. Lucrarea ochilor trupeşti este de a vedea cele trupeşti şi materiale, pe când a celor duhovniceşti este duhovnicească. Drept aceea, după cum cel ce n-are ochi trupeşti este orb cu trupul, aşa şi cel ce s-a lipsit de ochii duhovniceşti este orb cu sufletul sau cu duhul. De lumina ochilor sufleteşti este lipsit omul a cărui inimă sau minte se întunecă de răutatea păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune aşa: „Orbirea duhovnicească e răutatea inimii, căci precum orbul nu poate vedea strălucirea luminii, nici omul rău nu poate înţelege tainele bunei credinţei.”
Aşadar, orbul duhovnicesc nu este altul decât omul păcătos, care, rupându-se de lumina de Sus, suferă bezna pedepsei sale. Ochii duhovniceşti ai păcătosului sunt orbiţi prin simţurile trupeşti, prin care, ca prin nişte uşi sau ferestre, vrăjmaşii sufletului – lumea şi demonul dimpreună cu trupul care le ajută acestora – la început îl orbesc cu săgeţile lor, iar pe urmă îl şi omoară. Dacă sufletul nu se va strădui să închidă aceste uşi şi ferestre ale cetăţii sale, nu va primi tămăduirea ochilor săi de la Doctorul Cel ceresc.
Sfântul Apostol Pavel spune: Trupul pofteşte împotriva duhului (Gal. 5, 17). Cu adevărat, şi ochiul trupesc pofteşte împotriva celui duhovnicesc, ca să îl orbească, şi mulţi şi-au pierdut ochii duhovniceşti prin văzul ochilor trupeşti.
Cum s-au întunecat cu mintea întru început Adam şi Eva din pricina demonului, înainte-stătătorului întunericului? Clevetitorul diavol a lucrat cu viclenie şi în Eden: el nu s-a înfăţişat cu chipul său înaintea Evei ca să stea de vorbă cu ea, ci s-a ascuns sub chip străin – s-a folosit de chipul şarpelui ca să nu i se dea în vileag uneltirile şi răutatea cea plănuită. Atunci când demonul i-a zis Evei: Nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el (din pomul oprit) vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul, a privit cu viclenie la pom. Şi a văzut femeia că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte (Fac. 3, 4-7).
Ce înşelare diavolească! Li s-au deschis ochii nu ca unor dumnezei, ci ca unor păcătoşi: li s-au deschis ca să vadă pedeapsa, nu harul, ca să cunoască ruşinea, nu ca să vadă cinstea, ceea ce şi înseamnă orbirea sufletească. Li s-au deschis ochii asupra pomului frumos, şi pentru aceasta s-au făcut nevrednici să vadă toată frumuseţea Raiului şi a cerului. Li s-au deschis ochii asupra mărului, dar s-au închis de la vederea Dumnezeului lor, fiindcă îndată s-au ascuns Adam şi Eva de faţa Domnului Dumnezeu între pomii Raiului. Li s-au deschis ochii, dar şi-au închis Raiul şi cerul, fiindcă au fost lipsiţi de amândouă. Mai bine ar fi fost să-şi închidă ochii şi să-i întoarcă de la pomul acela, fiindcă atunci ar fi stăpânit Raiul ca pe o patrie şi ar fi avut deschise porţile cerului nu numai pentru sineşi, ci şi pentru noi toţi, care ne tragem din ei.
Prin ochii trupeşti s-a orbit şi mintea tuturor oamenilor din lume care au trăit până la potop, fiindcă au văzut fiii lui Dumnezeu (fiii lui Sit) că fiicele oamenilor, fiicele neamului blestemat al lui Cain, sunt frumoase (v. Fac. 6, 2), s-au înşelat şi s-au amestecat cu ele. Domnul a toată făptura, mâniindu-Se, a abătut din această pricină potop asupra întregii lumi şi a dat pierzării tot ce era viu, afară de cei ce s-au mântuit în chivotul lui Noe.
Privind cu viclenie la frumuseţea chipurilor femeieşti şi bărbăteşti, necredincioşii sodomiteni au ajuns la asemenea desfrânare încât îşi făceau poftele unul cu altul şi au cutezat chiar asupra îngerilor înşişi, care veniseră în cetate de la Avraam, fapt pentru care au fost pedepsiţi nu numai cu orbire, încât nici n-au mai văzut porţile, ci şi cu aceea că tot ţinutul Sodomei, cu cinci cetăţi mari, a fost ars cu foc şi pustiit.
Cu ochii cei trupeşti a adus şi Prorocul împărătesc întunecime asupra ochilor săi duhovniceşti, fiindcă atunci când umbla în casa sa a văzut-o pe fereastră pe Virsavia, soţia lui Urie, care se îmbăia, şi înşelându-se de frumuseţea ei a uitat de cinstea sa împărătească, n-a mai văzut chemarea sa prorocească, a trimis după ea şi a preacurvit cu ea.
Dina, fiica lui Iacov, care a dorit să-şi sature ochii trupeşti cu vederea celor de alt neam, s-a dus în cetate ca să privească la fiicele locuitorilor ei, a rănit cu frumuseţea sa inima şi a întunecat cu înşelarea sa ochii minţii lui Sihem, fiul lui Emor, care, văzând-o şi apucând-o, a necinstit-o. Pentru aceasta, fraţii Dinei, aprinzându-se de mânie, au năvălit asupra cetăţii, i-au căsăpit pe mulţi nevinovaţi pentru cel unul vinovat, au jefuit tot ce era în ea, oile, boii şi asinii lor, au luat tot ce era în cetate, în case şi în ţarină, toată agonisita lor, toate vasele lor, le-au robit femeile (v. Fac. 34).
Cu privirea rea a ochilor trupeşti şi-au orbit mintea şi cei doi bătrâni care erau judecători ai fiilor lui Israil în Babilon. Aceştia au văzut-o într-ascuns pe Susana cea frumoasă şi evlavioasă atunci când se îmbăia goală în curtea soţului ei, au simţit poftă faţă de ea, şi-au stricat mintea şi şi-au abătut ochii de la cer, nu şi-au amintit judecata dreaptă. Au năvălit asupra ei când era singură ca s-o spurce, dar ea a ales mai degrabă moartea decât săvârşirea preacurviei. Atunci au răspândit clevetire, au adus martori mincinoşi şi au osândit-o la moarte, însă cu ocrotirea lui Dumnezeu, prin judecata Prorocului Daniil, s-au arătat vrednici de moarte şi au fost ucişi de norod (v. Istoria Susanei).
Cu ochii trupeşti şi-a pierdut minţile şi Irod cel nelegiuit, fiindcă privind la frumuseţea fiicei spurcatei sale soaţe şi la dănţuirea ei l-a dat la tăiere pe Prorocul nevinovat, pe Sfântul Ioan înainte-Mergătorul (v. Mt. 14, 6-11).
Ştiind preabine asta, Dreptul Iov îşi închidea ochii ca să nu privească la femei, fiindcă spune despre sine: Făcut-am legământ cu ochii mei si asupra fecioarei nu-i ridicam (Iov 31, 1) – iar Prorocul împărătesc, primind prin pocăinţă tămăduirea orbirii de mai înainte, striga cu osârdie către Dumnezeu ca să-i abată ochii de la deşertăciunile acestei lumi: întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; in calea Ta mă viază (Ps. 118, 37). Prea-înţeleptul Solomon nu şi-a întors ochii de la femeile străine, şi-a luat soaţe dintre femeile de alt neam, care l-au scos din minţi atât de mult, încât a început să înalţe temple pentru idolii lor şi să facă acolo închinăciune: a făcut templu înalt lui Hamos, idolul moabit, pentru idolul amoniţilor şi pentru Astarte, urâciunea cea spurcată a Sidonului, pe muntele din faţa Ierusalimului (v. IV Imp. 23,13). Ce sminteală! Preaînţeleptul a înnebunit, cel văzător s-a lipsit de ochi şi a orbit văzul minţii sale!
Sfântul Dimitrie al Rostovului, Dacă vrei să ajungi la cer. Sfaturi de ținut minte, Editura Sophia