Fratele meu, Ghenadie, doctorul cel slăvit, s-a deprins din tinerețe a fi milostiv și mult îndurat către săraci, precum însuși mi-a povestit. Și i-a venit lui o îndoială de la urâtorul binelui, vrăjmașul, gândind: „Oare mai este altă viață după moarte?”. Și așa petrecea întristat. Însă, milostivul Dumnezeu, nevrând să piară lucrătorul faptelor bune, a iconomisit în acest chip: Odată, culcându-se el pe patul său, ca să se odihnească, i s-a arătat în somn un tânăr preafrumos și i-a zis lui: „Vino după mine!”. Și, mergând după dânsul, l-a dus pe el într-o cetate, unde se auzeau preaminunate cântări. Și a întrebat pe tânărul care îl purta: „Ce este aceasta?”. Și i-a răspuns lui: „Aceasta este cântarea și veselia sfinților lui Dumnezeu”. Și după aceasta și-a venit în sine și s-a deșteptat. Iar vrăjmașul iarăși îi zicea, prin gând, că acestea sunt niște năluciri.
Deci culcându-se a doua noapte întristat, iarăși i s-a arătat lui același tânăr și l-a întrebat: „Oare mă cunoști?”. Iar el a răspuns: „Tare bine te cunosc”. Și l-a întrebat: „Dar unde m-ai văzut?”. Și i-a zis Ghenadie: „Nu de mult te-am văzut, că m-ai dus și m-ai purtat într-o cetate, unde se auzeau cântări dulci și veselii”. Și l-a întrebat: „În ce chip m-ai văzut, în somn sau aievea?”. Și i-a răspuns: „În somn”. I-a zis tânărul: „Bine ai grăit, că și acum, în somn mă vezi”. Și a răspuns Ghenadie: „Știu, cu adevărat, că și acum în somn te văd”. Deci, l-a întrebat îngerul: „Unde dar este acum trupul tău?”. A răspuns: „În cămara mea”. L-a întrebat iarăși: „Au știi tu că acum ochii tăi sunt închiși și fără simțire în trupul tău și nu văd nimic?”. I-a răspuns: „Știu tare bine”. Iar el i-a zis: „Deci dar cu care ochi mă vezi tu acum și privești la mine?”. Ghenadie sta uimit și nu știa ce răspuns să dea. Îngerul a început a-l dojeni și a-l învăța, zicând: „Ochii tăi cei trupești acum sunt nesimțitori și nu pot să vadă. Iar aceștia, cu care privești la mine, sunt alți ochi și când vei muri, atunci fără ochii cei trupești ai să vezi și ai să viețuiești și toată știința și cunoștința o să ai. Iată, de acum să pui început bun și să nu te mai îndoiești de viața cea de după moarte”. Și, zicând acest cuvânt, îngerul s-a făcut nevăzut, iar el s-a trezit. Și de atunci până la moartea sa, n-a mai avut nicio îndoială în inima sa.
Fericitul Augustin, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 21