Aşa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot aşa şi diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumeşti. Dar tu învaţă să nu te amăgeşti şi cercetează bine, când întâlneşti vreun câştig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea şi păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.
Iarăşi, în desfătarea şi în dulceaţa negrăită pe care o vei simţi cândva cuprinzându-te, să nu vezi numai plăcerea , ci veghează ca nu cumva, în adâncul ei, să fie ascunsă vreo necuviinţă şi călcare a legilor dumnezeieşti. Dacă aşa este, fugi repede, departe.
Dacă cineva ne sfătuieşte sau ne linguşeşte, dacă ne înconjoară cu atenţii şi se poartă cu mare grijă, dacă ne promite cinstiri şi orice altceva, pe toate să le cercetăm bine, să privim în toate părţile şi să ne încredinţăm că nu ne paşte nicio primejdie nici din sfatul lui, nici din cinstea pe care ne-o făgăduieşte şi nici din grija pe care ne-o arată. În niciun caz să nu alergăm la ele fără a ne gândi mai întâi dacă e bine ce facem.

                                                                                                                                                                   Sfântul Ioan Gură de Aur

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.