Nu este acelaşi lucru dacă îţi mănânci pâinea cu binecuvântare sau dacă nu ţi-o mănânci aşa. De fiecare dată când mănânci, tu la masa lui Dumnezeu mănânci, pe care Domnul însuşi a întins-o pentru tine.
De aceea este de neapărată trebuinţă să mulţumim lui Dumnezeu ca unei Gazde a noastre şi să cerem binecuvîntarea Lui. Mâncarea binecuvântată este mai gustoasă şi mai săţioasă, câtă vreme mâncarea fără binecuvântare este fără gust, nesăţioasă şi nesănătoasă.
Într-o împrejurare, împăratul Teodosie cel Mic a ieşit să se preumble în împrejurimile Constantinopolului şi văzând o colibă de monahi, a intrat la ei. Bătrânul l-a întrebat pe împărat dacă nu doreşte să mănânce ceva. „Ba aş dori,” a zis împăratul. Bătrânul a adus pâine, untdelemn, sare şi apă înaintea împăratului, împăratul a şezut şi a mâncat şi a băut şi apoi l-a întrebat pe Bătrânul colibei: „Oare ştii cine sunt eu?” „Ştie Dumnezeu cine eşti,” a zis Bătrânul. „Eu sunt împăratul Teodosie.” Bătrânul s-a înclinat înaintea împăratului în tăcere. Atunci împăratul i-a zis: „Împărat sunt eu şi fiu de împărat, dar, crede-mă, Părinte, niciodată în viaţa mea nu am gustat mâncare mai bună şi mai gustoasă decât astăzi, în această colibă a ta.” „Dar oare ştii de ce?” a întrebat Bătrânul. Şi tot el a continuat: „Pentru că noi monahii pururi ne pregătim mâncarea cu rugăciune şi cu binecuvântare, ceea ce face ca hrana, chiar şi cea amară, să se facă dulce şi bună. Pe când la voi la împărăţie hrana se pregăteşte cu multă osteneală şi cu strigare multă, iar voi nu cereţi când o faceţi şi când o mâncaţi binecuvântarea lui Dumnezeu, şi de aceea mâncarea voastră se face fără gust.”
Extras din ”Proloagele de la Ohrida”