Nu e acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul. Spune Scriptura: „Cine a gândit la femeie a şi păcătuit!” (Mt. 5, 28). Da, dar cu mintea. S-a considerat căzut şi cine a fost numai cu mintea la gândurile acestea. Iarăşi, un Sfânt Părinte i-a chemat pe ceilalţi Părinţi şi le-a pus ciorbă, câte o porţie în faţa fiecăruia. Şi a început aburul să iasă, să miroasă a ciorbă, şi le-a ţinut un cuvânt Părintele, apoi i-a întrebat: „V-aţi săturat?” „Nici nu am mâncat!” „Dar cu gândul aţi mâncat!”.Vedeţi, nu este acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul.
Un sărac se uita cum mănâncă fripturi boierul. Boierul l-a dat în judecată că s-a îndulcit cu mintea. Atunci judecătorul, înţelept, zice: „Te-ai îndulcit?” „Da, m-am îndulcit, că eram flămând!”. Judecătorul le-a arătat un ban: „Vedeţi banul acesta!” şi l-a aruncat pe masa din faţa sa apoi a zis către boier. „Mulţumeşte-te cu auzul şi celălalt cu mirosul”. Pentru a face dreptate, l-a condamnat pe sărac să plătească doi bani. Judecătorul a luat banii şi i-a trântit, iar apoi l-a întrebat pe boier: „Ai auzit?”. „Da!”. „Mulţumeşte-te cu auzul!”.
Ţineţi minte faptul că te pot tortura gândurile cu mintea, dar nu răspunzi pentru ele decât numai în treapta a şasea, când le accepţi: „Îl fac, domnule! Îl fac! Gata, s-a terminat! De când mă chinuie! Fac acest păcat!”. Nu accepta! Dacă l-ai acceptat, te duci la spovedit! „Părinte, l-am acceptat cu mintea”. Sau l-am făcut şi cu fapta, sau l-am repetat. „Ce mă fac, părinte, că sunt împătimit?” Sfinţii Părinţi ne îndeamnă, cel puţin să-l scoţi din treapta a unsprezecea, a deznădejdii.
Sunt mai multe feluri de ispitiri: de sus, de jos, din faţă, din spate, din stânga, din dreapta.
De sus: când ceri de la Dumnezeu mai mult decât poţi să duci. Cum a zis Fericitul Augustin, că vrea să scrie o carte aşa, întru totul să-L cuprindă pe Dumnezeu.
De jos: nu faci pentru mântuirea ta nici ceea ce calci cu picioarele, adică nici ceea ce simţi cu propria ta fiinţă; nu împlineşti, nu te interesează. Eşti mort în ceea ce priveşte educaţia, închinarea.
Ispita din faţă: când vezi ispita chiar din faţă şi te ispiteşti că o vezi şi începe: forme, închipuiri; pentru că există un autor care îţi prezintă aceste lucruri – diavolul.
Ispita din spate: când îţi aminteşti de păcate trecute, retrospective, care nu sunt aşa de primejdioase, că nu le vezi, dar, dacă nu te astâmperi, începi să le vezi. Mai mult, intervine cu putere, că le-ai şi trăit.
Ispita din stânga: când faci păcatul pentru însuşi păcatul. „II fac pentru că-i păcat!” – cu bună ştiinţă.
Ispita de-a dreapta: cea primejdioasă, pentru că pe mulţi i-a încurcat! Au râvnă să facă binele şi îl exagerează. Nu au dreaptă socoteală. In Pateric sunt foarte multe exemple.
Lipsa de dreaptă socoteală: să strângi prea mult iubirea în braţe, crezând că iubirea îţi dă libertatea să faci şi ucidere chiar. Poţi să strângi un copil în braţe din iubire, şi să-l omori. La tribunal nu există pedeapsă pentru cine iubeşte, ci pentru cine omoară.
Părintele Arsenie Papacioc, Veşnicia ascunsă într-o clipă, Editura Reîntregirea 2019